DECESE

* Şi va şterge Dumnezeu toată lacrima din ochii lor; şi moarte nu va mai fi". (Apoc. 21,4).
COSMINA MĂDĂLINA POP,
VICTOR SĂLĂGEAN,
ELENA VLAD,
EMERIC BARNA,
RODICA TROFIN.
În aceste momente grele şi pline de tristeţe transmitem un gând de alinare şi mângâiere familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L. (4099)

* Suntem alături de prietena noastră dr. Daniela Berdea, în aceste clipe de durere pricinuite de trecerea la cele veşnice a tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Adriana şi Mircea Onaca. (4052)

* Suntem alături de colega noastră doamna dr. Berdea Daniela, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui drag. Colegii de la Centrul de Imagistică Pelican. (4069)

* Transmitem sincere condoleanţe familiei Sălăgean, la moartea soţului şi tatălui drag,
VICTOR SĂLĂGEAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Prodan Ioan şi fam. Prodan Marcel. (4055)

* Suntem alături de verişoara noastră Mărioara Sălăgean şi familia ei, la marea durere prin care trec la despărţirea de cel drag,
VICTOR SĂLĂGEAN.
Odihnească-se în pace. Sincere condoleanţe din partea familiilor Ţurcanu Alexandru şi Rusu Ion. (4083)

* Suntem alături de vecinii noştri Anda şi Bogdan Geaburu, la marea durere pricinuită de moartea tatălui şi socrului drag,
VICTOR SĂLĂGEAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Şerfezi Ioan şi Ana. (4109)

* Un gând de mângâiere pentru colega noastră Dorina Bunoaica, în aceste clipe grele pricinuite de despărţirea de mama sa,
MARIA MĂRCUŞ.
Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică, iar familiei îndurerate alinare. Colegii de la Staţionar II, Compartiment Dializă. (4043)

* Te-ai stins ca o lumânare sub privirile mele, după o scurtă suferinţă. Nu se poate înţelege cât de grea şi dureroasă este despărţirea decât atunci când pleacă dintre noi fiinţa dragă. O cauţi şi nu o găseşti, o aştepţi şi nu mai vine. Dumnezeu a hotărât să te ducă la El, iubita mea soţie,
ELENA VLAD.
Dumnezeu să-ţi mângâie sufletul şi să-ţi găseşti liniştea veşnică. Nu te voi uita niciodată. Înmormântarea are loc azi, 14 mai, ora 14.00, din Capela Steinberger. Soţul Vlad Vasile. (4100)

* O zi tristă a fost ziua de 12 mai 2009, când un suflet bun şi iubitor s-a ridicat la ceruri, lăsând în sufletul meu multă durere, tristeţe, dor şi lacrimi. A plecat spre cele veşnice, fără să îmi spună niciun cuvânt de adio, draga mea fiică,
ELENA VLAD.
Îl rog pe bunul Dumnezeu să te ocrotească, să-ţi dea odihnă veşnică. Înmormântarea are loc azi, 14 mai 2009, ora 14.00, din Capela Steinberger. În veci nemângâiată, mama ta Ana Carţiş. (4101)

* Ar fi trebuit să-ţi urăm "La mulţi ani!", dar te-ai stins sub privirile noastre neputincioase. Te-am iubit mult şi te-am pierdut. Azi nu mai eşti unde erai, dar vei rămâne întotdeauna în inimile noastre, draga noastră mamă, bunică şi soacră,
ELENA VLAD,
în vârstă de 55 de ani. Dumnezeu să te odihnească. Înmormântarea are loc azi, 14 mai 2009, ora 14.00, din Capela Steinberger. Fiica Simona, nepotul Daniel şi ginerele Adi Huh. (4102)

* Suntem alături de colega noastră Simona Huh, în aceste clipe grele când se desparte de mama sa dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii. Colectivul Serviciului Buget D.G.F.P. Bihor. (4040)

