DECESE         

 

* "Fericită este calea în care mergi astăzi, suflete, căci s-a gătit ţie loc de odihnă".

ROZALIA GULYAS,

IMRE TAMAS.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop "La Capătul Drumului" S.R.L.

 

* Copleşiţi de durere, ne despărţim de nepreţuita mamă, bunică şi străbunică,

CORNELIA VANDA,

în vârstă de 85 ani. Ai fost şi vei rămâne icoana vieţii noastre. Dumnezeu să te odihnească şi să te aşeze între aleşii Săi. Înmormântarea va avea loc în Voivozi, joi, ora 13.00. Copiii Florin, Florica şi Voichiţa, nepoţii Andrei, Adina, Ionuţ cu familiile. (3721)

 

* Suntem alături de colega noastră Şucan Gabriela la trecerea în nefiinţă a tatălui-socru drag. Sincere condoleanţe familiei îndoliate din partea colegelor SEPPJ, din cadru A.J.F.P. BIHOR.

 

* La vestea trecerii în eternitate a mamei tale, sunt alături de tine Florin Vanda. Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar ţie să-ţi dea putere să treci peste aceste momente grele. Dana Gavriş. (3749)

 

* Un gând bun de alinare şi mângâiere pentru naşa Voichiţa şi fiul Ionuţ, acum când îl conduc pe ultimul drum pe naşul nostru drag

SABIN.

Familia Klein. (3724)

 

* untem alături de familia Voichiţa Şucan, la marea durere pricinuită de dispariţia soţului drag 

SABIN ŞUCAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Suiugan Ioan. (3746)

 

* Dragă Lajcsi, suntem cu sufletul alături de tine şi cei dragi ţie, la dureroasa şi ireparabila pierdere a scumpei tale soţii

dr. EDIT SZILAGYI.

Dumnezeu să o odihnească în pace, iar vouă, mângâiere sufletească. Monica şi Traian Lazăr. (3719)

 

* Suntem alături de familia prof. dr. Szilagyi Ludovic, la greaua pierdere a celei care a fost o nepreţuită soţie, mamă şi bunică,

dr. EDITH SZILAGYI.

Sincere condoleanţe. Jeni Purje şi familia. (3751)

 

* Cu adâncă durere în suflet vă anunţăm trecerea la cele veşnice a scumpei noastre mame şi soţii

AURICA MARINOIU.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia îndurerată. (3742)

 

* Aducem un ultim omagiu colegei noastre care a plecat în veşnicie,

asistentă medicală AURICA MARINOIU.

Amintirea ei va dăinui în sufletele noastre. Dumnezeu să o odihnească în pace şi să aline suferinţa celor care o plâng. Colectivul Secţiei de Oncologie a Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea. (3723)

 

* Colectivul de medici ai Clinicii de Oncologie Oradea deplânge decesul prematur al doamnei asistente

AURICA MARINOIU,

un suflet bun şi caritabil, o profesionistă care şi-a desfăşurat activitatea cu onoare şi multă dedicaţie. Să-i fie ţărâna uşoară. (3733)

 

* Un gând bun acum  la final de drum pentru acea care a fost o doamnă a oncologiei bihorene

AURICA MARINOIU.

Odihnească-se în pace. Dr. Simona Mihuţiu. (3734)

 

* Sunt alături de Lucia şi familia, la trista despărţire de dragul lor

AUREL DUMBRĂVEANU.

Dumnezeu să-l aşeze printre aleşii Săi, iar pe cei rămaşi să-i întărească. Sincere condoleanţe întregii familii. Mica Duma. (3725)

 

* Un ultim şi pios omagiu adus celui care a fost colegul şi bunul meu prieten, din silvicultura bihoreană

AUREL DUMBRĂVEANU,

om de aleasă corectitudine şi înaltă probitate profesională. Sincere condoleanţe dragii lui familii. Alexandru Teoran. (3747)

 

* Suntem alături de colegul nostru Zahariea Adrian, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui drag. Colectivul firmei S.C. Pergo S.R.L. (3731)

 

* Un pios şi ultim omagiu celui care a fost un remarcabil conducător şi profesionist

ing. IOAN POPA,

prieten de mare omenie. Condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Aurel Pereţ. (3736)

 

* Sincere condoleanţe colegei noastre Kristina Marinău, la pierderea mamei dragi. Sunt alături de tine toate colegele din Sensiblu. (3745)

 

* A mai plecat în lumea celor drepți o mamă. și o bunică dragă,

ANA COVACI,

din Nădlac. Dumnezeu s-o odihnească. Ție dragă Gina și copiilor tăi, Marcel, Simona și familiilor lor să vă dea Dumnezeu mângâiere și putere de a suporta durerea. Prietenii, Tica și Crăciun Creț din Aleșd.

