Când ridică Rex piciorul se usucă pomişorul...
Firma Dacardi a început, de ieri, lucrările de reamenajare a Parcului 1 Decembrie, lucrări care se ridică la suma de 1.508.058 lei. Şi anul trecut acceaşi firmă s-a ocupat de amenajarea a două dintre alveole, plantând mai multe forme tunse, care azi, la bază, au început să se usuce.
În 2007, în zona celor două fântâni au fost montate 8 astfel de forme, niciuna dintre ele nu şi-a păstrat verdele iniţial. În cea de a doua alveolă, au fost montate alte 15 forme tunse, dar şi aici partea de jos s-a uscat. "Problema este că cetăţenii noştri îşi lasă câinii liberi în parc, iar aceştia urinează pe aceste frunze care se usucă", a fost explicaţia oferită de reprezentantul firmei Dacardi. Anul trecut, fiecare formă tunsă a costat peste 300 lei, bani care par să fi fost folosiţi în zadar. Acum, potrivit ofertei făcute de Dacardi, un astfel de exemplar costă 408 lei, iar experienţa anului trecut nu i-a făcut pe reprezentanţii firmei să vină cu alte soluţii în locul acestor plante, măcar până ce orădenii se civilizează.
O altă zonă verde care a beneficiat de înfrumuseţare este intersecţia dintre Primăriei cu Bulevardul Decebal, pentru care s-au alocat 362.854 lei. Cu toate că numai anul trecut acest spaţiu a fost primenit, acum Primăria a considerat oportun să mai cheltuiască câteva miliarde de lei vechi pentru a nu ştiu câta reamenajare a acestei zone.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.