Câinii turbaţi ai războaielor
Războiul din Ucraina nu este al Rusiei, îi aparţine în totalitate lui Vladimir Putin şi viziunii lui deformate despre istorie şi realitate. Asemeni altor dictatori din istorie, nu a permis nimănui din cercul de apropiaţi pe care se sprijină să-l contrazică vreodată. Modelul său din suflet este un criminal oţelit în rele, pe care l-a reabilitat în ultimii ani de domnie peste Rusia.
Pe data de 22 iunie 1941, șeful Statului Major al Armatei Roșii, generalul Gheorghi Jukov, l-a sunat pe Stalin la trei dimineața. Inițial, șeful gărzii personale a lui Stalin l-a refuzat, deoarece risca să îl irite pe marele cârmaci care se pusese să doarmă cu câteva minute înainte, dar Jukov l-a amenințat și Stalin a fost trezit şi chemat la telefon. Jukov i-a transmis că tocmai fuseseră atacați de nemți și a cerut permisiunea să riposteze. În memoriile sale, viitorul mareșal al Armatei Roşii, cuceritorul Berlinului, își amintea că Stalin nu a spus nimic, nu-i auzea decât respirația grea: era pur și simplu șocat de ce auzea. Deși fusese prevenit în nenumărate rânduri că urma o invazie de proporții, ţarul roşu de la Kremlin le-a ignorat pe toate, ferm în convingerile sale și în pactul pe care îl încheiase cu Hitler.
Cred că Vladimir Putin a trecut printr-o stare de șoc asemănătoare după ce a văzut că ucrainenii nu i-au întâmpinat trupele „eliberatoare” cu flori, ci cu gloanţe.
După ce a trecut de șocul inițial, Stalin, nefiind în stare nici măcar să informeze poporul sovietic că este atacat, delegându-l pe Molotov să facă anunțul la radio, a acționat apoi furibund şi agresiv, organizând prost apărarea sovietică. Marele cârmaci nepriceput i-a adus şi prin propriile greşeli mai aproape pe nemţi de porțile Moscovei.
În mod similiar procedează și Putin, ordonând furios bombardamente barbare asupra populației civile din oraşele ucrainene care refuză să se predea. Ce se întâmplă acum în Ucraina, prin bombardarea în masă a oraşelor, prin uciderea civililor, reprezintă crime de război, pentru care Putin şi armata rusă trebuie să dea socoteală.
Stalin i-a înfrânt pe nemţi şi a câştigat Al Doilea Război Mondial, dar a avut aliaţi importanţi, fără de care Rusia ar fi fost îngenuncheată de maşina de război nazistă. Stalin a primit tehnică de luptă de la americani şi britanici, a primit tehnologia necesară fabricării de arme mai bune.
Putin este singur. Unicul său aliat european este celălalt dictator frăţesc din Belarus, care nu prea contează. Mai are un aliat dement în Coreea de Nord, şi un altul în Siria sfâşiată de război, plus un şef de trib din Africa. Încă se sprijină pe tăcerea Chinei, care îi cumpără ţiţei şi materii prime pe bani de nimic. China este singura care îl poate determina acum pe Putin să înceteze războiul şi să găsească un compromis cu o planetă revoltată de agresiunea barbară declanşată în Ucraina. O misiune imposibilă.
Stalin a murit în primele zile din martie, exact acum 69 de ani, agonizând pe covor o noapte şi o jumătate de zi, înainte ca şeful gărzii personale să-şi ia inima în dinţi şi să deschidă uşa camerei unde dormea tătucul popoarelor sovietice. I-au fost aduşi medicii pe care se pregătea să-i execute, care l-au consultat dându-şi seama că e pe ducă, dar nu au cutezat să transmită veştile proaste membrilor Biroului Politic, care se pregăteau să-şi rupă beregăţile în lupta pentru putere. Stalin nu a stabilit cine-i va fi urmaşul, nu avea încredere în nimeni, era paranoicul absolut. Nu s-au încheiat bine funeraliile că membrii Politbiuro erau divizaţi în tabere, cu cuţitele pe masă. Când Hrusciov a preluat puterea, au urmat epurările de rigoare şi execuţiile.
Nici Putin nu a stabilit cine îl va urma la tron şi nici nu o va face, la fel ca Stalin. Spre deosebire de tătucul criminal pe care îl admiră, Putin nu cred că va muri în patul lui, răpus de boală sau de bătrâneţe. Va fi măturat de pe scena istoriei fie printr-o lovitură de stat, militară, sau de revolta ruşilor transformată în revoluţie, la vederea miilor de sicrie ce vor sosi din Ucraina. Nu are cum să câştige războiul pe care l-a declanşat, chiar de va cuceri Harkovul, Kievul şi Odessa la un loc. Nu ai cum să stăpâneşti un popor care luptă pentru libertate, înarmat şi finanţat de mari puteri. Putin este singur şi trebuie lăsat singur până când va părăsi această lume în care a adus, la bătrâneţe, o infinită suferinţă şi distrugere cum nu a mai văzut Europa de pe vremea lui Hitler şi Stalin.
Ciclul dictatorilor sângeroşi, paranoici şi desprinşi de realitate, pentru care vieţile oamenilor nu contează, îşi încheie sinistru un cerc vicios în Rusia. Lumea s-a schimbat definitiv, şi nu în bine. Stalin avea armate de milioane de oameni cu care a cotropit continente, Putin are un buton nuclear. Şi asta dă frisoane reci întregii planete.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.