In memoriam 7 martie 2023
DECESE
* Suntem alături de domnul profesor Mihai Drecin în aceste clipe grele pricinuite de pierderea surorii domniei sale dragi,
profesor VIRGINIA DRECIN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace! Școala Doctorală de istorie și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării.
* Cu sufletul cernit și plin de durere anunțăm trecerea spre lumină a celei care a fost proiectant principal
MARIA PRECUP,
81 ani. Ceremonia de înhumare are loc miercuri, 8 martie 2023, la ora 14.00, la Capela Hașaș. Priveghiul, marți, 7 martie, la ora 17.30, la Capela Orășenească. Fiica Nicole Roy, cu familia, fiul Adrian Precup, cu familia și nepoata Alexandra.
* Împărtășim durerea colegei noastre Orsy Crăciun, în aceste clipe grele când se desparte mult prea devreme de iubitul ei tată. Bunul Dumnezeu să îi dea odihnă veșnică și familiei mângâiere. Colectivul Medicris. (3162)
* Cu inima îndurerată anunț trecerea în veșnicie a scumpei mele mame,
ILEANA RUGEA,
din Derna, la frumoasa vârstă de 84 de ani. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, suflet frumos! Te vom purta mereu în suflet, fiul Aurel, fiica Cornelia, ginerele Mircea și nepoata Georgiana.
COMEMORĂRI
* Se împlinesc 10 ani de când mama,
MARIA CUC,
cea mai bună mamă din lume, a plecat pe drumul fără întoarcere. Ne-ai lăsat să ne descurcăm singuri. Așa facem de cum dumneata ne-ai învățat. Dumnezeu să te odihnească în pace, sufletul tău să fie de-a dreapta Tatălui Ceresc. Fiica Viorica, fiul Ghiță, nepoata Mirela cu soțul Wolfgang și strănepoții Beatrice și Lukas Keller. (3165)
* Tristă va rămâne pentru noi ziua de 6 martie, când în urmă cu 3 ani s-a înălțat la ceruri, sufletul bunei noastre mătuși
MARIA COSMA.
Ne rugăm în continuare pentru odihna ei veșnică și iertarea păcatelor. Recunoștință celor ce-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Nepoții Flaviu și Marcel Lucuș cu familiile lor. (3158)
* Prezent și acum în gândurile noastre după 5 ani, îi aducem un pios omagiu celui care a fost soț, tată și bunic
preotul IOAN BORZA.
Odihnă veșnică! Familia. (3154)
* Ne reculegem cu aceeași durere la împlinirea a 11 ani, de la despărțirea de dragul nostru soț, tată, socru și bunic,
col. r. MIHAI SIMIONESCU.
Oricâți ani au trecut
Și încă vor mai trece
Iubirea noastră îți va încălzi
Mormântul trist și rece,
MIHAI.
Ai fost singura și adevărata mea bunătate pe acest pământ. Atât cât voi trăi nu voi putea să te șterg din sufletul, inima și mintea mea. Te voi plânge și te voi pomeni, păstrându-ți vie amintirea, până când bunul Dumnezeu va hotărî să merg la tine, pe tărâmul veșniciei. Cu multă durere, soția, fiul, nora și nepoțica. (967) (ATENȚIE FOTO)
* Au trecut 12 ani de când dragul nostru,
AUREL COSMAN,
din Aștileu, a plecat pe drumul veșniciei. Pentru bunătatea și dragostea cu care ne-a înconjurat, păstrăm în inimile noastre chipul său blând și frumos. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fratele Petre, cu familia.