In memoriam
* "A spune că plângem pentru noi înşine din pricină că îi pierdem, acest lucru nu e la locul lui, fiindcă ei nu încetează a fi aproape de noi, doar în chip nevăzut, în locul celui văzut". (Sf. Teofan).
PETRU JUDEA,
TEODOR MATEAŞ,
ETELCA POP.
Dumnezeu să le vegheze somnul, iar familiilor să le aducă mângâiere. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L. (5336)
* Cu durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă, după o tăcută, dar aprigă suferinţă, a tatălui drag,
VIOREL ANDREI.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, alături de cea care i-a fost soţie şi fără de care, în ultimii ani, viaţa i-a fost pustie. Înmormântarea are loc azi, 2 iunie 2009, ora 14.00, în loc. Lugaşu de Jos. Fiul Ionuţ şi Lavinia. (5327)
* Un gând de alinare, sprijin şi mângâiere prietenului nostru Ionuţ Andrei, la dureroasa despărţire de tatăl drag,
VIOREL ANDREI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Florin şi familia. (5328)
* Suntem alături de dragul nostru învăţător Ionuţ Andrei, la durerea pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui său,
VIOREL ANDREI.
Dumnezeu să-l odihnească. Părinţii şi elevii clasei a I-a D, de la Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan". (5289)
* Suntem alături de Andrei Ionuţ, în marea durere pricinuită de moartea tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Adriana, Lia şi Ardelean. (5291)
* În momente de cumpănă, la trecerea în nefiinţă a ultimului părinte, suntem alături de colegul nostru, inst. Andrei Ionuţ, de la Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan" Oradea, şi-l rugăm pe bunul Dumnezeu pentru iertarea de păcate, odihnă veşnică şi întărirea celor rămaşi. Fam. prof. Puie Mircea, Adriana, din Oradea. (5329)
* În aceste momente de profundă durere, cauzate de trecerea în nefiinţă a tatălui drag, suntem alături de învăţătorul nostru Ionuţ Andrei, căruia în transmitem condoleanţe şi întreaga noastră compasiune. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Tanca, fam. Chereji, fam. Filip. (5307)
* Un gând de mângâiere pentru prietenul nostru, inst. Ionuţ Andrei, în aceste clipe grele pricinuite de despărţirea de tatăl său iubit,
VIOREL ANDREI.
Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică, iar familiei îndurerate alinare. Fam. Pocşe Mircea, Lucia şi Sara-Francesca. (5345)
* Împărtăşim durerea colegului Andrei Ionuţ, la trecerea în eternitate a tatălui drag,
VIOREL ANDREI.
Odihnă veşnică. Învăţătorii cls. I, Liceul Pedagogic Oradea. (5347)
* Suntem alături de colegul nostru Andrei Ionuţ, la trista împrejurare a morţii tatălui drag,
VIOREL ANDREI.
Odihnească-se în pace. Colegii învăţători, Liceul Pedagogic Oradea. (5348)
* Cu nemărginită durere, vă anunţăm că s-a stins dintre noi cel mai iubit, cel mai drag tată, socru şi bunic,
VIOREL MOISA.
Te vom iubi mereu şi nu te vom uita nicicând. Cu enormă recunoştinţă şi profundă durere, unica lui fiică Felicia, soţul Zeno şi nepreţuiţii lui nepoţi Gabriel şi Dănuţ. Înmormântarea va avea loc miercuri, 3 iunie 2009, ora 15.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. dr. Munteanu Zeno. (5332)
* Suntem alături de familia dr. Munteanu Zeno şi Felicia, împărtăşind marea durere pricinuită de trecerea în eternitate a bunului tată, socru şi bunic,
VIOREL MOISA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Policlinicii "Artimed". (5333)
* Gânduri de alinare şi mângâiere pentru sora Maria şi nepoata Felicia cu familia, la dureroasa despărţire de soţul, tatăl şi bunicul drag,
VIOREL MOISA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Ana, cumnatul Teodor şi nepoata Corina. (5320)
* Suntem alături de mătuşa şi verişoara noastră şi familia ei, în această mare durere, la despărţirea de soţul şi tatăl drag,
VIOREL MOISA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoatele Sanda, Teodora, Mariana cu familiile. (5321)
* Regretăm profund trecerea în nefiinţă a verişorului nostru
VIOREL MOISA
şi suntem alături de voi, Felicia, Zeno, Gabi şi Dan, în aceste clipe de grea încercare. Dumnezeu să-l ierte. Fam. Ionică Moisa.
