in memoriam
DECESE
* Suntem alături de familia conf. dr. Felicia Marc, în aceste clipe de tristeţe când se desparte de tatăl drag,
dr. TEODOR ŢÎRLEA.
Sincere condoleanţe. Fam. prof. dr. Mircea Popescu. (3633)
* Cu tristeţe în suflet, ne luăm rămas bun de la naşul nostru
ŞTEFAN ARDELEAN,
care a plecat la cele veşnice. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate. Finii Ana şi Valer Dragoş.
* Suntem alături de tine, Nelu, în aceste clipe când te desparţi de sora ta,
VIORICA.
Odihnească-se în pace. Mitruţ, Mariana şi Lavinia. (1281)
* Suntem alături de fina noastră, Eli şi fiul Florinel, la dureroasa despărţire de finul nostru
LAZĂR FLORIAN
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Sonea Iosif, Adina şi Cosmina.
* Sincere condoleanţe colegului nostru Hora Sebastian, la decesul socrului său drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii din Unitatea Militară 01232 Oradea. (1284)
* Bunul Dumnezeu să odihnească cu drepţii pe robul Său,
AUREL MATICA,
din Răbăgani. Slujba de înmormântare are loc azi, 5 februarie 2015, ora 12.30, la Biserica din Copăceni. Cu durere în suflet, dar mai ales cu nădejdea Învierii, spunem ca Dumnezeu să-l ierte! Fam. Matica: soţia Stela-Floare, fiul pr. Viorel şi Olga, fiul Mihai şi Ana, fiica Mărioara şi Nicu, nepoţii pr. Vlad şi Ioana, Şerban, Alexandra şi Ana, strănepoţii Mihai şi Elena. (1287)
* Suntem alături de cumnatul nostru Mihai Matica şi de întreaga familie, la despărţirea de tatăl lor,
AUREL MATICA,
din Răbăgani. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. preot Bursaşiu, din Vaşcău şi familia Uscat.
* Sunt alături de tine, draga mea Lenuţa Ardelean, la marea durere pricinuită de moartea soţului drag. Odihnească-se în pace. Luci Filip. (1292)
* Împărtăşim durerea vecinilor noştri, familia Ardelean Lenuţa, Corina, Călin, la despărţirea de iubitul lor soţ, tată. Odihnească-se în pace. Fam. dr. Cordoş Decebal, Dia, Horia. (1293)
* Un gând de alinare şi mângâiere finilor noştri în aceste clipe de durere şi tristeţe la despărţirea de fiica şi sora lor dragă,
MIHAELA-ALINA SFERLEA.
Bunul Dumnezeu să-i primească sufletul, iar pe voi să vă întărească sufleteşte. Familia Tau. (1295)
* Suntem alături de tine, Dorina-Adriana, acum când te desparţi de
NELU TRIPON,
plecat în eternitate. Dumnezeu să-l ierte! Condoleanţe din partea familiei Ardelean Ioan. (1297)
* Suntem alături de tine, Dana, de bunica şi de părinţii tăi, în aceste momente grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a bunicului, soţului şi tatălui drag,
GAVRILĂ MATEIU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sergiu, Bogdan, Ica şi Liviu Morar. (1303)
* Cu adâncă durere în suflet mă despart de soţul meu
DUMITRU IAMBOR,
de 79 ani, din Nojorid. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică şi să-ţi aşeze sufletul între aleşii Săi, în Împărăţia Cerurilor. Înmormântarea va avea loc vineri, 6 februarie 2015, ora 13.00, în Nojorid, la Biserica Greco-Catolică. Soţia.
* Nimic nu e mai dureros în viaţă ca despărţirea de o fiinţă dragă şi bună. Ne luăm rămas bun de la dragul nostru tată, socru şi bunic,
DUMITRU IAMBOR.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică! Fiica Melania, ginerele Lucian şi nepoţii Florin şi Adi.
* S-a stins o stea, o inimă s-a oprit, obosind de boală, dragul meu tată,
DUMITRU IAMBOR.
Dorimi în pace suflet blând şi bun! Fiica Maria şi nepotul George.
