DECESE

* "Ori de-nviem, ori de murim, ai Domnului suntem. Că pentru aceasta a murit Hristos şi s-a sculat, ca să domnească şi pentru cei vii, şi pentru cei morţi".
GHEORGHE CENTEA,
FLORICA STELUŢA POPOVICI,
ŞTEFAN PANEA,
VICTOR SAMU,
ROZALIA VARADI,
IOAN-IOSIF KAZAMER,
MARIAN LAZĂR,
SZILARD KOSZTA,
ANA VESA,
ILONA LACZKO.
Condoleanţe familie îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L. (3140)

* Cu sufletul secăturit de durere, neputincioasă în faţa destinului, anunţ trecerea la cele veşnice a iubitului meu soţ,
ŞTEFAN PANEA,
(ing. constructor). Ai fost un om între oameni, suflet nobil şi iubitor, te-ai dăruit familiei şi muncii tale până la epuizarea scumpei tale inimi. Nu te voi uita niciodată, iubitul meu soţ. Dumnezeu să-ţi dea odihna care a lipsit inimii tale bolnave şi să-ţi aşeze sufletul nobil de-a dreapta Sa. Înmormântarea va avea loc marţi, 28 aprilie, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Soţia Măriuca. (3141)

* Am vegheat lângă tine atâtea nopţi şi am crezut până în ultima clipă că ai învins boala, dar acum, cu ochii grei de lacrimi şi sufletul îndurerat, mă despart de tine, tătic drag. Bunul Dumnezeu să-ţi dea, scumpul meu tată,
ing. ŞTEFAN PANEA,
odihna veşnică binmeritată şi din cer să veghezi asupra noastră aşa cum ai făcut şi pe pământ. Fiul Panea Ştefan (Ştefi). (3142)

* Cu ochii plini de lacrimi şi sufletul greu de durere, mă despart de dragul şi scumpul meu tăticuţ,
ing. ŞTEFAN PANEA.
Ai fost flacăra şi lumina care mi-ai călăuzit viaţa. Aş fi dat orice ca să-ţi pot vindeca inima bolnavă dar voia lui Dumnezeu a fost mai mare decât voia mea şi te-ai dus la El. Dragul meu tată, odihneşte-te în pace. Fiul Florin Panea. (3143)

* Cu inimile pline de durere, ne luăm rămas bun de la unchiul nostru,
ŞTEFAN PANEA,
care cu sufletul lui nobil ne-a luminat copilăria. Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace, unchiule drag, iar pe tuşica şi verişorii noştri să-i mângâie în aceste clipe grele. Nepoata Domnariu Gabriela cu soţul Gabriel, din Cluj-Napoca. (3144)

* Cu durere în suflete şi ochii plini de lacrimi, ne despărţim de dragul nostru naş,
ing. ŞTEFAN PANEA.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihna binemeritată, iar cu bunătatea lui să-şi vegheze finii din înaltul cerului. Celor rămaşi, naşei şi fiilor lui, alinare şi mângâiere sufletească. Finii Terhes Ghiţă şi Rodica, Tincuţa şi Radu. (3145)

* Cu durere în suflet şi ochii înlăcrimaţi, mă despart de cumnatul meu,
ŞTEFAN PANEA.
Fie ca Săptămâna Luminată în care sufletul lui drag s-a ridicat la cer să-i aducă odihna veşnică la sânul Bunului Dumnezeu. Vei rămâne veşnic în amintirea mea,
FĂNICĂ
dragă. Cumnata Panea Mioara, din Zalău. (3146)

* Cu inimile întristate şi ochii plini de lacrimi, ne luăm rămas bun de la dragul nostru cumnat şi unchi,
ŞTEFAN PANEA,
cel care ne-a fost alături în momentele bune şi grele ale vieţii noastre. Domnul Dumnezeu să-i aşeze sufletul lui bun în lumea drepţilor, iar mătuşii şi verişorilor noştri să le dea alinare sufletească. Cumnata Panea Elena, nepoatele Lăzău Florica şi familia, Buibaş Ana cu familia. (3147)