* În aceste clipe grele şi pline de tristeţe, suntem alături de colegul nostru Adrian Huh, când se desparte pentru totdeauna de tatăl drag. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colegii din cadrul Administraţiei Imobiliare Oradea, Compartimentul Unităţii Învăţământ-Sanitare. (4067)

* Suntem alături de colega noastră Huh Simona, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei,
ELENA VLAD.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Activitatea de Trezorerie şi Cont. Publică Bihor. (4138)

* Suntem alături de fosta noastră colegă Gabriela Bădiţă, în aceste momente triste când se desparte de fratele drag. Condoleanţe familiei. Colectivul Parchetului Militar Oradea. (4028)

* Mulţumesc din suflet tuturor celor care au fost alături de mine, în aceste momente grele, prin prezenţă, flori, compasiune, când l-am condus pe ultimul drum pe dragul
ing. NICOLAE V. ZIGRE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Vera Şerbac. (4019)

* Suntem alături de colegul nostru Biro F., la marea durere pricinuită de moartea fulgerătoare a soacrei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de la F.E.F.S. Oradea. (4020)

* Suntem alături de colegul nostru Biro F., la marea durere pricinuită de moartea fulgerătoare a soacrei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Catedra de Discipline Sportive. (4021)

* Împărtăşim durerea nemărginită pe care o au Vichi şi Dinu cu familiile, la trecerea fulgerătoare a scumpei lor mame la cele veşnice,
EUGENIA GURZĂU.
Bunul Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul tău bun şi generos în Împărăţia Sa, iar asupra celor rămaşi plini de durere să reverse multă mângâiere şi putere îngerească de a răzbi. Familia Piţurcă Aurel, Piţurcă Ovidiu. (4022)

* Incredibil, dar adevărat, vestea trecerii în nefiinţă a celei care a fost
EUGENIA GURZĂU,
la numai câteva ore după înhumarea soţului, ne-a întristat profund. Dumnezeu să le dea odihnă veşnică, iar pe cei rămaşi să-i mângâie.- Sincere condoleanţe familiilor celor doi copii. Fam. Sim Ioan şi Maria. (4023)

* Vestea trecerii în nefiinţă a celei care a fost
EUGENIA GURZĂU
ne-a umplut inimile de tristeţe. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică la dreapta Lui, alături de soţul său. Liliana şi Corneliu Piţurcă. (4024)

* Suntem alături de voi, Vicky şi Dinu, acum când vă despărţiţi de părinţii dragi şi aducem un ultim omagiu colegei şi prietenei noastre dragi,
JENI GURZĂU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sandu şi Voichiţa Fonai, din Spinuş. (4025)

* Suntem alături de familia Gurzău, la durerea pricinuită de trecerea la cele veşnice într-un interval foarte scurt a părinţilor dragi. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Conducerea S.C. Sind România Felix. (4047)

* Suntem alături de Bogdan Sturzu şi mama sa, în durerea pricinuită de decesul bunicilor, respectiv părinţilor. Dumnezeu să-i ierte. Condoleanţe familiei. Lucian Sturzu cu mama şi sora. (4049)

* În aceste momente de tristeţe şi grele încercări ale familiei Baba, prin trecerea în nefiinţă a dragului vostru soţ şi tată,
IOAN BABA,
suntem alături de voi, dragă Carmen şi Adrian. Fie-i ţărâna uşoară. Tuşa Onaca Livia, verişorii Tudor şi Teodora cu familiile. (4029)

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru familia Baba, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a celui care a fost soţ şi tată iubitor,
IOAN BABA
(Ionelaşu). Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Unchiul Milian Ghiţă, tuşa Veta, verişorii Ovidiu şi Liliana cu familiile. (4030)

* Suntem alături de colega noastră Baba Carmen, la marea durere pricinuită de moartea prematură a soţului drag. Colectivul Secţiei Obstetrică-Ginecologie III Oradea. (4018)

