DECESE

 

* S-a stins

VIDU BIDILEAN

În noaptea de duminică spre luni, osteneala celor 92 de ani care îi împlinise în miez de aprilie a mistuit puterile prof. univ. dr. Vidu Bidilean, stabilit de mai bine de o jumătate de veac în București. Şi la această vârstă patriarhală avea o prezență tonică, de o robustă vitalitate. Cu vreo doi ani în urmă l-am văzut la Beiuș jucând o polcă și un danț, în rând cu feciorii, uimind asistența. Când aduceai vorba de Beiuș sufletul său vibra într-un mod aparte. Aici absolvise în 1949 vădita ctitorie vulcaniană. A urmat Facultatea de Agronomie din Timișoara. După studiile doctorale în economie, finalizate în anul 1974, a îmbrățișat cariera universitară, fiind între altele și profesor universitar visiting la Universitatea din Padova (Italia). Din 2013 avea să intre în galeria membrilor de onoare ai Academiei de Științe Agricole și Silvice. Expertiza sa profesională l-a propulsat în rândul membrilor Asociației Internaționale „Farm management” și al Asociației Internaționale a Economiștilor Agrarieni. Dedicat profesiei și crezului său de a nu lăsa să treacă o zi fără să faci ceva cu folos, a elaborat peste 200 de studii și articole apărute în diverse reviste de specialitate din țară și străinătate. A publicat 16 volume, abordând diverse arii tematice din sfera agriculturii, inclusiv politicile agricole comunitare, mecanismul Uniunii Europene în domeniu. A reprezentat România la Conferința Generală Europeană FAO de la Lisabona. A conferențiat pe teme economice în Franța. Spirit cultivat, a tradus din franceză „Tamerlan”, de Albert Chamdor și „Cezar Borgia” de Paul Rival. După 1989 a activat câțiva ani ca expert pe lângă cele două camere ale Parlamentului României.

Pentru Vidu Bidilean fiul cantorului din Albești, credința era un prilej de înălțare a sufletului. Se număra printre apropiații venerabilului preot Nicolae Bordașiu. Cânta în strană, iar acasă, spre desfătarea inimii, cânta la vioară, orchestra romanțe și serenade. Rezona la unison cu toți cei ce iubeau muzica și tradițiile. Satul Albești era pentru el acel acasă al inimii, locul unde deprinsese pentru întreaga viață legile nescrise ale bunei rânduieli. Vidu Bidilean știa să se bucure de viață și să-ți împrumute bucuria lui. Rămânem cu amintirea povestirilor lui savuroase, pline de umor, cu zâmbetul său luminos, cu energia sa care iradia exuberanță, cu imaginea familistului convins, al iubitorului împătimit de neam și țară, al omului străin de gâlceavă, care avea darul prieteniei.

La ceasul Marii Treceri, când a plecat să-și întâlnească prieteni de-o viață - universitarul Sabin Nica și poetul Alexandru Andrițoiu -, ne rugăm Mântuitorului nostru, Iisus  Hristos, să-i așeze sufletul în lumina și pacea Împărăției cerurilor.

Familiei greu încercate, un sincer gând de mângâiere și alinare.

 Ec. Ioan Degău

 

* Suntem alături de familia dr. Adriana și Ovidiu Gogu Cacuci, în aceste grele momente date de trecerea la cele veșnice a scumpei lor mame, soacre și bunici. Dumnezeu să o odihnească în pace! Fam. prof. Maria și Adrian Niță. (5376)

 

* Un ultim omagiu celui care a fost prietenul și vecinul nostru din copilărie

COSTI BODEA.

Dumnezeu să-l odihnească. Sincere condoleanțe familie! Florica Șașca și Mărioara Meșter. (5367)

 

* Cu lacrimi în ochi și durere în suflete ne luăm rămas bun de la cumnatul nostru

CONSTANTIN BODEA

și suntem sufletește alături de sora și cumnata noastră, Aurica și copiii ei Dan și Adrian cu familia și îi asigurăm de întreaga noastră compasiune. Dormi în pace, suflet bun! Sincere condoleanțe din partea familiei Aurel și Sabina Gherghel. (5370)

 

* Un sincer gând de alinare pentru mătușa Aurica și verișorii noștri, Dan și Adrian cu familia, acum când se despart de soțul, tatăl și bunicul lor

CONSTANTIN BODEA.

Bunul Dumnezeu să îl ierte, iar pe voi, cei rămași să vă mângâie. Sincere condoleanțe! Alexandru, Ariana și Anastasia Dociu. (5371)

 

* Suntem alături cu tot sufletul de fina noastră Viorica Cociuba și familia ei, acum când o conduce pe ultimul drum pe mama, bunica, străbunica și mătușa noastră

MARIA NISTOR.

Să-i fie țărâna ușoară! Nașii, familia Cioargă Dorel. (5368)

 

* Suntem alături de Măriuța Ardelean și familia ei, acum, când se desparte pentru totdeauna de draga ei mamă

MARIA FILIP.

Sincere condoleanțe! Vecinii Damian Florica, Ciuciu Florica, Irina, Dan Eleonora și Demian Valentina. (5373)

 

* Suntem alături de Maria şi Dumitru Ardelean, la trecerea în veşnicie a mamei şi soacrei dragi. Sincere condoleanţe! Dumnezeu să o odihnească în pace! Familia Dumitru şi Lucia Caciora.

 

* Suntem alături de colega noastră, Mariana Bancea, la durerea pricinuită de decesul tatălui drag. Sincere condoleanțe familiei îndoliate. Colegii de la SIFI BH IND VEST S.A. Oradea, SIFI BH EST S.A. Oradea, SIFI BH RETAIL S.A. Oradea. (5372)

 

* Cu tristețe și durere în suflete ne luăm rămas bun de la buna noastră colegă de serviciu,

MARIA PETRUȚ.

Suntem alături de familia îndurerată. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Viorica Popa cu familia, Viorica Tocuț cu familia. (5377)

 

* Cu tristeţe în suflete ne despărţim pentru totdeauna de cea care a fost pentru noi soră şi mătuşă,

MARIA-ILEANA FAUR.

Odihnească-se în pace! Sora Viorica Maghiar şi familia.

 

* Sunt alături de fratele meu Iacob Faur, la decesul soției lui

 MARIA.

Sincere condoleanțe din partea surorii Rica cu familia. Dumnezeu să o odihnească!

 

* Împărtășim durerea fam. dr. Adriana Cacuci, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în neființă a mamei dragi,

dr. STELA POPOVICIU.

Familia dr. Ioan Micle. (207)  

 

* Suntem alături de verișorii noștri Negruț Mariana și Demian Mihai, cu familiile, în aceste momente grele când se despart de mătușa noastră dragă,

ECATERINA DEMIAN

Dumnezeu să o odihnească în pace, sincere condoleanțe! Familia Sas Gheorghe, Ana și Anca (210)

 

COMEMORĂRI

 

* Mereu prezent în gândurile noastre, cu toată dragostea aducem un pios omagiu de prețuire dragului nostru soț, tată, socru, bunic și străbunic,

DIMITRIE CACIORA,

la împlinirea a 6 luni de la plecarea spre veșnicie. Dumnezeu să-i așeze sufletul bun și drag în lumea drepților, să-l numere cu cei aleși ai Săi! Soția Floare, fiul Dumitru cu soția Lucia, nepoata Cristina cu soțul preot Bogdan, nepotul Octavian cu logodnica Andreea și strănepoatele Daria și Andreea. (5358)