* Cu ochii înlăcrimaţi şi cu durere în suflet, îmi iau rămas bun de la dragul şi bunul meu cumnat,
ing. ŞTEFAN PANEA - FĂNICĂ,
care după o grea suferinţă a obosit să mai lupte cu boala şi durerea. Sunt alături de draga mea soră Maria şi nepoţii Ştefi şi Florin, în aceste momente de mare durere. Dumnezeu să-i vegheze somnul. Dormi în pace, dragă
FĂNICĂ.
Cumnata Hărdălău Elena. (3148)

* Un suflet plin de dragoste şi bunătate s-a ridicat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Înlăcrimaţi şi cu multă durere în suflete, ne luăm rămas bun de la dragul şi iubitul nostru unchi,
ing. ŞTEFAN PANEA.
Ne alăturăm durerii şi împărtăşim marea suferinţă faţă de tuşica Măriuca şi verişorii Ştefi şi Florin. Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul de-a drepata Lui, în pace şi linişte. Nepoata Hărdălău Ancuţa cu soţul Lorenzo, nepotul Hărdălău Adrian cu soţia Anda şi nepoţelul Andre. (3149)

* Vestea că inima iubitoare a unchiului nostru drag,
ŞTEFAN PANEA,
a încetat să mai bată ne-a întristat profund. Cu ochii plini de lacrimi şi amintiri duioase ne despărţim de el. Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet iubitor. Nepoata Ţifra Delia, Ionel şi strănepoata Ana-Teodora, din SUA. (3150)

* 23 aprilie 2009. Zi de Praznic în Săptămâna Luminată, zi în care Domnul a hotărât să-l ia dintre noi pe cel care a fost
ŞTEFAN PANEA,
tatăl prietenului nostru. Cu credinţa în Înviere, suntem alături de Ştefan şi de întreaga familie îndurerată şi greu încercată în aceste zile care ar fi trebuit să fie de bucurie, dar credem că bucurie mai mare va fi în Împărăţia lui Dumnezeu, căci cei care trec la cele veşnice în Săptămâna Luminată se vor mântui. Bunul Dumnezeu să-l odihnească şi să aline durerea şi suferinţa familiei îndoliate. Familia Erdeli. (3138)

* Un gând de alinare şi mângâiere sufletească pentru prietenul meu Ştefi, acum când se desparte pentru totdeauna de tatăl drag,
ŞTEFAN PANEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Gabriela Ciucur. (3124)

* Profund îndureraţi transmitem condoleanţe familiei, la marea durere pricinuită de pierderea soţului şi tatălui,
ing. ŞTEFAN PANEA.
Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Constantin Reblean şi Radu Reblean. (3179)

* Sincere condoleanţe familiei, la trecerea în nefiinţă a celui care ne-a fost vecin şi prieten,
ing. ŞTEFAN PANEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. ing. Tărău Ovidiu. (3178)

* Sincere condoleanţe şi compasiune pentru familia Panea, acum când se despart pentru totdeauna de cel care le-a fost soţ şi tată, bun şi iubitor,
ing. ŞTEFAN PANEA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică şi să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa. Familiile ing. Rada Teodor şi Petruş Dumitru. (3187)

* Suntem alături de Florin, Ştefi şi doamna Panea, în clipele de grea încercare pricinuite de trecerea la cele veşnice a celui care i-a iubit,
ing. ŞTEFAN PANEA.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească la dreapta Sa, iar familiei să-i dea mângâiere. Fam. av. Nicolae Mladin. (3195)

* Un gând de alinare şi mângâiere sufletească pentru tanti Mărioara, Florin şi Ştefi, acum la ceas de grea despărţire de soţul şi tatăl mult iubit,
ing. ŞTEFAN PANEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Laura şi Ionuţ. (3191)

* În aceste clipe de mare durere şi tristeţe, suntem alături de tine, dragă Mărioara şi familia ta, acum când vă despărţiţi de iubitul vostru soţ şi tată,
ing. ŞTEFAN PANEA.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Fam. Teodor şi Maria David. (3192)

* Suntem alături de prietenul nostru, Ştefi Panea, şi familia lui, la marea durere pricinuită de trecerea în veşnicie a tatălui său. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Familia Indrieş. (3203)

* Suntem alături de Mărioara, Florin şi Ştefănel Panea, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a soţului şi tatălui drag,
ŞTEFAN PANEA.
Transmitem familiei un gând de alinare şi întreaga noastră compasiune. Familia Bărbulescu Stelian.

