Şeful DIICOT a cerut ieri procurorului general să sesizeze Senatul, respectiv şeful statului cu cereri de începere a urmăririi împotriva foştilor miniştri ai Economiei Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, pentru că l-ar fi sprijinit pe Ioan Niculae şi ar fi folosit Romgaz în interesul Interagro.

Procurorii au arătat că prin folosirea Romgaz în favoarea Interagro s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a României. "În cauză există indicii şi date temeinice potrivit cărora, prin activitatea miniştrilor Varujan Vosganian şi Videanu Adriean, respectiv prin vânzarea preferenţială către SC Interagro SA a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale. Mai mult, SNGN Romgaz SA şi Ministerul Economiei fiind entităţi ale statului cu atribuţii în domeniul energetic, prin folosirea SNGN Romgaz SA în favoarea SC Interagro SA, contrar scopului pentru care SNGN Romgaz SA a fost înfiinţată, s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a României", a precizat DIICOT. Potrivit procurorilor DIICOT, activitatea SNGN Romgaz SA a fost afectată prin demersurile şi dispoziţiile miniştrilor Vosganian şi Videanu în favoarea SC Interagro, întrucât au fost alocate resurse din bugetul public, care erau la dispoziţia unei societăţi naţionale ce activează într-o ramură economică strategică, pentru un interes particular. Anchetatorii au precizat că raţiunea legii este ca aceste resurse să servească la acoperirea riscului pentru economie şi populaţie şi să le protejeze faţă de o eventuală situaţie de criză energetică, iar măsurile luate de cei doi miniştri "au fost de natură de natură să submineze economia naţională, prin starea permanentă de pericol în care a fost pus Sistemul Energetic Naţional". Potrivit procurorilor, SNGN Romgaz SA a livrat către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei, respectiv aproximativ 500 de milioane de dolari, din care 270 de milioane de lei, respectiv 92 de milioane de dolari, reprezintă "valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal". Procurorii au arătat, în referatul prin care au cerut aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Videanu şi Vosganian, că există suspiciunea rezonabilă că au fost cooptaţi în gruparea infracţională Varujan Vosganian, ministrul Economiei în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008 şi Adrian Videanu, ministrul Economiei în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, "care au sprijinit gruparea infracţională iniţiată, constituită şi coordonată de Ioan Niculae în scopul comiterii de fapte de natură să submineze economia naţională". "Prin acţiunile miniştrilor Varujan Vosganian şi Videanu Adriean a fost folosită SNGN Romgaz SA (unitate prevăzută de art. 145 C.pen.) în direcţia dorită de interesele grupului infracţional, creându-se astfel o stare de pericol atât pentru securitatea statului cât şi pentru economia naţională. Prin urmare, din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor sesizate, iar pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală", au precizat procurorii DIICOT. Potrivit procurorilor, Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, în perioada în care au fost miniştri ai Economiei, au aprobat şi susţinut în Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele financiare ale lui Ioan Niculae şi au folosit unitatea naţională de interes strategic SNGN Romgaz în interesul privat al firmei omului de afaceri, SC Interagro SA, producând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari. "Din referatul întocmit de către procurorii DIICOT rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, Varujan Vosganian, iar în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Videanu Adriean, în calitate de miniştri ai economiei, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern un număr şase ordine, respectiv trei Memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către învinuitul Ioan Niculae şi au utilizat SNGN ROMGAZ SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC Interagro SA, acordând discount-uri comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către SC Interagro SA, peste plafoanele practicate de SNGN ROMGAZ SA, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care SC Interagro SA înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane USD", a precizat sursa citată.