* Cu tristeţe în suflete ne luăm rămas bun de la bunicul nostru,
DUMITRU IAMBOR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Nepoata laura cu soţul Mircea şi strănepotul Sasha.
* Cu durere în suflet mă despart de dragul meu tată,
DUMITRU IAMBOR.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i fie ţărâna uşoară! Fiul Dănel.
* Cu lacrimi în ochi şi cu sufletul îndurerat, îmi iau rămas bun de la bunul meu tată,
DUMITRU IAMBOR.
Dormi în pace! Fiul Mitru cu familia.
* Suntem alături de colegul nostru Tiponuţ Valentin, în aceste momente de tristeţe pricinuite de moartea mamei sale,
ECATERINA TIPONUŢ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar familiei îndurerate îi transmitem sincere condoleanţe. Colegii de la Poliţia-Staţiunea Băile Felix. (1302)
* Suntem alături de colega noastră Dana Remeş şi familia, la durerea pricinuită de moartea tatălui drag. Sincere condoleanţe. Secretariatul şi personalul administrativ de la Facultatea de Ştiinţe Economice. (1300)
* Suntem alături de prietena noastră, Dana Remeş cu familia, la pierderea tatălui, socrului şi bunicului drag. Sincere condoleanţe. Fam. Gherle, Gergely, Dulău, Hăbăşescu, Demian Mişu, Demian Luci. (1301)
COMEMORĂRI
* Într-o zi tristă de iarnă, 6 februarie se împlinesc 22 de ani de când nişte oameni fără suflet şi credinţă te-au răpit, te-au chinuit, te-au aruncat în câmpie ca pe un câine. Fiind frig şi ger acolo te-ai chinuit şi de frig ai murit. Nu le-a fost milă de sufletul tău, fiul meu drag,
GHIŢĂ URSUŢA.
Firul vieţii tale s-a stins pentru veşnicie. Sufletul mi-a fost cernit de durere, mi-a împietrit glasul şi lacrima. Doamne acelor ucigaşi care l-au chinuit la moarte găseşte-le cuiburile şi ucide-i. Moartea fiului meu să îi urmărească pretutindeni. Suferinţa pentru mine este groaznică şi dureroasă cât voi trăi. Mulţumesc celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Mama Maria, în veci îndurerată. (1294)
* Mereu prezentă în gândurile noastre îţi aducem un omagiu de preţuire la împlinirea unui an de la plecarea ta la cele veşnice, draga noastră mamă, soacră, bunică şi străbunică,
FLORICA POPA,
a PETRUCHI, din Tăut. Fiul Popa Ioan, nora Aurora, nepoatele Mihaela şi Adriana cu familia. (1061)
* În 4 februarie 2015 s-au împlinit 4 ani de când mama noastră dragă,
ELENA MARIAN
s-a dus la Tatăl Ceresc, unde se găseşte şi tatăl nostru
GHEORGHE MARIAN.
Întotdeauna în casa părinţilor noştri găseam iubire şi mângâiere. Odihniţi-vă în pace, suflete dragi! Familia. (1286)
* Se împlineşte un an de la trecerea la cele veşnice a unchiului nostru drag,
MOISIE MIHUŢ.
Îi vom păstra vie amintirea. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 7 februarie, la Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului", după liturghie. Anda şi Sabin cu familia. (1285)
* Nu se poate înţelege cât de grea este despărţirea decât atunci când o fiinţă dragă pleacă de lângă noi. O cauţi şi n-o găseşti, o strigi şi nu-ţi răspunde, o aştepţi şi nu mai vine. Ne doare sufletul şi ne-a rămas doar amintirea şi un dor nestins în inimi pentru iubitul nostru soţ, tată şi bunic,
IOAN CRAINIC.
A trecut 1 an de suferinţă şi lacrimi, însă vei fi mereu prezent în rugăciunile noastre. Sufletul tău minunat, plin de bunătate şi iubire, îl vom păstra mereu în inimile noastre. Nu te vom uita niciodată. Comemorarea va avea loc sâmbătă, 7 februarie 2015, la Biserica din Calea Clujului, nr. 2, Velenţa, ora 9.00. Familia. (1283)