* Să ştii, măicuţa mea,
STELUŢA-FLORICA POPOVICI,
eu port icoana ta, oameni ca dumneata se nasc extrem de rar. Ai fost, eşti şi vei rămâne un simbol al inimii de mamă, al iertării. Îşi iau rămas bun de la dumneata, fiica ta Tonily, împreună cu cel pe care l-a iubit ca pe un fiu, Vivi, ginerele tău, şi cea care ţi-a fost seva vieţii tale, nepoţica ta adorată, Vivianne Nicole. Dumnezeu e mare şi vei urca în Îmăpărăţia Lui. Dormi în pace, suflet nobil. Înmormântarea are loc azi, 27 aprilie 2009, ora 11.00, de la Capela Haşaş. Ai tăi pe care i-ai adorat nobleţe sufletească, fiica ta Tonily, nepoţica Annely şi ginerele Vivi. (3151)

* Te-am divinizat şi te-am adorat o viaţă întreagă, bunicuţa mea sfântă,
OMMA.
Nu plâng fiindca ştiu că eşti îngerul meu păzitor şi îmi vei fi veşnic alături. Îţi mulţumesc că ai existat în viaţa mea, acum poţi să dormi liniştită, eşti în Rai. Gata cu suferinţa, zbuciumul şi frământările. Gata! Isus e în tine şi cu tine şi te iubeşte. Dormi în pace. Nepoţica ta scumpă Annely. (3153)

* Dormi în pace, prietena mea adevărată, de mai mult de 50 de ani, draga mea
STELA.
Inima mi-e sfâşiată de durere că te-ai stins, dar gândurile îmi vor fi mereu la tine. Ai fost o sfântă şi aşa vei rămâne mereu. Fie-ţi ţărâna uşoară. Prietena ta sinceră Bobby, din Timişoara. (3152)

* Sunt alături de verişorii Antonia şi Vivi şi nepoata noastră Viviane, la durerea pricinuită de trecerea la cele veşnice a scumpei noastre mătuşi,
FLORICA-STELUŢA POPOVICI.
Dumnezeu s-o aşeze în dreapta Lui. Nepoţii Nicolae, Mircea, Florentina şi Anamaria. (3176)

* Un suflet bun şi plin de dragoste s-a ridicat la cer, lăsând în urmă lacrimi şi durere. Ne despărţim cu pioşenie de cea care a fost buna noastră cumnată şi mătuşă,
FLORICA-STELUŢA POPOVICI.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Cumnata Anişoara şi nepoţii Mircea-Florin şi Nicolae cu familiile. (3177)

* Suntem alături de familia Bocşe, la marea durere pricinuită de încetarea din viaţă a mătuşii noastre dragi,
STELA POPOVICI.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Nepoţii Mihaela, Răzvan şi Mircea-Florin. (3193)

* Sufletul îmi este îndurerat şi triste îmi vor fi zilele în care voi trăi fără sprijinul şi bunătatea ta, dragul meu soţ,
MARIAN LAZAR.
O rugăciune, o lumânare şi multe lacrimi este tot ce îţi mai pot oferi. Dumnezeu să te odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 27 aprilie 2009, ora 12.00, în localitatea Sititelec, de la nr. 304. Veşnic îndurerată, soţia Viorica. (3154)

* Cu ochii în lacrimi şi cu nemărginită durere, ne luăm rămas bun de la dragul nostru tată, socru şi bunic,
MARIAN LAZĂR.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i aşeze sufletul între aleşii Săi. Fiica Maria cu soţul Ovidiu Togor şi nepotul Cristian cu soţia Andra. (3155)

* Cu inimile împietrite de durere şi ochii plini de lacrimi, anunţăm trecerea în nefiinţă a celui care a fost iubitul nostru tată, socru şi bunic,
MARIAN LAZAR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i fie ţărâna uşoară. Fiica Lenuţa cu soţul Aurel Văcăruşi, nepotul Bogdan cu soţia Alina. (3156)

