in memoriam
DECESE
* „Izbăveşte de greşeli cu mila Ta, Mântuitorule, pe robul Tău, pe care acum în credinţă l-ai mutat",
TEODOR MADA,
PIROSKA TEMPFLI,
MARIA SALL,
IOAN GHITEA.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu-Servicii Funerare NON-STOP „ La capătul Drumului" S.R.L.
* Cu toată compasiunea ne alăturăm familiilor Gavriş Ioan şi Gavriş Cristian, în momentul dureros al pierderii mamei, soacrei şi bunicii dragi,
FLOARE GAVRIŞ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sofia, Ana, Bogdan, Loredana, Carmen, Lucia. (1093)
* Cu durere în suflete, ne luăm rămas bun, după o grea suferinţă, de la cel care a fost soţ, tată, bunic, socru,
IOAN GHITEA,
de 68 de ani. Dumnezeu să-i aşeze sufletul bun în Împărăţia Sa. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 28 mai, ora 13.00, în loc. Brusturi, de la nr. 133. Soţia Cristina, fiul Marius, nora Emilia şi nepoţii Marius şi Vlăduţ. (1102)
* Cu multă durere, anunţăm încetarea din viaţă a soţului, tatălui şi bunicului nostru drag,
TEODOR MADA,
în vârstă de 76 de ani. Amintirea ta ne va însoţi necontenit. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 28 mai 2011, ora 15.00, din Capela Haşaş, din Cimitirul Municipal. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Lazăr Paula Speranţa, Dana, Doru şi Tudor Orţan, Andra, Cristi şi Cristiana Togor.
* În aceste clipe grele de profundă tristeţe sufletească, suntem alături cu gânduri de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe de prietena noastră, educatoarea Dana Orţan, şi de familia ei, acum când se desparte de tatăl ei drag,
TEODOR MADA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia Lovas Albert. (1103)
* Cu lacrimi în ochi, gânduri de mângâiere şi sincere condoleanţe, ne alăturăm familiei Orţan acum, când se despart pentru totdeauna de dragul lor tată şi bunic,
TEODOR MADA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Fildan Dumitru. (1104)
* Sunt alături de colega mea, educatoarea Dana Orţan, şi de familia ei, în aceste clipe grele, când se desparte de tatăl drag,
TEODOR MADA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Prof. Stelieana Cârciumaru. (1105)
* Cu inima îndurerată, anunţăm stingerea din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, a scumpului nostru soţ, tată şi bunic,
GAVRIL OLAR.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 28 mai 2011, ora 13.00, din Capela Frenţiu. Familia.
* Un ultim omagiu celui care a fost bunul nostru vecin,
GAVRIL OLAR.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. R. Buzaş. (1090)
* Suntem alături de colega noastră Maior Cornelia şi familia sa, în momentele grele pricinuite de decesul celei care le-a fost mamă şi bunică. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul D.G.A.S.P.C. Bihor. (1106)
* Profund întristaţi de moartea tragică a soţiei tale,
DANIELA SĂRARU,
îţi împărtăşim sincer marea ta durere sufletească, şi-ţi transmitem ţie, dragă Nicu, precum şi familiei sincere condoleanţe. Colectivul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea (BRECO). (1109)
* În aceste momente îndurerate ale trecerii în nefiinţă a tatălui, suntem alături de maestrul nostru dl. avocat Olar Gavril, căruia îi transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Avocat Alina Borza, avocat Cristina Gherman şi avocat Laura Iştoc.
* Suntem alături de familia Orţan, la pierderea bunului lor tată, socru, bunic,
TEODOR MADA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Tocai Ştefan. (1112)
COMEMORĂRI
* Cu durere, tristeţe şi mult dor amintesc tuturor celor care l-au cunoscut pe dragul meu,
GHEORGHE DOGĂNESCU,
că se împlinesc şase săptămâni de când a plecat dintre noi. Parastasul de pomenire va vea loc sâmbătă, 28 mai, de la ora 8.00, la Catedrala greco-catolică "Sfântul Nicolae". Recunoştinţă celor care îi vor păstra o clipă de adicere aminte. Soţia Raveica.
* Nici acum, când se împlineşte 1 an, nu ne vine să credem că ai plecat dintre noi, bunica noastră dragă şi iubită
MARIA IONUŢ.
Sufletele dor, lacrimile curg, dar ne consolăm cu gândul că ne veghezi de acolo, de sus, din ceruri. Te iubim mult şi nu te vom uita niciodată. Te rog, Doamne, ai grijă de "buni bătrână", aşa cum a avut ea grijă de noi. Nepoata Simona cu soţul Tinu şi strănepoţii Ionuţ şi Miruna Ciura.
* Aceeaşi durere însoţită de lacrimi şi mult dor retrăim şi acum la 1 an de la despărţirea de scumpa şi iubita noastră mamă,
MARIA IONUŢ.
