Modul în care Primăria Oradea a achiziţionat pachetul de acţiuni scos la vânzare de către SC Fotbal Club Liberty Oradea, în 2003, va fi analizat de o persoană de specialitate. La termenul de ieri, instanţa de contencios administrativ, pe rolul căreia se află dosarul înaintat de Camera de Conturi Bihor, în vederea stabilirii răspunderii juridice şi a recuperării unui prejudiciu de aproximativ 10 miliarde de lei, a dispus introducerea în cauză a unui expert, care, până în 25 mai a.c., trebuie să se pronunţe dacă valoarea negociată pe acţiune a fost sau nu cea reală. În urma cererii uneia dintre părţile implicate în procesul cu cei mai mulţi demnitari locali ca în cauză să fie desemnat un expert evaluator, instanţa de judecată a solicitat din partea Biroului de Expertiză Judiciară Oradea mai multe propuneri. Dintre cei şase experţi nominalizaţi de forul în cauză, în urma tragerii la sorţi, ieri, instanţa a dispus introducerea în cauză a Marcelei Crişan, care, în 21 aprilie, la ora 13.00, este aşteptată în faţa completului pentru a depune jurământul. Până în 25 mai, când a fost fixat următorul termen de judecată, aceasta trebuie să depună lucrarea, prin intermediul căreia să se pronunţe cu privire la corectitudinea raportului de evaluare a patrimoniului SC Fotbal Club Liberty Oradea, a metodelor de evaluare folosite, a preţului de piaţă stabilit pe o acţiune şi determinarea eventualelor diferenţe între preţul de achiziţie şi cel de piaţă. Reamintim că de la cei care s-au aflat la conducerea municipiului Oradea în legislatura 2000-2004, se încearcă recuperarea unui prejudiciu de aproximativ 10 miliarde lei, cauzat bugetului public prin preluarea şi finanţarea necorespunzătoare a echipei de fotbal FC Oradea. În vederea stabilirii răspunderii juridice şi a recuperării sumei respective, Camera de Conturi Bihor, în urma controlului efectuat, a sesizat Secţia Contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Bihor, instanţă în faţa căreia demnitarii, prin apărători, fireşte, compar încă din luna septembrie 2004. Este vorba despre Petru Filip, Gavrilă Ghilea, Biro Rozalia, Emilian Sala, Marcel Boloş, Mihai Goidaci, Ioan Bârsan, Orban Mihaly, Delorean Iulius, Florian Pantea, Sorin Husăsan, Vagi Ladislau, Ioan Puşa, Pavel Mercea, Foldes Adalbert, Kiss Gabor, Ioan Judea, Eva Secară, Gheorghe Nemeş, Ioan Lucian, Mihai Groza, Vasile Bara, Nicuşor Lepădatu, Ioan Pantea, Vasile Petruţ, Mircea Bradu, Constantin Mălinaş, Florica Marcon şi Adriana Condoroş.