* Cu inima cernită de durere şi cu ochii plini de lacrimi, ne luăm rămas bun de la iubitul nostru nepot şi verişor,
IOAN BABA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Milian Ioan, Viorica, Mirela. (4053)

* Cu durere în suflete şi lacrimi în ochi, ne luăm adio de la bunul nostru verişor şi naş, cel care a fost
IOAN BABA,
după o lungă şi grea suferinţă. Dumnezeu să-i dea odihnă şi linişte veşnică. Fam. Milian Mircea, Adriana, Delia. (4054)

* Suntem alături de familia greu încercată de trecerea în eternitate a celui care a fost
maior (r) IOAN BABA
şi transmitem sincere condoleanţe. Fam. A. Bunea. (4113)

* Ne exprimăm durerea şi ne alăturăm familiei verişoarei noastre Carmen, la decesul iubitului soţ şi tată,
maior (r) IOAN BABA.
Verişoarele Luci, Anca şi Raluca, cu familiile. (4114)

* Suntem alături de colega noastră Carmen Baba, în momentele grele pricinuite de pierderea soţului drag. Sincere condoleanţe. Colectivul Secţiei OB II. (4139)

* Avem inimile îndurerate acum, când sufletul bun şi generos al soacrei şi bunicii noastre,
FLOARE GAVRIŞ,
a trecut în nefiinţă. Nora Marioara împreună cu nepoţii şi strănepoţii. (4035)

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm despărţirea de cea care a fost mamă şi bunică,
FLOARE GAVRIŞ,
mutată în ceruri după o lungă şi grea suferinţă. Fiica Ana Jurcă cu nepotul Marius, nepoata Lina, nepoata Gabriela cu soţul Marius şi strănepoatele. (4036)

* Cumplită e durerea despărţirii de draga noastră mamă şi bunică,
FLOARE GAVRIŞ,
plecată dintre noi, după o lungă şi grea suferinţă. Va rămâne veşnic în memoria noastră. Fiul Ştefan cu soţia Maria şi nepoţii Afrodita şi Daniel. (4037)

* În aceste clipe de adâncă durere pricinuite de trecerea în nefiinţă a tatălui drag, suntem alături de prietena noastră Lavinia Lorincz. Fam. Soltănel. (4072)

* Un gând de alinare pentru prietena noastră Lavinia Lorincz, la dureroasa despărţire de iubitul ei tată. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei sincere condoleanţe. Camelia, Ioana şi Adriana. (4070)

* Cu ochii înlăcrimaţi şi sufletul îndurerat, ne luăm rămas bun pentru totdeauna de la draga noastră mamă, soacră, bunică,
RODICA TROFIN,
în vârstă de 75 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 15 mai 2009, ora 12.00, din Capela Frenţiu. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Mariana, ginerele Ştefan, nepotul Alexandru. (4098)

Suntem alături de Mariana Trofin, la decesul mamei dragi. Colectivul ŞAM "George Bariţiu" Oradea. (4073)

* Mulţumim pe această cale rudelor, colegilor, prietenilor, cunoştinţelor şi vecinilor, care au fost alături de noi când l-am condus pe ultimul drum pe cel care a fost tatăl, socrul şi bunicul nostru,
DUMITRU GORDAN,
din Beznea. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndoliată.

* Te-ai stins ca o lumânare sub privirile mele, după o scurtă, dar grea suferinţă. Nu se poate înţelege cât de grea şi dureroasă este despărţirea decât atunci când pleacă dintre noi fiinţa dragă. O cauţi şi nu o mai găseşti, o aştepţi şi nu mai vine. Dumnezeu a hotărât să te ducă la El, iubita mea soţie,
COSMINA MĂDĂLINA POP.
Dumnezeu să-ţi mângâie sufletul şi să-ţi găseşti liniştea veşnică. Nu te vom uita niciodată. Înmormântarea are loc vineri, 15 mai 2009, ora 15.00, din Capela Haşaş. Soţul Cristian. (4086)

