Poliţiştii bihoreni i-au identificat pe autorii jafului comis la sfârşitul lunii iulie la Farmacia nr. 58 din Oradea, aparţind Sanifarm, când din casa de marcat au fost furaţi peste 11 milioane de lei. Una dintre farmaciste a fost agresată, în timp ce încerca să recupereze banii, dar, din fericire, s-a ales doar cu câteva răni uşoare. Suspecţii sunt doi minori cu vârste de numai 13, respectiv 14 ani, care obişnuiau să cerşească în faţa farmaciei. Incidentul de acum cinci luni s-a petrecut în plină zi. Unul dintre autori i-a distras atenţia farmacistei de serviciu în timp ce al doilea individ a trecut la acţiune, reuşind să sustragă din casa de marcat suma de 11 milioane lei. Farmacista a observat şi a încercat să recupereze banii furaţi, moment în care a fost agresată de unul dintre hoţi. Femeia nu a reuşit să îi oprească pe cei doi, care au luat-o la sănătoasa cu bani cu tot. Miercuri, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Oradea, împreună cu poliţişti ai Postului de Poliţie Tileagd, au organizat o acţiune pe raza comunei, ocazie cu care au fost depistaţi minorii R.N., de 14 ani, şi R.Z., de 10 ani, ambii din localitate. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că cei doi sunt principalii suspecţi în cazul jafului de la farmacie, poliţiştii aflând că minorii cunoşteau foarte bine situaţia de la faţa locului şi obiceiurile farmacistelor, întrucât obişnuiau să cerşească zilnic în faţa respectivei farmacii. "Se observă că tot mai mulţi minori cu vârste foarte fragede sunt implicaţi în comiterea unor fapte penale, ba mai mult, unii dintre ei sunt folosiţi de părinţi pentru a comite infracţiuni, cunoscut fiind faptul că până la vârsta de 14 ani minorii nu răspund penal pentru faptele lor. Situaţia este valabilă şi în cazul prezentat mai sus, R.N. având la data comiterii faptei doar 13 ani. Atragem atenţia părinţilor că în asemenea cazuri aceştia răspund pe linie civilă pentru faptele comise de copiii lor minori", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Popa.