DECESE

 

* Un pios omagiu acum la trecerea la cele veșnice a fostului președinte al României

ION ILIESCU,

cel care în perioada anilor 1970 a fost ministru pentru problemele tineretului. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Un grup de foști activiști ai UTC Bihor. (596)

 

 

Steluța Lucia Rodica Coposu a murit joi, la vârsta de 93 de ani. Președinte al Fundației Corneliu Coposu, Steluța Lucia Rodica Coposu era sora cea mai mică a Seniorului și ultima pe linie directă din greu încercata familie Coposu. S-a născut la 26 septembrie 1932, în comuna Bobota, jud. Sălaj.

„Rodi s-a născut sub semnul Balanței, care nu i-a fost favorabilă și care, arareori, a înclinat în favoarea ei. Venirea ei pe lume a fost marea bucurie a vieții mele. Dumnezeu mi-a dăruit o jucărie vie de care am beneficiat trei ani neîntrerupt (până în momentul când a plecat la liceu, la Beiuș - n.n.). Îmi amintesc și eu (și spuneau și părinții) că a fost copilul cel mai cuminte și cel mai puțin pretențios dintre noi, pregătită parcă pentru viața ce o aștepta. Era veșnic surâzătoare, cu un păr bogat blond și ondulat și cu două gropițe mici, veșnic prezente pe fețișoara ei veșnic surâzătoare” (Flavia Bălescu Coposu).

Steluța Lucia Rodica Coposu a urmat cursurile primare în 4 localități diferite: clasa I-a la Bobota, clasa a II-a, în comuna Coșlariu (jud. Alba), clasa a III-a în comuna Oarda de jos (jud. Alba) și clasa a IV-a, la Școala nr. 2 din Alba-Iulia.

A urmat Liceul de fete din Alba-Iulia (1943-1944) iar mai apoi între 1944-1947 Școala Centrală de fete din București. Între 1947-1951 a urmat cursurile Liceului de fete nr. 12 (azi, Colegiul „Titu Maiorescu”).

Între anii 1951-1956 a urmat cursurile Institutului Politehnic din București. Împreună cu sora sa, Flavia, a susținut familia din bursa primită ca elevă. Între 1956-1991 a lucrat la Institutul de Studii și Proiectări Energetice din București.

La 17 iulie 1996, împreună cu sora ei, Flavia Bălescu-Coposu, au decis să înființeze Fundația Corneliu Coposu, în memoria fratelui lor dispărut cu un an mai devreme. În anul 2009, alături de sora sa Flavia, a fost decorată de Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, cu Crucea Casei Regale a României.

 

COMEMORĂRI

 

* Mi-ai dăruit viață, iubire părintească și respect, dar sunt momente în viață când trebuie să avem înțelepciunea să acceptăm ceea ce nu putem schimba. Păstrăm în suflet aceeași durere care ne-a cuprins în urmă cu 40 zile când ai plecat dintre noi discret și demn așa cum ai fost întotdeauna dragul nostru TATĂ și SOȚ

DOREL-ADRIAN CIOARGĂ.

Binecuvântată să-ți fie memoria și veșnică pomenirea! Parastasul de 40 de zile se va oficia la Catedrala din Centrul Civic (subsol) în data de 9 august 2025 (sâmbătă) de la ora 9.30. Soția Florica și fiul Răzvan.

 

* În urmă cu trei ani soțul și tatăl nostru

TEODOR MIHUȚ

a plecat dintre noi fără să ne spună niciun cuvânt. Despărțirea de cei dragi este dureroasă. Te vom iubi mereu. Ne vom ruga pentru tine neîncetat. Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să-ți dea odihnă veșnică în Împărăția Sa. Mulțumim celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă 9 august, ora 8.30, la Mănăstirea Sf. Cruci. Soția Lenuța și fiul Ovidiu.