Nu vom uita niciodată dragostea cu care ne-ai înconjurat în timpul vieţii. Amintirea ta va rămâne cel mai de preţ bun al sufletului nostru. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Parastastul de pomenire va avea loc sâmbătă, 28 mai, la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din Ioşia. Fiicele Mariana şi Livia.
* A trecut 1 an de durere şi multe lacrimi de când nu mai este printre noi dragă noastră surioară,
CORNELIA ILLE.
amintirea ta va dăinui veşnic în sufletele noastre! Fratele Adrian Mut şi familia.
* Nici acum, la un an de la despărţire, nu-mi vine să cred că ai plecat pentru totdeauana, iubita noastră surioară,
CORNELIA ILLE.
Chipul tău frumos şi sufletul blând va rămâne veşnic în amintirea noastră. Dumnezeu să te odihnească! Fratele Cornel Mut şi familia.
* A trecut 1 an de cănd ai plecat dintre noi şi nu trece o zi fără să nu ne gandim la tine, draga noastră soţie, mamă, soacră, noră,
CORNELIA ILLE.
Te vom iubi mereu! Parastasul de 1 an se va ţine sâmbătă, 28 mai, la biserica ortodoxă de pe str. Teiului, la ora 9.00. Soţul Nicolae, fiii Dan şi Andrei, nora Andrea şi soacra Sandina.
* Când se stinge o flacară, o aprinzi din nou, dar cand se stinge o viaţă o plângi mereu. Ai fost parcă ieri lângă noi, dar în 2 iunie 2011 se împlineşte 1 an de când ai plecat prea devreme spre cele veşnice, buna şi draga noastră fiică,
CORNELIA ILLE,
lăsând în urmă un gol imens, lacrimi şi durere! Nu te vom uita niciodată! Parinţii Ioan şi Viorica Mut.
* Suntem alaturi de familia Ille la împlinirea unui an de la pierderea dragii lor soţii, mame şi soacre,
CORNELIA ILLE.
Dumnezeu s-o odihneasca în pace! Cuscra Balla Elisabeta şi familia.
* Despre mama, doar iubire
Am simţit şi voi păstra
Chipul ei în amintire
Şi singura fericire
Ce-o mai am s-o pot vedea
Doar în vis o pot chema
Când mi-e tare dor de ea...
Se împlineşte un an, pe 28 mai 2011, de când Domnul a chemat-o la El pe iubita mea mămică,
MARIA MOŞ.
Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 28 mai 2011, la Capela Greco-Catolică, din incinta Spitalului nr. 6, de la ora 10.30. Mulţumiri celor care îi păstrează amintirea vie şi aprind o lumânare în memoria ei. Îndurerata fiică, Sanda Ignat. (1022)
* Niciodată uitarea nu se poate aşterne peste un suflet blând, chiar dacă a trecut un an, pe 28 mai 2011, de când a plecat în veşnicie, draga noastră mamă, soţie, bunică, soacră, mătuşă, cuscră,
MARIA MOŞ.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Mulţumiri celor care îi vor cinsti memoria. Familia îndurerată. (1023)
* S-a împlinit un an de zile de la trecerea în nefiinţă a celei care a fost soţie, mamă, bunică, soacră şi cuscră,
MARIA MOŞ (MARICA).
Vei rămâne veşnic în memoria mea. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 28 mai, ora 10.30, la Biserica Sfântul Gheorghe, str. Pasteur, nr. 34. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Alexandru Moş. (1053)
* O, Doamne! Ce dor ne este de dumneavoastră scumpii noştri părinţi şi bunici,
GHEORGHE OROS
şi
VALERIA OROS.
Dorim ca sufletele dumneavoastră bune şi iubitoare să se odihnească în Împărăţia Cerurilor. Copiii şi nepoţii, veşnic nemângâiaţi. (836)
* Unchiule dragă,
MIHAI COITA,
din Duşeşti, ne lipseşti aşa de mult. Dragostea ce ne-ai oferit-o ne ajută şi acum să mergem mai departe. Odihnă veşnică lângă Tatăl Ceresc. Fam. Mihele Florian, din Ceica. (837)
* Pios omagiu de recunoştinţă, preţuire şi neuitare în memoria dragilor noştri părinţi, socri, bunici şi străbunici,
IOAN PETRILA
(a Culii) şi
IRINA PETRILA,
din Ceica, trecuţi în veşnicie în urmă cu 1 an, respectiv 18 ani. Pentru sufletul lor bun, dragostea de familie, truda îndelungată, blândeţea şi înţelepciunea pe care ne-am sprijinit toţi, le mulţumim. Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să le dea linişte şi odihnă veşnică. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 29 mai, la Biserica din Ceica. Familia îndurerată. (1099)
* Nimic nu poate şterge durerea şi tristeţea ce s-au aşternut în inimile noastre în urmă cu 6 luni, când un suflet mare, bun şi iubitor, s-a ridicat la ceruri, lăsând în urmă multă durere, tristeţe, dor şi lacrimi. Bunul şi dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
prof. MIRON VERCHE.