* O inimă bună, un suflet mare şi nobil s-a ridicat către Dumnezeu. Cu adâncă durere în suflete şi cu lacrimi în ochi, anunţăm stingerea din viaţă a iubitei noastre fiice,
COSMINA MĂDĂLINA POP.
Părinţii Valer şi Lucia Pop, în veci nemângâiaţi. (4087)

* "Dumnezeu mai mult se îngrijeşte pentru mântuirea noastră decât diavolul de pierzania noastră: pentru că Dumnezeu cu mult mai tare ne iubeşte decât ne urăşte diavolul (Origene). Fratele Mihnea şi familia. (4088)

* Dacă se stinge o lumânare o aprinzi din nou, dacă se stinge o viaţă plângi mereu. Cuvintele nu pot exprima tristeţea ce s-a aşternut în sufletele noastre acum, când Dumnezeu te-a luat de lângă noi,
COSMINA.
Dormi în pace, suflet bun. Mătuşa Emilia Gogoneaţă şi familia. (4089)

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească familiei, în aceste momente de mare tristeţe şi durere, când o conducem pe ultimul drum pe verişoara noastră,
COSMINA MĂDĂLINA POP.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Mihaela Vaşadi şi familia. (4090)

* La ceas de grea încercare şi multă durere sufletească, suntem alături de familia Pop acum când se desparte de fiica lor,
COSMINA MĂDĂLINA POP.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Verişoara Luciana Bar şi familia. (4091)

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească, la ceas de despărţire mult prea devreme de fiica voastră,
COSMINA MĂDĂLINA POP,
pentru familia Pop. Sincere condoleanţe din partea verişorului Voicu Pop şi a familiei. (4092)

* În aceste clipe de mare durere sunt alături de fiul meu Cristian, la pierderea prea timpurie a soţiei sale iubite,
COSMINA MĂDĂLINA POP.
Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar lui Cristian, alinare şi mângâiere sufletească. Ileana Filimon, mamă şi soacră, profund îndurerată. (4093)

* Împărtăşesc durerea fiului meu Cristian, la adânca durere pricinuită de pierderea tinerei sale soţii,
COSMINA MĂDĂLINA POP.
Fie-i ţărâna uşoară. Tată şi socru, Cocioban Ioan. (4094)

* Sunt alături de nepotul meu Cristian, la greaua încercare pricinuită de trecerea în nefiinţă a scumpei sale soţii,
COSMINA MĂDĂLINA POP.
Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Mătuşa Filimon Stela cu familia. (4095)

* Împărtăşesc durerea nepotului meu Cristian, la despărţirea fulgerătoare de iubita sa soţie,
COSMINA MĂDĂLINA POP.
Fie-i ţărâna uşoară. Mătuşa Cocioban Maria cu familia. (4096)

* Suntem alături de iubitul nostru fin Cristian, la nemărginita durere pricinuită de dispariţia fulgerătoare a mult iubitei sale soţii şi nepreţuitei noastre fine,
COSMINA MĂDĂLINA POP.
Vom fi alături de tine pentru tot restul vieţii, iar finei noastre odihnă veşnică. Olimpia şi Adrian Ban, naşii de cununie. (4097)

* Împărtăşim nemărginita durere a prietenilor noştri familia prof. Pop Valer şi Mihnea, pricinuită de dispariţia prematură a iubitei lor fiice şi surori,
COSMINA,
căreia îi aducem ultimul şi piosul nostru omagiu. Fam. Sălăjan Nicolae. (4058)

* Împărtăşesc durerea dragilor mei naşi, fam. Luci, Valer şi Mihnea Pop, pricinuită de trecerea la cele veşnice a scumpei lor fiice şi surori,
COSMINA.
Dumnezeu s-o ierte. Sincere condoleanţe. Ciprian Ziman. (4057)