 

* Suntem alături de familia celei care a fost

ALINA PETRE (40 ani)

din comuna Săud, decedată prematur în urma unei grave suferinţe. Familia Brie Traian şi Lucia din Ştei.

 

* Suntem alături de voi, Victoriţa, Călin şi Ionuţ, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care a fost

ing. IOAN POPA.

Părintele Ceresc să-i dăruiască odihnă veşnică, iar asupra voastră să reverse mângâiere şi alinare. Fam. Pelea Petru. (5096)

 

* Suntem alături de voi, Ionuţ, Călin, şi familiile voastre, acum când vă despărţiţi de bunul vostru tată,

ing. IOAN POPA.

Sincere condoleanţe. Fam. Cătălin Pelea. (5097)

 

COMEMORĂRI

 

* Azi, 2 martie 2016, se împlinesc 5 ani de când dragul nostru soţ şi tată

TRAIAN ŞANDRO

îşi doarme somnul veşnic. Ai rămas îngerul nostru păzitor, iar de acolo de sus să ne veghezi mereu cu aceeaşi dragoste cu care ne-ai ocrotit cât ai trăit. Dumnezeu să te aibă în pază şi să te odihnească în tihnă. Soţia Silvia, fiica Alina şi fiul Călin. (3729)

 

* S-au scurs 5 ani de la trecerea la cele veşnice a mamei noastre

MARIA HOJDA.

Slujba de pomenire a avut loc la Mănăstirea Sfintei Cruci. Celor care au cunoscut-o şi preţuit-o, veşnică recunoştinţă. Dumnezeu s-o odihnească. Fiii Nicu-Vasile şi Viorel, nepoata Irina cu Cosmin şi Dragoş. (3739)

 

* Retrăim aceleaşi momente de durere şi tristeţe, ca în urmă cu un an, când inima mamei şi bunicii noastre bune,

ELENA HAIAŞ,

a încetat să mai bată. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fiul Florian şi nepoţii ei dragi, Dinu şi Nathalia. (3755)

 

* Azi, 2 martie 2016, se împlinesc 4 ani de când a plecat la cele veşnice dragul nostru

VIRGIL HODUŢ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Surorile Lucreţia, Silvia şi Livia cu familiile lor. (3567)

 

* Azi, 2 martie 2016, se împlinesc 40 de zile de când fratele meu

AUREL ŞANDOR (NELU)

nu mai este printre noi. Plecarea lui neaşteptată ne-a lăsat cu multă durere şi tristeţe în suflet. Te-am aşezat să-ţi dormi somnul de veci alături de părinţii tăi dragi şi de bunica ce te-a crescut. Dumnezeu să te ierte şi să-ţi dea odihnă veşnică.

Mâine, 3 martie 2016, se împlinesc 29 de ani de când ochii dragi ai tatălui şi bunicului nostru

TEODOR ŞANDOR

(născut în Cheriu) s-au închis pentru totdeauna.

Iar pe 3 iunie 2016 se împlinesc 18 ani de când l-a urmat mama şi bunica noastră

ANA ŞANDOR,

(născută în Gurba, jud. Arad), după o grea suferinţă. Mereu la crucea voastră o să aşezăm o floare, o lumânare şi o să-l rugăm pe Tatăl Ceresc să vă ierte şi să vă dea odihnă veşnică binemeritată. Maria Pascu-Şandor, soră şi fiică, cu familia din Sânmartin. (3575)

 

* Se împlinesc 10 ani de la trecerea în veşnicie a celui care a fost tată, soţ,

dr. LAVINIU-CORNEL OCTAVIAN POPA,

căruia îi aducem un gând pios şi îi vom păstra veşnic amintirea. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fam. Popa. (3738)

 

* Au trecut 12 ani de când dragul nostru

NICOLAE FLORE DĂRĂBAN,

soţ, tată, bunicuţ, a trecut la cele veşnice. Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică în Împărăţia Sa cerească. Soţia Viorica, nepoţica Viviana-Antonia, nora Simona, fiul Vivian. (5093)