În noaptea de joi spre vineri, Staţia CFR Oradea Est a fost luată cu asalt de poliţişti, printre cei prezenţi în toiul nopţii în gară numărându-se şi şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, chestorul Gheorghe Chereji. Motivul? De o bună perioadă de timp, destinatarii cisternelor garate în staţia CFR Oradea Est au constatat că motorina care trebuia să le parvină ajungea, mereu, mai puţină decât se înţelegeau cu expeditorii. Astfel, au intrat la bănuieli şi au formulat plângeri, în acest sens, către Poliţie. De mai bine de trei luni, ofiţerii IJP Bihor au executat mai multe filaje în zonă, iar în noaptea de joi spre vineri au reuşit să-i prindă în flagrant pe membrii unei adevărate reţele de hoţi de combustibil. Motorină, gata de "evaporare" În momentul în care au fost înconjuraţi de politişti, hoţi aveau încărcate peste 5 tone de motorină. Chiar dacă, deocamdată, identitatea celor opt persoane prinse asupra faptei nu a fost dată publicităţii, se ştie că unul dintre ei este un fost poliţist şi că a fost dat afară din instituţie în urmă cu doi ani din aceleaşi motive: furtul de combustibil. În momentul în care au fost surprinşi de oamenii legii, hoţii scoteau motorină, cu ajutorul unui furtun, dintr-un vagon cisternă. După toate aparenţele, este vorba despre o reţea bine organizată: în zona din apropierea Gării au fost depistate şapte autovehicule: trei microbuze şi patru autoturisme. Reţeau organizată Faptul că este vorba despre o reţea bine organizată şi specializată în Ofurtul de combustibil este certificat şi de un alt aspect: habitaclul celor trei microbuze a fost astfel modificat încât să poată "adăposti" cât mai multe canistre de motorină. Numărul canistrelor pe care politiştii le-au descoperit în mijloacele de transport, între şi sub vagoanele-cisternă, se ridică la o mie. După toate aparenţele, aşa cum a rezultat din cercetări, motorina sustrasă era vândută unor persoane din România şi Ungaria. Politiştii cred că este posibil ca reţeaua să mai aibă şi alţi membri, efectuându-se verificări pentru stabilirea identităţii acestora. Cei opt, care au fost prinşi în flagrant, au fost predaţi, ieri, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru întocmirea unei propuneri de arestare preventivă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi - printr-o hotărâre a instanţei - ei riscă să îşi petreacă până la 15 ani după gratii. Vom reveni cu amănunte.