* Un gând de ainare şi mângâiere sufletească pentru naşii noştri Luci, Valer şi Mihnea Pop, acum la ceas de grea despărţire mult prea devreme de draga şi scumpa lor fiică şi soră,
COSMINA.
Sincere condoleanţe familiei greu încercate. Bunul Dumnezeu s-o ierte şi s-o aşeze în Împărăţia Sa. Finii, fam. Ziman Radu. (4059)

* Cu profundă durere în suflet, îmi iau rămas bun de la prietena şi colega mea,
COSMINA POP.
Sunt alături de îndurerata familie, în aceste momente de nemărginită tristeţe. Dumnezeu să-i vegheze somnul de veci. Daniela Zăpodeanu. (4060)

* Suntem alături de familia Pop Valer şi Pop Mihnea, acum când se despart de draga lor fiică, soră şi cumnată,
COSMINA POP.
Dumnezeu s-o odihnească, iar vouă să vă dea putere să treceţi peste această grea încercare. Familia Băgăian. (4061)

* Cuvintele de mângâiere sunt de prisos pentru cei care te-au iubit,
COSMINA POP,
pentru că, suflet cald şi bun, ai trecut cu delicateţe şi gingăşie prin această lume ca o adiere binecuvântată, lăsând în sufletele celor care te-au cunoscut sentimente nobile şi frumoase, imaginea unui om integru, de mare calitate sufletească, etalon existenţial de valoare incontestabilă. Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace, printre aleşii Săi, în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a pierit orice durere, orice întristare, orice suspin. Cu profundă durere, fam. prof. univ. dr. Gabriela Muţiu. (4078)

* Cu profundă durere am aflat de trecerea spre cele veşnice, după o grea suferinţă, a celei care a fost
lect. univ. dr. COSMINA POP.
Plecarea ei dintre noi este o grea pierdere pentru facultatea noastră. Va rămâne mereu în memoria celor care au cunoscut-o. Condoleanţe familiei îndurerate. Secretariatul Facultăţii de Ştiinţe Economice Oradea. (4062)

* Am crezut până în ultimul moment că nu te vom pierde, colega noastră dragă,
COSMINA POP.
Suntem alături de familia îndoliată la acest ceas de grea încercare şi ne rugăm ca Dumnezeu să le dea putere şi mângâiere. Colegii de la Catedra de Finanţe-Contabilitate a Facultăţii de Ştiinţe Economice Oradea. (4063)

* Cu lacrimi în ochi şi cu nemărginită durere în suflete, ne despărţim de prietena noastră,
COSMINA,
care ne-a părăsit prea devreme. Un gând de alinare şi mângâiere pentru familia greu încercată în aceste momente. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Viki şi Nelu Bogdan. (4064)

* Mult prea devreme şi cu durere în suflete ne luăm rămas bun de la prietena noastră,
COSMINA.
Dumnezeu să-i vegheze somnul, iar familiei îndurerate să-i aducă alinare. Mariana şi Silviu Farcaş. (4065)

* În aceste momente grele şi pline de tristeţe, suntem alături de familia Pop Valer, la despărţirea dureroasă de fiica lor dragă,
COSMINA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Dorina şi Nicu Popa. (4066)

* Suntem alături de familia Pop Valer şi Lucia, în marea durere pricinuită de pierderea prematură a fiicei lor,
COSMINA.
Dumnezeu s-o odihnească. Verişoarele Anica, Denisa, Emilia şi Alana, din Vaşcău.