* Ne luăm rămas bun de la unchiul nostru,
MARIAN LAZAR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i fie ţărâna uşoară. Nepoatele Viorica şi Lucia şi strănepoţii Carla, Mircea şi George. (3157)

* Suntem alături de cumnata noastră Mariana şi fratele Ovidiu, la marea durere pricinuită de moartea tatălui şi socrului drag,
MARIAN LAZAR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanţe întregii familii. Familia Togor Ioan Corneliu. (3202)

* Cu durere în suflete, ne luăm rămas bun de la cel care a fost fratele nostru,
IOSIF DĂRĂBAN.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihna veşnică. Surorile Rozalia şi Samica. (3096)

* S-a oprit o inimă, s-a stins un suflet drag nouă. Amintirea celui care a fost unchiul nostru,
IOSIF DĂRĂBAN,
nu se va stinge niciodată. Dumnezeu să-l odihnească. Nepoţii Eugen, Jenica şi Alexandra. (3094)

* Un suflet blând, plin de dragoste şi bunătate s-a ridicat la cer, lăsând în urmă durere, lacrimi şi o familie îndoliată. Ne despărţim cu pioşenie de scumpul nostru unchi,
IOSIF DĂRĂBAN.
Dumnezeu să-l odihnească. Nepoţii Jenel, Dorina şi Teodora. (3095)

* Împărtăşim durerea mătuşii şi verişoarei noastre, acum când se despart de dragul lor soţ şi tată,
IOSIF DĂRĂBAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepotul Sivu cu familia. (3097)

* O inimă mare, un suflet bun,
IOSIF DĂRĂBAN,
s-a ridicat la cer. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoata Gianina cu familia. (3098)

* Sunt alături de verişoara mea Adelina şi mătuşa Mărioara, la pierderea tatălui şi soţului drag,
IOSIF DĂRĂBAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Marioara Iuga. 3099)

* Suntem alături de vecina noastră, Mărioara Dărăban, la durerea pricinuită de trecerea la cele veşnice a soţului drag,
IOSIF DĂRĂBAN.
Sincere condoleanţe. Vecinii din bl. B 2, sc. A. (3164)

* Un gând de compasiune pentru vecina noastră Mărioara, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţului drag,
IOSIF DĂRĂBAN.
Fam. Mezea şi Todoran. (3165)

* Suntem alături de vecina noastră, Dărăban Maria, la durerea pricinuită de decesul soţului drag. Dumnezeu să-l odihnească. Sincere condoleanţe. Fam. Toma şi vecinii de scară din bloc. (3170)

* Suntem alături de familia Moga Adelina şi Ovidiu, acum când se despart de dragul lor tată, socru şi bunic,
IOSIF DĂRĂBAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Liviu Popa. (3190)

* Suntem alături de familia Şandor, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a celui care a fost
CORNEL ŞANDOR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Farcaş Iosif. (3161)

* Un om bun a plecat dintre noi. Împărtăşim durerea doamnei Şandor Georgeta şi a finilor noştri, Ionuţ şi Ramona, la despărţirea de cel care a fost
CORNEL ŞANDOR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Ţarcă Radu. (3160)

* În aceste clipe grele şi pline de tristeţe, împărtăşim durerea familiei Şandor, la trecerea la cele veşnice a soţului, tatălui, socrului şi bunicului drag, OMULUI de mare omenie,
CORNEL ŞANDOR.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Beleneşi Gh., Abrudan Teodor şi Mihalca Dobrin. (3167)

* Chiar dacă suntem la mare depărtare, cu lacrimi în ochi şi tristeţe în suflete, împărtăşim durerea naşilor noştri Florin şi Melania, în aceste momente dureroase când se despart de dragul lor tată, socru şi bunic,
CORNEL ŞANDOR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe voi să vă mângâie. Finii Cosmin şi Loredana, din Italia. (3171)

* În acestre clipe de tristeţe, suntem alături de familia Şandor, la despărţirea de dragul lor soţ, tată şi bunic,
CORNEL ŞANDOR.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe întregii familii. Fam. Pop Gheorghe, din Oradea. (3172)