Economia naţională, afectată

Procurorii susţin că activitatea grupului infracţional iniţiat, constituit şi coordonat de Ioan Niculae viza fapte de natură să submineze economia naţională prin folosirea SNGN Romgaz SA în direcţia dorită de interesele grupului infracţional. "Deopotrivă, prin acţiunile grupului infracţional a fost împiedicată desfăşurarea normală a activităţii SNGN Romgaz SA, creându-se astfel dificultăţi semnificative în buna desfăşurare a activităţii acestei societăţi. Astfel, a fost creată o stare de fapt de natură să ameninţe bunul mers al economiei naţionale în domeniul gazelor naturale, dar şi în ansamblu prin repercusiunile negative asupra întregii economii naţionale", se mai arată în comunicat. Procurorii au mai arătat că demersul miniştrilor Vosganian şi Videanu s-a realizat în condiţiile în care SC Interagro SA înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70 la sută din bugetul anual al societăţii naţionale. În acest fel, susţin procurorii, au fost "grav afectate principalele activităţi ale SNGN Romgaz SA, societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale".

40 de persoane acuzate

În decembrie 2011, DIICOT a început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale. Astfel, a fost începută urmărirea penală împotriva omului de afaceri Ioan Niculae, Marin Mirea - administrator la InterAgro şi preşedinte al Organizaţiei Patronale a Poducătorilor de Îngrăşăminte Chimice din România Nitrofosfor, Viorel Palaşcă - secretar de stat pentru politica industrială MECMA în perioada 2007-2008, Darius Meşca - secretar de stat pentru energie în MECMA în perioada 2005-2009, Tudor Şerban - secretar de stat pentru energie şi resurse minerale MECMA în perioada 2009-2010, Stelian Bănăţeanu - director general adjunct al Direcţiei de Politici Industriale MECMA, Eugen Georgescu - vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). De asemenea, a fost pus sub urmărire penală Dan Victor Alesandru, apropiat al lui Ioan Niculae şi administrator al unor firme conexe domeniului gazifer. El a deţinut funcţia de secretar de stat în 2005 în MECMA. În acelaşi dosar a fost pusă sub acuzare Ioana Apan - director general adjunct, secretar general adjunct în MECMA, preşedinte AGA a SNGN Romgaz din 23 iulie 2007 până în 7 iulie 2009, când a fost desemnată preşedinte al CA SNGN Romgaz, pentru o perioadă de patru ani. Anchetatorii i-au pus sub acuzare şi pe Marius Untescu - şef serviciu în cadrul MECMA, numit în 7 aprilie 2005 membru în AGA Romgaz, până la 10 februarie 2009, Adriana Oros - consilier MECMA-OSPI, numită în AGA în 10 februarie 2009, Monica Mitu - consilier MECMA, numită în AGA în 10 octombrie 2009. Totodată, în acelaşi dosar a fost începută urmărirea penală împotriva lui Alpar Kramer, Marcel Piteiu, Antal Francisc, Toth Francisc, Marius Leonte Veza, Eugen Mitea, Lucian Stancu, Lucia Ionaşcu, Gheorghe Dîmbean, Corin Emil Cinrea, Cornelia Sărdan, Maria Mateş, Ioan Floin Iagăr, Ruben Diac, Nicolae Strava, Gabriela Ciobotă, Ioan Marius Sabău, Viorica Bordeiu, Iulia Săcălean, Mihaela Rusu, Radu Dan Păltan, Ionuţ Bogdan, Ion Diaconu, Anca Antal, Andrei Iancu Popescu, Forin Todoran, Mioara Zainea, Rodica Bica. Activitatea acestor persoane a fost monitorizată de către ofiţerii Serviciului Român de Informaţii (SRI), care au sesizat DIICOT cu privire la faptul că la nivelul SNGN Romgaz SA Mediaş, Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi SC InterAgro SA Bucureşti, începând cu anul 2005, s-a constituit o grupare infracţională formată din funcţionari publici şi oameni de afaceri care, prin influenţă şi exercitare intenţionat defectuoasă a atribuţiilor specifice funcţiilor, "acţionează în mod concertat în vederea păgubirii financiare a societăţii naţionale, punând astfel în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale".