Unul dintre cele mai sinistre personaje ale vieţii publice româneşti îşi continuă cariera de balerină a tuturor. Fişa postului: securist dovedit, beneficiar al vechii şi noii orânduiri şi deţinător al unui trust care a creat de fiecare dată, când interesele sale nu erau reprezentate la putere, cea mai ordinară opoziţie mediatică.  

Prin trustul său s-a făcut mereu un zgomot pretins revoluţionar, toată revoluţia sfârşindu-se după ce haita de lupi urlători s-a trezit cu ciozvârta în dinţi, amuţind întru ghiftuială şi digestie pentru următorii patru ani. Imaginea sa de acum câţiva ani când a impus-o spontan şi la faţa locului pe fosta preşedinte a PC, Daniela Popa, era venită parcă de la alegerile comunale ale Partidului Muncitoresc Român, din anii 50. Altfel, un bun aparţinător al reţetei secrete româneşti de capitalism, deci pe toate planurile numai de bine despre acest personaj toxic precum animalul al cărui nume i-a devenit poreclă, varanul. Partidul său, iniţial umanist, acum conservator, s-a dus mereu în toate direcţiile, practic antena sa a avut semnal peste tot. Întâi cu PSD, apoi soluţie imorală cu alianţa D.A., revenire la matcă, iar acum PNL. Cei din UDMR se simt puţin concuraţi la acest capitol şi s-ar putea să fie surclasaţi la palmaresul cu parteneri de dans politic din buric. Ultima descălecare în curtea PNL a produs o oripilare generală. Adică partidul istoric, anticomunist şi antisecurist, se înhăitează acum cu una dintre piesele de rezistenţă? Da. În primul rând, care partid istoric şi care anticomunism? Vorbim cumva de anticomunismul lui Tăriceanu şi Patriciu ieşiţi din mantaua FSN? E interesant cum unii care au ieşit din mantaua FSN şi-au croit apoi haine noi, au luat nişte seniori, i-au linguşit şi i-au pus pe post de emblemă istorică, după care au trecut la treabă, de cele mai multe ori făcând treabă bună cu FSN-ul aflat la putere în vremea aceea. Aşa că această indignare e complet hazardată. Nu e nimic nefiresc în această asociere, cum nici o altă asociere de pe scena politică românească n-ar fi nefirească. Cât despre partea cealaltă, Crin Antonescu are şansa de-a fi iubit de toţi mogulii, motiv pentru care caută a fi în pole position pentru cursa prezidenţială. Pragmatic politic, lucrurile sunt simplu de înţeles, în rest să ai pretenţii principiale în numele cărora să afectezi o figură dezamăgită atunci când priveşti spre liderul liberal e peste doza de naivitate permisă în politică. Faptul că preşedintele liberal vorbeşte atunci când are nevoie de acest discurs despre Piaţa Universităţii, despre idealurile tinerilor nouăzecişti,  după care face ce trebuie să facă pentru a-i fi lui bine, nu mai e demult ceva nou pentru el şi nici pentru oricare alt lider politic de la noi. În ce-l priveşte pe varanul umanist, conservator şi liberal, el îşi va înfige până la moarte limba toxică, necrozând şi paralizând tot ce-i iese în cale, atât politic, jurnalistic, cât şi economic. Dacă economia de piaţă nu prea există în România e şi datorită acestor oligarhi, care au ras totul în calea lor.

Totuşi, cei doi ar putea fi mândri, căci, iată, peste secole au împăcat două mari doctrine rivale ale secolului XIX, conservatorii şi liberalii. Iată cine e azi fruntaşul celor pe care Mihai Eminescu îi sprijinea. Ne dăm seama mult mai bine ce vremuri caricaturale trăim, atunci când ne uităm în spate. O, tempora!