Primele contracte de locuinţe sau demisia de onoare?! În primăvara acestui an, preşedintele CJ a pus "gaj" propria demisie în schimbul realizării a 4.000 de apartamente reuşind, în acest fel, să câştige un capital de imagine important, în câteva zile înregistrându-se peste 8.000 de cereri de locuinţă. "Zgârie-norii" de 24 de etaje au început să se năruie, treptat, megalomanul proiect dovedindu-se a fi doar un balon de săpun. Cu stângul înainte, marş! Asocierea cu firma maghiară SC Bretton Epitoipari es Beruhaza Rt, denunţată ulterior chiar de către Kiss, a fost încă de la început privită cu multă circumspecţie, iar toate obiecţiile ridicate de diverşi specialişti cu privire la şansele de transpunere în practică a unui astfel de proiect au fost ignorate de şeful CJB. Nu însă şi de autorităţile aeroportuare, care i-au amintit că blocurile de 24 de etaje ce urmau să fie construite pe Calea Aradului s-ar fi aflat în raza de protecţie a Aeroportului Oradea. Punct şi de la capăt Cu tot acest eşec, preşedintele CJ Bihor nu şi-a pierdut din aroganţa-i specifică, hazardându-se în noi promisiuni: "până la Crăciun, vor fi semnate primele contracte pentru locuinţe". Mai sunt două zile până atunci, şi Kiss ar trebui să-şi pregătească demisia de onoare, aşa cum a promis. Pentru şedinţa de mâine a CJ Bihor, pe ordinea de zi este strecurat şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea vânzării terenurilor situate pe Calea Armatei Române nr.1 (fosta Cazarmă 313), precum şi cele de pe Calea Aradului nr. 4. Vânzarea terenurilor se vrea condiţionată de utilizarea lor doar pentru construcţia de blocuri de locuinţe, apartamentele urmând să fie repartizate persoanelor înscrise în registrul de ordine a celor peste 8000 de cereri adresate CJB. Maşina de vot o ia peste bot Despre această iniţiativă, ţinută sub cheie de Kiss şi anturajul său, nu ştie nimeni, nici măcar consilierii judeţeni. Cu toate că proiectele de hotărâri trebuie discutate în comisii şi aduse la cunoştinţa consilierilor cu trei zile înainte de ziua programată pentru şedinţa Consiliului, ca de fiecare dată, ieri, consilierii judeţeni nici nu ştiau că mâine va avea loc o astfel de reuniune. "Nici nu m-au anunţat că mâine are loc şedinţa ordinară, ce să mai vorbim despre faptul că nu mi s-a pus la dispoziţie nici măcar un proiect de hotărâre. De obicei fac tot posibilul să nu mi le furnizeze. Precis că o să ni le vâre sub nas cu câteva minute înainte de şedinţă ca nu cumva să avem timp să le studiem şi să ne exprimăm votul în cunoştinţă de cauză", a declarat Vasile Gârba, consilier PRM.