Lucrările la Autostrada Transilvania pe teritoriul judeţului Bihor, mai exact la secţiunea 3C, pe traseul Suplacu de Barcău-Borş, nu vor începe nici în cursul acestei luni. De fapt, credem că va mai trece ceva vreme până ca acestea să fie demarate efectiv, având în vedere că încă nu au fost finalizate nici măcar lucrările de amenajare a punctul de lucru al firmei constructoare Bechtel, stabilit la Chiribiş. Ceea ce nu face decât să demonstreze că afirmaţiile reprezentantului Guvernului în teritoriu, care ne asigura că lucrările vor începe în 4 iulie, sunt simple vorbe în vânt... Reprezentanţii companiei americane Bechtel, constructorul autostrăzii "Transilvania", au organizat, ieri, la Hotelul Continental cea de-a doua întâlnire cu reprezentanţii mass-media, prilej cu care au informat că societatea are în prezent aproximativ 800 de angajaţi români, dintre care 200 sunt implicaţi în proiectare. "Până la sfârşitul anului 2005, numărul angajaţilor români va creşte cu încă 1.000 de persoane, iar între anii 2006-2008 va fi suplimentat cu încă 1.500. Estimăm că în acest an vor fi angajaţi aproximativ 500 de cetăţeni români, iar numărul lor va depăşi 4.000 în perioada de vârf a lucrărilor de construcţie, în 2008", afirma Steve Drew, manager relaţii comunicare în cadrul Biroului Oradea. Pe lângă personalul angajat, compania americană a încheiat deja contracte de colaborare cu cinci firme din judeţul Bihor. Astfel, societatea Construcţii Bihor (acţionar majoritar Gavrilă Ghilea, vicepreşedintele Consiliului judeţean Bihor) va asigura depozitarea echipamentului venit din Croaţia şi se va ocupa de realizarea terasamentelor şi a organizării de şantier, Hotelul Dacia Continental va asigura servicii de catering şi curăţare haine, societatea International Security (patronată de Grupul Liberty) va asigura paza bunurilor, firma Pulp Fiction va asigura transportul personalului cu autobuze iar Labra Soft (controversatul partener privat al municipalităţii orădene în reabilitarea liniilor de tramvai) se va ocupa de... comisionariat vamal. Autostrada "Transilvania" Borş-Braşov va avea o lungime totală de 415 kilometri şi va include 73 de pasaje supraterane şi 19 noduri rutiere. Costurile proiectului se ridică la 2,2 miliarde euro, termenul de finalizare fiind anul 2012. Proiectul autostrăzii a fost împărţit în trei segmente: secţiunea 1 Braşov-Târgu Mureş (161 kilometri), secţiunea 2 Târgu Mureş-Cluj (90 kilometri) şi secţiunea 3 Cluj-Borş (164 kilometri). În acest an, lucrările vor începe simultan la segmentele 2 şi 3 pe direcţia Câmpia Turzii-Cluj şi Suplacu de Barcău-Borş.