* Cu lacrimi în ochi şi cu nemărginită durere, ne luăm rămas bun de la cea care a fost scumpa noastră colegă,
COSMINA POP.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu s-o odihnească. Colegii Adi, Cătălin, Cosmin, Zsolt. (4077)

* Suntem alături de prietenul nostru Mihnea Pop, acum, la pierderea surorii sale. Sincere condoleanţe. Daniela şi Cristian Bosoancă. (4081)

* Adresăm sincere condoleanţe familiei Luci şi Valer Pop, la pierderea prematură a fiicei lor,
COSMINA.
Fam. Mateaş Ioan şi Olimpia. (4084)

* Nu-i drept şi adevărat că ai plecat. Dar Domnul este drept şi sfânt şi face legea pe pământ. În aceste momente de grea încercare pentru familia prof. univ. ec. Valer Pop, le sunt alături şi le doresc multă mângâiere şi alinare, la decesul
COSMINEI.
Bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău curat şi să te odihnească în pacea mult meritată. Cosmin Sabău. (4105)

* Câteodată Dumnezeu se grăbeşte să-i cheme la El pe cei mai altruişti şi buni la suflet oameni. Plecarea
COSMINEI
dintre noi lasă un gol imens şi durere pe care poate doar timpul are să o aline. Radu Mada. (4106)

* Cu durere în suflete şi ochii înlăcrimaţi, ne luăm rămas bun de la colega noastră,
COSMINA POP.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Colegii din promoţia 2000 Bănci - Burse UBB Cluj-Napoca. (4107)

* În aceste clipe de adâncă durere, pricinuite de trecerea în nefiinţă a celei care ne-a fost colegă şi prietenă,
COSMINA POP,
suntem alături de familia îndoliată. Camelia Roman, Carla Pop şi Monica Cociş. (4108)

* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune fam. prof. univ. Pop Valer, în aceste clipe grele când se despart pentru totdeauna de iubita lor fiică,
COSMINA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Mariana şi Gavril Mureşan, din Cluj-Napoca. (4110)

* În aceste clipe pline de tristeţe pricinuită de trecerea prematură la cele veşnice a dragii lor fiice,
COSMINA,
împărtăşim durerea fam. prof. univ. Pop Valer. Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar familiei greu încercate să-i dea mângâiere. Fam. Venig Adrian. (4111)

* Suntem alături de doamna preşedinte director general al C.A.S. Bihor, Gogoneaţă Emilia, în aceste momente grele, când o conduce pe ultimul drum pe draga sa nepoată,
COSMINA POP.
Colectivul de angajaţi ai C.A.S. Bihor. (4112)

* Un suflet bun şi minunat s-a ridicat la cer, lăsând în urmă lacrimi şi multă durere. Suntem alături de familia Pop, la despărţirea pentru totdeauna de scumpa lor fiică,
COSMINA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Serviciul Contabilitate-Secretariat al Colegiului Economic "Partenie Cosma" Oradea. (4116)

* Suntem alături de familia profesorilor Pop Valer şi Lucia, în nesfârşita durere pricinuită de moartea fiicei lor,
COSMINA,
care a părăsit mult prea devreme această lume, lăsându-i pe cei dragi îndureraţi şi în veci nemângâiaţi. Sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Întregul colectiv al Colegiului Economic "Partenie Cosma" Oradea. (4117)

* Suntem pe deplin alături de familia Pop Valer şi Lucia, în aceste momente triste şi dureroase în care orizontul tinerei lor fiice,
COSMINA,
a fost întrerupt de o boală necruţătoare. Dumnezeu s-o odihnească în pace şi s-o aşeze în Împărăţia Sa. Catedra de Discipline Economice a Colegiului Economic "Partenie Cosma" Oradea. (4118)

* Cu mare durere în suflete, ne despărţim de buna noastră prietenă şi naşa copilului nostru,
COSMINA POP.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Beleneşi Mărioara, Sorin şi finul Andrei-Bogdan. (4119)

* Întreaga noastră compasiune şi cele mai sincere condoleanţe colegului meu de facultate prof. univ. Valer Pop şi familiei sale, la nedreapta despărţire de fiica iubită,
COSMINA.
Gânduri de îmbărbătare şi de alinare familiei îndurerate, iar celei prea de timpuriu plecate dintre noi, veşnică odihnă. Cornel şi Viorica Mut, din Oradea. (4120)

* Suntem alături de familia îndurerată acum, când se despart de iubita lor
COSMINA.
Dumnezeu s-o ierte. Nicoleta şi Tudor Bugnar. (4121)