* În aceste momente grele, împărtăşim marea durere a prietenei şi colegei noastre Munteanu Felicia, la moartea tatălui ei,
VIOREL MOISA.
Suntem alături de întreaga familie. Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-i dea odihna veşnică. Fam. Szivos, Culic, Ile. (5313)
* Tragedia care s-a abătut asupra familiei verişoarei noastre Mărioara prin pierderea într-un tragic accident de circulaţie a soţului, tatălui şi bunicului
VIOREL MOISA
ne-a zguduit şi ne-a întristat profund. Bunul Dumnezeu să le aline durerile sufleteşti, iar pe cel dispărut să-l aşeze de-a dreapta Sa. Verişorul Cornel şi Viorica Mut. (5342)
* În aceste clipe grele, pricinuite de decesul soţului şi tatălui drag,
VIOREL MOISA,
suntem alături de Mărioara Moisa şi Felicia Munteanu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Voichiţa şi Mihai Moisa. (5353)
* O inimă nobilă a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens. Recunoştinţă veşnică scumpei noastre mame, soacre şi bunici,
MARIA VEREU,
de 71 de ani. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Înmormântarea are loc azi, 2 iunie, ora 13.00, în localitatea Unimăt, jud. Satu Mare. Fiica Elena, ginerele Vasile şi nepoata Roxana Domuţ. (5293)
* Transmitem sincere condoleanţe familiei Domuţ, la moartea mamei, soacrei şi bunicii dragi,
MARIA VEREU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familiile Pătcaş Septimius, Bogdan Cristian şi Sime Liviu. (5294)
* Suntem alături de familia Domuţ Vasile, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soacrei dragi,
MARIA VEREU.
Sincere condoleanţe. Colectivul BCCO Oradea. (5295)
* În aceste momente grele şi pline de tristeţe, suntem alături de naşii noştri, familia Domuţ Vasile, Elena şi Roxana, la dureroasa despărţire de cea care le-a fost o bună mamă, soacră şi bunică,
MARIA VEREU.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Finii Nelu, Simona şi Ionuţ Ciucur. (5296)
* Suntem alături de familia Domuţ Vasile, Elena şi Roxana, în aceste clipe grele când se despart de buna lor mamă, soacră şi bunică,
MARIA VEREU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Sabău Dacian, Anca şi Alex. (5297)
* Sincere condoleanţe familiei Domuţ Vasile, Elena şi Roxana, în aceste momente grele când se despart de buna lor mamă, soacră şi bunică,
MARIA VEREU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Ciucur Ana. (5298)
* Suntem alături de familia Domuţ Vasile, Elena şi Roxana, în aceste clipe grele când se despart de buna lor mamă, soacră şi bunică,
MARIA VEREU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Bara Vasile şi Maria. (5299)
* Suntem alături de colegii noştri, Elena şi Vasile Domuţ şi le împărtăşim durerea pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei, respectiv soacrei. Sincere condoleanţe. Conducerea I.J.P.F. Bihor. (5323)
* În aceste clipe grele şi pline de tristeţe, împărtăşim durerea familiei Domuţ, la trecerea în nefiinţă a mamei, soacrei şi bunicii lor. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Mughiuruş. (5325)
* Un gând de alinare pentru prietenii noştri Andi şi Luci, la dureroasa despărţire de iubita lor bunică. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Angela, Andreea şi Petrică Antonescu. (5302)
* Suntem alături de voi, dragă Andi şi Luci, la marea durere pricinuită de moartea dragii voastre bunici. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să o aibă în paza Sa. Mariana, Paul şi Puiu Mureşan. (5303)
* În aceste clipe de adâncă durere pricinuite de trecerea în nefiinţă a bunicii dragi, suntem alături de colega noastră conf. dr. farmacist Luciana Dobjanschi. Sincere condoleanţe. Colectivul Catedrei de Biochimie. (5304)