*Un gând de alinare şi mângâiere pentru tine, Geta dragă, în aceste momente grele când te desparţi pentru totdeauna de iubitul tău soţ,
CORNEL ŞANDOR.
Sincere condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Florica Marian. (3174)

* În aceste momente de grea încercare şi durere, suntem alături de doamna Geta Şandor, la despărţirea dureroasă de iubitul ei soţ,
CORNEL ŞANDOR.
Sincere condoleanţe întregii familii. Bunul Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fam. Ancuţa şi Marcel Mudura, din Timişoara. (3173)

* O inimă a încetat să mai bată, lăsând în urmă doar lacrimi şi tristeţe. Cu imensă durere în suflete, ne despărţim, după o grea suferinţă, de bunul nostru coleg,
CORNEL ŞANDOR.
Dumnezeu să-i dăruiască linişte şi odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe, familiei îndoliate. Colectivul secţiei de Radiologie al Spitalului Clinic Municipal "Dr Gavril Curteanu" Oradea. (3175)

Cu adâncă durere în suflete, am aflat de moartea celui ce a fost un Om deosebit, bun la suflet, care sărea în ajutorul tuturor celor în suferinţă şi al nostru personal, cel care a fost
as. CORNEL ŞANDOR.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar celor rămaşi să le aline suferinţa. Fam. Lucia Ciuclea. (3188)

* Un gând de alinare şi mângâiere familiei Ionaş Eugen, la dureroasa despărţire de iubita lor mamă, soacră şi bunică dragă. Dumnezeu s-o odihnească în linişte şi pace. Sincere condoleanţe întregii familii. Fam. Beleneşi Gh., Abrudan Teodor şi Mihalca Dobrin. (3168)

* Etern şi sfânt omagiu de recunoştinţă dragului nostru bunic,
FLORIAN CUC.
Adâncă şi veşnică amintire de grija şi bunătatea cu care ne-ai înconjurat când eram mici. Candela neuitării va arde veşnic în sufletele noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nepoţii Horică şi Sandu, bunicul Vasile. (3166)

* Suntem alături de cumnata noastră şi îi împărtăşim durerea acum, la trecerea fulgerătoare în nefiinţă a soţului ei drag, respectiv fratele şi fiul nostru, un om de o deosebită omenie, altruist şi generos până la renunţare de sine,
TRAIAN BREB
de 58 de ani, din comuna Sâmbăta (originar din Mierlău). Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Familia Negrău. (3169)

* Cu durere în suflete, ne luăm rămas bun de la cel care ne-a fost soţ şi tată,
dr. ANDREI DONECEA,
medic veterinar. Va rămâne veşnic în sufletele noastre. Să-i fie ţărâna uşoară. Înmormântarea are loc azi, 27 aprilie, ora 14.00, din Capela Haşaş. Soţia Cecilia şi fiica Luminiţa. (3182)

* S-a stins cel care mi-a fost călăuză în viaţă şi sprijin la greu, tatăl meu,
dr. ANDREI DONECEA,
medic veterinar. Dumnezeu să-l primească în Împărăţia sa şi să-i dea odihnă veşnică. Fiica Luminiţa. (3183)

* În aceste clipe grele şi pline de tristeţe, împărtăşim durerea naşei noastre Luminiţa şi a mamei sale Cecilia, acum când se despart de cel care a fost tată şi soţ,
dr. ANDREI DONECEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Văcaru. (3180)

* Ne luăm rămas bun de la unchiul nostru,
dr. ANDREI DONECEA,
medic veterinar. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Pop. (3181)

* Sincere condoleanţe prietenei noastre Luminiţa şi doamnei Cecilia, la trecerea în astral a tatălui şi soţului drag,
dr. ANDREI DONECEA.
Fie-i ţărâna uşoară. Fam. Ecaterina şi Valer Mînecan. (3184)

* Suntem alături de colega noastră, Luminiţa Donecea, în aceste momente triste, când se desparte de tatăl drag. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Colegii de la Direcţia Judeţeană de Statistică Bihor. (3185)

* Sunt alături de prietena mea, acum când se desparte de cel care i-a fost tată drag,
dr. ANDREI DONECEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i aline. Fam. Nistor Carmen. (3186)