* Sincere condoleanţe familiei Pop, la despărţirea de fiica lor,
COSMINA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Liana şi Cornelia Meşter. (4122)

* Suntem alături de familia îndurerată la despărţirea de draga lor
COSMINA,
colega noastră. Sincere condoleanţe. Colectivul Catedrei de Afaceri Internaţionale, Facultatea de Ştiinţe Economice Oradea. (4123)

* Sincere condoleanţe familiei Pop Valer, la despărţirea de fiica lor,
COSMINA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Pop, din Cefa. (4124)

* La ceas de grea încercare şi multă durere în suflete, suntem alături de tine, Cristi Cociuban, la durerea pricinuită de despărţirea fulgerătoare de soţia ta dragă,
COSMINA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Dr. Durgheu Rodica cu familia. (4125)

* Cu adâncă durere în suflete, ne luăm rămas bun de la cea care a fost
lect. univ. dr. COSMINA POP.
Dumnezeu să-i odihnească în pace sufletul ei bun şi curat. Iulia şi Codruţ Pop. (4128)

* Suntem alături de familia Pop, în aceste momente grele pricinuite de moartea fiicei
COSMINA POP.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Maria şi Octavian Bâc. (4141)

* Sincere condoleanţe familiei Pop, în aceste momente grele pricinuite de moartea fiicei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Luminiţa şi Dorin Bâc. (4142)

* Ne alăturăm durerii fam. Pop Valer, acum când o conduc pe ultimul drum pe iubita lor fiică,
COSMINA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Întreaga noastră compasiune familiei greu încercate. Gheorghe şi Silvia Ziman. (4143)

* Un ultim omagiu, un gând de recunoştinţă şi mulţumire unei persoane deosebite,
COSMINA POP,
de la care mai aveam încă multe de învăţat. Dumnezeu să-ţi mângâie sufletul şi să-ţi găseşti liniştea veşnică. Nu te vom uita niciodată. Delia-Roxana Ziman. (4144)

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice a scumpului nostru
preot IOAN BĂLAŞ,
la vârsta de 73 de ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 16 mai 2009, ora 12.00, la Biserica cu Hramul "Învierea Domnului" din Oradea, Calea Clujului nr. 202-204, al cărei ctitor a fost. Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în Împărăţia Sa. Soţia Ecaterina, fiicele Olimpia şi Melania, ginerii Dumitru Tăut şi pr. Marian Bălaş-Cuş cu nepoţii Andrei şi Felicia. (4129)

* În aceste momente grele şi pline de durere, împărtăşim durerea doamnei preotese Ecaterina Bălaş şi a fam. preot Marian Bălaş-Cuş, la marea durere a trecerii la cele veşnice a
preotului IOAN BĂLAŞ.
Bunul Dumnezeu să-i facă veşnică pomenire. Fam. preot Teodor şi Maria Purtan. (4130)

* Împărtăşim durerea mătuşii noastre, preoteasa Ecaterina Bălaş, şi a familiei, la greaua încercare pricinuită de trecerea la cele veşnice a unchiului nostru,
preot IOAN BĂLAŞ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Lazăr Teodor şi Livia cu nepoata Diana. (4131)

* Suntem alături de preoteasa Ecaterina Bălaş şi familia sa, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a unchiului nostru
preot IOAN BĂLAŞ.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Micula Valer şi Daniela cu copiii Cristian şi Antonia. (4132)

* Împărtăşim durerea doamnei preotese Ecaterina Bălaş şi a întregii sale familii, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a soţului drag,
preot IOAN BĂLAŞ.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fam. preot Adrian Caba. (4133)

* Suntem alături de doamna preoteasă Ecaterina Bălaş şi întreaga sa familie, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a
preotului IOAN BĂLAŞ.
Din inimă ne rugăm Domnului să-l ierte şi să-l odihnească. Fam. preot Teodor şi Maria Boc cu toţi credincioşii din satul natal, Răchiţele. (4134)

