In memoriam 7 februarie 2026
DECESE
* Ca distanță suntem departe, dar cu sufletele suntem lângă tine, Sorin, și lângă familia ta, acum când o conduceți pe ultimul drum pe mama, mama soacră și bunica voastră, și pe prietena noastră de o viață,
ROZALIA DUMA.
Părintele nostru Ceresc să o odihnească în Împărăția Sa, iar pe voi să vă mângâie și să vă întărească. Sincere condoleanțe tuturor. Familia Nicolae și Marioara Bochiș, Cristina și Horia cu familiile lor.
* Profund îndurerați am aflat că vecinul nostru,
DAN UIVĂRĂȘANU,
ne-a părăsit. A plecat prea devreme, dar a suferit prea mult, lăsând în urmă tristețe și durere. Condoleanțe familiei îndurerate, Domnul sa va aline suferința. Fam. Gavra.
* Rămas bun prieten drag, colaborator de valoare și mare OM de omenie,
FLORIAN TIRLA.
Să-ți fie țărâna ușoară și somnul lin. Dormi în pace, suflet bun! Sincere condoleanțe familiei greu încercate. Flore Bocșe, primarul comunei Olcea.
* Transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune domnului dr. Uivărășeanu Bogdan, la despărțirea de iubitul său tată. Dumnezeu să-l odihnească. Colectivul Secției Ortopedie și Traumatologie I SCJU Bihor.
*Gânduri de mângâiere și alinare familiei, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în veșnicie a colegei noastre
dna dr. MARIA NĂDEJDE,
medic specialist balneolog, 75 de ani. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Conf. univ. dr. Carmen Pantiș, Colegiul Medicilor Bihor.
*Un sincer gând de alinare pentru îndurerata familie, în aceste clipe de grea încercare. Ne luăm rămas bun de la colegul nostru,
dl dr. CĂLIN MIRCEA IOAN,
medic primar medicină internă, 95 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Conf. univ. dr. Carmen Pantiș, președinte Colegiul Medicilor Bihor.
COMEMORĂRI
* Azi 7 februarie 2026, ai fi împlinit 67 ani și ar fi trebuit să sărbătoresc ziua ta de naștere, cu bucurie, dar, din păcate, nu a fost să fie. Îi mulțumesc Domnului că ai fost lângă mine, luminându-mi viața chiar și pentru puțin timp, dragul meu tată,
ing. MARIUS-ALEXANDRU CHIȘ.
Rugăciunile mele să-ți lumineze calea spre odihna veșnică. Nu te voi uita niciodată și te voi iubi mereu! Trăiesc cu speranța că ne vom revedea în ceruri. Fiul Bogdan Marius, în veci nemângâiat.


