Politizarea funcţiilor publice pare să fie sportul naţional atât la nivel naţional, cât şi local. În timp ce democrat-liberalii şi social-democraţii îşi împart posturile de la instituţiile descentralizate, pe plan local, PNL şi UDMR nu stau nici ele cu mâna în sân şi îşi infiltrează oameni de partid în toate posturile plătite din bani publice. La nivelul municipalităţii orădene împărţeala posturilor continuă, sacul cu funcţii bine plătite din banii publici nu pare să se fi golit nici după opt luni.

La nicio lună după ce conducerea Primăriei a fost preluată de liberali şi udemerişti epurarea pe criterii politice în administraţia locală, instituţiile şi regiile subordonate a început cu mare elan. La conducerea Companiei de Apă Oradea a fost numit un liberal, Florin Moraru, un apropiat al primarului Ilie Bolojan, la RAPAS a fost numit un alt liberal, Romulus Cosma, fostul şef de cabinet a lui Radu Ţîrle. Apoi a venit rândul UDMR să-şi ia partea leului: Csuzi Istvan a fost numit director OTL, iar de curând postul de director tehnic de la RAPAS i-a revenit lui Bimbo Tibor Szuhai, iar postul de administrator la Cimitirul Municipal - lui Pasztai Otto Zsolt, un alt membru UDMR. Toate aceste posturi au fost ocupate fără concurs, pe baza nominalizărilor, PNL şi UDMR găsind o cale eficientă pentru a-şi resplăti membrii de partid cu salarii grase plătite de orădeni. Tragic este că alegerea "specialiştilor" se face doar pe criterii politice şi de fidelitate faţă de partid. Astfel, în posturi care implică anumite responsabilităţi sunt numiţi oameni fără experienţă şi fără pregătire.

Regia pieţelor scoate posturi la "tarabă"
Toate aceste nominalizări sunt însă făcute departe de ochii opiniei publice, de câteva zile, directorul RAPAS, Romulus Cosma, refuză să răspundă la telefonul mobil şi nici nu este de găsit la birou. Nici membrii Consiliului de Administraţie nu par să fie mai informaţi în legătură cu aceste nominalizări. Numirile pe funcţie se fac printr-o simplă dispoziţie a directorului executiv, fără niciun concurs, fără o selecţie prealabilă, fără măcar să se ia în calcul pregătirea profesională sau experienţa. Astfel, în funcţia de director tehnic a ajuns Bimbo Tibor Szuhai, după ce fostul director, Mihai Molnar, ajuns la vârsta de pensionare, a fost transferat pe postul de consilier al directorului executiv. Nominalizarea lui a fost adusă la cunoştinţa membrilor Consiliului de Administraţie la sfârşitul lunii ianuarie, după ce decizia de numire fusese deja semnată.

Cât de călduţ e locul cu "verdeaţă"?
Zilele trecute, situaţia s-a repetat, printr-o altă decizie fiind numit director la Cimitirul Municipal Pasztai Otto Zsolt, membru UDMR. Întrebat cum a ocupat acest post, Pasztai ne-a povestit că a auzit de la cunoscuţi că postul de administrator e liber şi a depus la RAPAS un CV, după care a fost chemat la un interviu săptămâna trecută. Întrebat dacă pentru acest post au fost depuse şi alte CV-uri, acesta a declarat că nu ştie. "Am auzit de această oportunitate după ce fostul administrator s-a pensionat. Nu a fost un concurs, am fost la un interviu", ne-a declarat Pasztai Otto Zsolt, care ne-a confirmat că postul nu a fost scos la concurs. Noul administrator al Cimitirului are 42 de ani, a absolvit Facultatea de Marketing şi Comerţ Extern din Debreţin şi a lucrat până acum în domeniul privat. Este membru UDMR din 1990, dar recunoaşte că nu a avut activitate politică. În ce priveşte viitorul Cimitirului Municipal, Pasztai nu a putut să ne dea nicio informaţie, abia peste o lună spune el că va fi gata un plan de acţiune.