* Suntem alături de prietena noastră dr. Melania Bălaş-Cuş, în durerea pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui său drag. Dana şi Călin Talhoş. (4079)

* Suntem alături de familia îndoliată acum, la decesul soţului, tatălui, socrului şi bunicului vostru drag,
preot IOAN POMIAN.
Bunul Dumnezeu să vă mângâie şi să vă aline durerea, iar pe el să-l odihnească în pace. Dorel, Mărioara, Dan şi Nicu Druţă. (4126)

* La ceas de grea încercare şi multă durere sufletească, suntem alături de voi, dragii noştri Florica, Ioana şi Alin, acum când vă despărţiţi de dragul nostru coleg şi prieten,
preot IOAN POMIAN.
Ne vom aminti cu drag de clipele frumoase petrecute împreună. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fam. pr. Pintea Roman, fam. pr. Pintea Cosmin. (4140)

* Cu durere în suflete, anunţăm trecerea în nefiinţă a celui drag, care a fost un iubitor soţ, tată şi bunic,
IOAN JUNC.
S-a stins din viaţă la numai 58 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i fie ţărâna uşoară. Înmormântarea va avea loc în Valea lui Mihai, în data de 15 mai, ora 13.00. Soţia Rodica, fiii Călin şi Marius, nora Ramona, nepoţii Călin şi Vlăduţ. (4135)

* În clipe de jale şi tristeţe, suntem alături de voi, draga mea soră Rodica, şi copiii tăi, la trecerea în veşnicie a soţului şi tatălui vostru drag,
NICU JUNC.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Cumnata Florica Zbârcea cu fiul Adrian şi soţia Claudia. (4136)


COMEMORĂRI

* Aceeaşi durere în suflete, cu multe lacrimi şi dor, retrăim acum, la împlinirea a 2 ani de la trecerea la cele veşnice a scumpei noastre
BODEA RETEK ANA-MARIA MONICA.
Te vom păstra toată viaţa în inimile noastre, rugându-l pe bunul Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul în rândul celor drepţi. Parastasul va avea loc sâmbătă, 16 mai, la Biserica Albastră de pe str. Traian Lalescu de la ora 9.00. Tatăl şi fratele Tibi, soţul Virgil şi naşii Adina şi Mircea. (4010)

* Aceeaşi durere în suflet, aceleaşi amintiri, lacrimi de dor retrăim şi azi, la 2 ani de la trecerea ta în lumea fără durere,
IOAN ANDOR.
Dumnezeu să te odihnească. Soţia Viorica, fiica Delia cu soţul Valentin. (4027)

* Timpul nu va şterge niciodată durerea şi tristeţea care ne-au cuprins în urmă cu 16 ani, când dragul nostru soţ şi tată,
dr. ec. GHEORGHE GROZA,
51 de ani, s-a stins fulgerător din viaţă, lăsând un gol imens în sufletele noastre.
Lipsa ta mereu se simte
Şi-ntristarea n-a-ncetat
Dar în inimile noastre
Vei trăi neîncetat.
Nu te vom uita niciodată. Soţia Florica, fiicele Adi şi Ela (4071)

* Purtăm în suflete aceeaşi durere şi tristeţe care ne-au cuprins în urmă cu 6 luni, când ne-a părăsit pentru totdeauna iubitul nostru fiu, tată, bunic şi frate,
GAVRIL BEKE
(Goabi), la 49 de ani.
Ai plecat din lume
Cu o durere grea,
Dar ne-ai lăsat un nume
Ce-i scris pe crucea ta
Şi crucea ta stă dreaptă
Cu aripile-n vânt
Şi cu drag ne-aşteaptă
La tristul tău mormânt.
Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi odihnească în pace sufletul tău nobil. Mama Maria, soţia Nela, copiii Adriana şi nepotul Denis, Andrei, fratele Lucian şi nepoata Raluca.