Mulţumim lui Dumnezeu că l-am avut lângă noi, un om deosebit, cu multă omenie, dragoste şi căldură sufletească şi generozitate remarcabilă. Cu fruntea plecată în faţa tristului mormânt, îţi aducem o floare, o lumânare şi rugăciuni către bunul Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică şi să te aşeze de-a dreapta Lui, şi de acolo, de sus, tu să ne veghezi şi să ai grijă de noi. Tuturor celor care l-au cunoscut şi stimat le alăturăm profundă recunoştinţă pentru clipa de aducere aminte. Parastasul şi slujba de pomenire vor avea loc sâmbătă, 28 mai 2011, la Biserica „Sf. Nicolae" Ioşia, ora 9.00. Te vom plânge toată viaţa noastră. Soţia Maria, fiicele Ofelia Drăgan şi Camelia Porumb cu familiile. (1083)
* Trecerea timpului nu aduce uitarea, ci adânceşte dorul din sufletele noastre la împlinirea a 3 ani de când ne-a părăsit iubitul nostru bunic, socru şi tată,
NICOLAE POINAR.
Mulţumim celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 28 mai, ora 9.00, la Biserica Militară de pe str. Armatei Române. Fiul Nicolae-Dan, nora Mariana şi nepoatele Marina şi Simina. (1089)
* Pios omagiu de dragoste şi preţuire în memoria iubitului nostru fiu, frate, soţ şi tată, care a plecat dintre noi într-o zi tristă de 27 mai, în urmă cu 10 ani,
dr. LIVIU POPOVICIU,
lăsând în urmă multă durere. Pentru tot ce a însemnat pentru noi, rămâne mereu prezent în inimile noastre. Mulţumim tuturor celor care în timp îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Familia. (1094)
* La împlinirea a 55 de ani de la absolvirea Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu" din Oradea, aducem un pios omagiu de iubire şi preţuire creştină colegilor şi prietenilor noştri dragi, DIN PROMOŢIA 1956, trecuţi prea devreme în veşnicie. Tuturor le păstrăm o vie amintire şi ne rugăm la bunul Dumnezeu să-i odihnească în Împărăţia Sa. Fie-le ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată în veci. Promoţia 1956. (1101)
* La împlinirea a 55 de ani de la absolvirea Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu" din Oradea, aducem un pios omagiu de respect, preţuire şi profundă recunoştinţă distinşilor şi eminenţilor noştri profesori trecuţi în veşnicie,
ECATERINA ALEXANDRESCU,
SABIN ANCA,
TRAIAN BLAJOVICI,
MIRCEA BOLCAŞ,
TEODOR CALAMEŢ,
ALEXANDRINA CĂRĂUŞU,
SABIN CIURDĂREANU,
NICOLAE CORNEA,
EUGEN DEAC,
LUCIAN DRIMBA,
NISTOR GAL,
EUGEN GROZA,
FEVRONIA IFTIMOVICI,
FREDERICH MASSARIK,
GAVRIL MOZA,
ŞTEFAN MUSTA,
EMIL ROŞESCU,
TITUS ROŞU,
VICTOR RUSU,
IOSIF SĂLĂGEAN,
ROMEO STĂNOIU,
GHEORGHE ŢENŢ,
ANASTASIE ŢÂRULESCU,
DANIEL URSU,
LĂCRIMIOARA URSU-DOINA,
IUSTIN VARNA.
Au fost PĂRINŢII NOŞTRI DE SUFLET, modele de muncă, dăruire şi viaţă creştină, care ne-au îndrumat paşii în şcoală şi societate. Icoana profesorilor şi amintirea lor rămân veşnice în sufletele noastre.
REQUIESCAT IN PACE!
Promoţia 1956.
(1100)
* Se împlinesc 6 săptămâni de când a trecut în nefiinţă iubitul nostru soţ, tată, fiu şi nepot,
CRISTIAN SILVĂŞAN.
Slujba de pomenire va avea loc în localitatea Cheţ, la data de 29 mai 2011, ora 12.00. Familia îndoliată.
* S-au scurs şase săptămâni de lacrimi şi durere de când bunul Dumnezeu l-a chemat în Împărăţia Sa să-i odihnească sufletul blând şi bun cu care ne-a înconjurat pe iubitul nostru soţ, tată şi bunic,
AUREL CIOARĂ.
Cât vom trăi, vei dăinui în inimile noastre triste şi îndurerate, ne vom ruga bunului Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul ales, bun şi iubitor de familie. Parastasul de pomenire şi sfinţirea crucii vor avea loc la data de 28 mai, ora 9.00, la Capela Haşaş. Mulţumim celor care-i vor păstra un moment de aducere aminte. În veci nemângâiaţi, soţia Viorica, fiul Mihai cu soţia Mihaela şi nepotul Ciprian cu prietena Silvia.