* În aceste clipe de durere şi tristeţe, suntem alături de colegul nostru lect. univ. dr. Dinu Sasu, la pierderea mamei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Universitatea din Oradea. (5315)
* În clipe de durere şi de grea încercare, transmitem gânduri de mângâiere colegului nostru drag Dinu Sasu, la trecerea la cele veşnice a mamei sale dragi. Sincere condoleanţe întregii familii. Colectivul Catedrei de Management - Marketing, Facultatea de Ştiinţe Economice. (5316)
* Suntem alături de dragul nostru prieten Dinu Sasu şi de familia sa, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a mamei dragi. Madela, Ionuţ şi Ştefănuţ. (5317)
* A plecat dintre noi, după o grea suferinţă, pe drumul fără întoarcere, lăsându-ne trişti şi îndureraţi, iubitul nostru tată, socru şi bunic,
TEODOR MATEAŞ,
în vârstă de 74 de ani. Va rămâne în sufletele noastre pentru totdeauna. Înmormântarea va avea loc miercuri, 3 iunie, ora 12.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Liana, nepoţii Diana şi Dorin, ginerele Dan Croitoru. (5338)
* Cu multă durere în suflete, ne despărţim de dragul nostru cumnat şi unchi,
TEODOR MATEAŞ.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i aşeze sufletul între aleşii Săi. Cumnatul Mircea Betea cu soţia Ileana şi nepoatele Daniela, Natalia şi Dorina. (5339)
* Cu lacrimi în ochi şi sufletele pline de durere, ne despărţim de bunul nostru cumnat şi unchi,
TEODOR MATEAŞ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cumnata Viorica, nepoţii Rodica şi Dorelu Betea. (5350)
* Suntem alături de doamna Croitoru Liana şi familia sa, acum când se despart pentru totdeauna de bunul tată, socru şi bunic,
TEODOR MATEAŞ.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar vouă să vă dea putere de a trece peste această grea încercare. Vecina Puşcaşu Maria, fam. Laza Teodor. (5335)
* Suntem alături de colega noastră Diana Croitoru, în aceste clipe grele cauzate de pierderea dragului ei bunic,
TEODOR MATEAŞ.
Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească. Conducerea şi colegii de la Plastor Trading.
* Transmitem un gând de mângâiere prietenei şi colegei noastre Liana Croitoru şi familiei ei, în aceste clipe grele cauzate de pierderea tatălui ei drag,
TEODOR MATEAŞ.
Dumnezeu să-l odihnească. Colegii de la Liceul Sinteza-promoţia 1978.
* Transmitem sincere condoleanţe familiei Mateaş, la trecerea în nefiinţă a celui care a fost
TEODOR MATEAŞ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de la Rada Exim S.R.L. (5346)
* Cu adâncă durere în suflet, anunţ încetarea din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, a celei care a fost o bună soacră,
ETELCA POP.
Înmormântarea va avea loc miercuri, 3 iunie, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Ginerele Demian Moca. (5337)
COMEMORĂRI
* Păstrându-i neştearsă amintirea, aducem un pios omagiu de dragoste şi neuitare în amintirea celei care a fost mamă, soacră şi bunică,
MARIA PORUMB,
născută în Sânnicolau Român, de la a cărei trecere în nefiinţă se împlinesc 20 de ani. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiicele Mariana şi Florica, cu familiile. (5300)
* Cu aceeaşi durere, anunţăm că s-au scurs doi ani de la trecerea în eternitate a soţului şi tatălui nostru,
prof. PETRU ABRUDAN,
la doar 56 de ani, lăsând în urmă multe vise neîmplinite, regrete, suferinţă. Ne rugăm neîncetat Tatălui Ceresc pentru odihna sufletului său. Doamne, aşază-L între aleşii Săi. Familia. (5171)
* Un pios omagiu şi un moment de recunoştinţă celei care a fost cea mai bună mamă, soacră, bunică şi străbunică,
MARIA IACOBESCU.
La împlinirea a cinci ani de la trecerea în nefiinţă ne închinăm înaintea mormântului. Dan şi Geta Iacobescu împreună cu fiicele şi familiile lor. (5265)