Orădenii care locuiesc în zona Profi nici nu îşi mai pot aminti de când nu au mai utilizat pasajul din apropiere. Fiecare ploaie aduce cu ea inundarea acestuia, dar nici în celelalte zile mormanele de gunoi, mirosurile pestilenţiale şi lipsa iluminatului nu îi lasă nici pe orădenii cei mai îndrăzneţi să păşească pe aici. Scările de beton sunt sfărâmate, la fel şi pereţii de la intrare, iar în interior domneşte întunericul şi, uneori, când nu e plin cu apă, boschetarii se adăpostesc fără teamă. Chiar dacă a fost dat în grija magazinului Profi încă de acum doi ani, conducerea acestui supermarket nu pare să fie interesată de reabilitarea obiectivului respectiv. În tot acest timp, funcţioanrii Primăriei au adoptat o atitudine rezervată şi împăciuitoare faţă de indolenţa celor care în cei doi ani ar fi putut să construiască, dacă ar fi dorit, chiar şi un nou pasaj. Dar dacă reprezentanţii firmei în cauză îşi văd doar propriile interese, s-ar impune ca măcar angajaţii Primăriei să nu uite că sunt plătiţi să urmărească interesele cetăţenilor şi nu să tolereze atitudinea sfidătoare a unui grup de interese private, în defavoarea interesului general.