* Prietenul de o viaţă, apropiat sufletului nostru,
dr. ANDREI DONECEA,
a plecat în Ceruri, pentru o binemeritată răsplată divină pentru viaţa sa demnă şi cinstită trăită pe pământ. Fie-i ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată. Familiei, gând creştinesc de mângâiere şi alinare. Fam. dr. ing. Nicolae Cucu. (3194)

* Cu nemărginită durere, anunţăm încetarea din viaţă, după o cumplită suferinţă, a scumpului nostru
ALEXANDRU MOSKOVICZ,
la numai 56 de ani. Rămâi veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Înmormântarea va avea loc marţi, ora 12.00, de la Capela Orăşenească a Cimitirului Rulikovski. Soţia Mariana, fiul Moga Ionel şi fiica Moga Teodora. (3189)

* S-a înălţat la ceruri cel care va rămâne cel mai minunat tată, socru şi bunic,
GHEORGHE CENTEA.
Acum, noi, fiicele Corina şi Carmen, ginerii Marius şi Dorin, nepoţii Andreia, Andrada, Ayan, Răzvan şi Lorena, vom fi mai săraci şi mai singuri, dar faptele lui minunate care au rămas le vom păstra mereu în suflete. Înmormântarea va avea loc marţi, ora 15.00, de la Capela Haşaş. (3196)

* Ai aşteptat venirea mea pe lume, ai vrut să ştii că m-am născut, pe urmă, la o zi, ai decis să te retragi din această lume. Dragul meu bunic,
GHEORGHE CENTEA,
am doar trei zile, dar vreau să-ţi mulţumesc pentru tot şi să ştii că vă iubesc pe tine şi bunica
ANI,
care este şi ea acolo sus, în ceruri. Domnul să te odihnească în pace. Nepoţelul Ayan. (3197)

* O să ne aducem cu drag aminte de tine, bunicule drag,
GHEORGHE CENTEA,
şi nu o să te uităm niciodată. O să ne rugăm pentru tine şi o să te purtăm cu drag în sufletele noastre. De acolo, din ceruri, să ne veghezi. Nepoţelele Andreia, Andrada şi Lorena, nepoţii Ayan şi Răzvan. (3198)

* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă a scumpului nostru tată,
ing. VICTOR SAMU,
de 67 de ani. Înmormântarea va avea loc marţi, 28 aprilie, ora 12.00, din Capela Haşaş a Cimitirului Municipal. Dormi în pace. Fiii Vlad şi Sorin. (3200)

* Cresc lacrimi în ochii noştri, acum când, obosit de alergătura vieţii, s-a retras în veşnicie sufletul curat al unui om minunat şi generos, prieten bun şi drag,
VICTOR SAMU.
Bunul Dumnezeu să-l primească şi să-l odihnească în Împărăţia sa. Emilia şi Laura. (3199)

* Cu profunde regrete, ne despărţim de vecinul nostru,
ing. VICTOR SAMU
şi suntem alături de cei doi fii ai săi mult îndureraţi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Locatarii blocului C 23, Bulevardul Decebal 58. (32904)

* Împărtăşim durerea verişorului nostru, Liviu Sidea, şi a familiei sale, în aceste clipe grele de suferinţă, pricinuită de trecerea în eternitate a iubitei lor
MARIOARA SIDEA,
un suflet minunat. Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Verişorii Fila, Nelu, Florica Sidea.

COMEMORĂRI

* Durerea şi tristeţea din sufletele noastre sunt la fel de mari şi acum la împlinirea a 23 de ani, respectiv 20 de ani de la trecerea în nefiinţă a scumpilor noştri părinţi, socri şi bunici, respectiv
PAVEL JURCUŢ
şi
MARIA JURCUŢ.
Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le dea odihnă veşnică. Victoria-fiică, Sandu-ginere, Dan-nepot cu soţia Mia. (2976)

* Pios omagiu de cinstire şi aducere aminte la împlinirea a 16 ani, azi, 27 aprilie, de la trecerea la cele veşnice a dragului nostru soţ, tată, frate, unchi, cumnat, ginere, socru şi bunic,
DUMITRU VEREŞ.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Familia. (3050)