Tendinţa sau misiunea mass-media actuale este de a confunda etnia cu cetăţenia, de a nu face nicio diferenţă între ele. Or lucrurile nu stau aşa din punct de vedere istoric.

Singura geografie unde se poate anula această disfuncţie este America. Acolo, eventual amerindienii ar putea spune "noi nu suntem tot una cu cetăţenii americani". În restul lumii etnia este cea care s-a format, s-a născut în geografia pe care o stăpâneşte. Etniile europene de exemplu n-au venit călare, pe plută, sau rătăcind de cine ştie unde, ele acolo s-au format. A şterge diferenţa dintre etnie şi cetăţenie este o minciună ordinară. A spune de exemplu că 5 milioane de germani sărbătoresc Ramadamul este o minciună. Corect poţi spune doar că 5 milioane de cetăţeni germani sărbătoresc Ramadamul. A spune că 1 milion de evrei sărbătoresc Ramadamul este o altă minciună. Poţi spune fără a minţi că 1 milion de arabi cetăţeni israelieni sărbătoresc Ramadamul. Sau a spune că 2 milioane de franţuzoaice poartă burka este o altă minciună. Prin această politică de ştergere a disjuncţiei dintre etnie şi cetăţenie se promovează de fapt anularea statelor naţionale, teritoriile lor devenind tot felul de Regiuni (gen euroregiunile preluate de papagalii dâmboviţeni). În două-trei generaţii dispare din mintalul colectiv al popoarelor ideea de stat naţional (etnic), dreptul istoric al unei etnii asupra unui teritoriu, în final dispariţia treptată a limbilor cu puţini vorbitori etc... Istoria nu se judecă în ani sau decenii. Dacă totul devine o apă şi un pământ suprafeţele pot fi împărţite arbitrar sau administrate global. De către cine? Şi mai ales cum? Deocamdată este lucrat mintalul colectiv al popoarelor europene şi a început procesul de mixare (metisare) a popoarelor europene cu popoarele Orientului Mijlociu, Africii etc.... Cele două procese converg spre o populaţie tot mai metisată, în final complet metisată, care în final nici nu poate avea o conştiinţă etnică. Concomitent se desfăşoară un alt proces, nu doar prin papagalii cretini din unele mijloace de presă, mai ales vorbită, ci mai grav în şcoli. Copiii noştri nu mai învaţă să spună "douăsprezece potcoave", ci "doisprezece potcoave", nu "douăzeci şi două de cazuri", ci "douăzeci şi doi de cazuri". Este o subtilă amprentare a creierelor copiilor, amprentare cu efecte definitive, prin care psihologic se şterge graniţa dintre sexe. Sunt ţări unde cuvintele mamă şi tată sunt condamnate uitării, nu se folosesc în dialogul cu copiii în şcoli. Consecinţa va fi demonetizarea şi apoi anularea fundamentului moral al civilizaţiei creştine, prin declararea tacită de nule a celor 10 porunci. Fără fundamentul moral biserica dispare. Câţi preoţi mai ştiu exact cele 10 porunci? De fapt, confesiunile creştine, cu excepţia a mici nuclee sunt moarte, sunt formale şi nu au niciun efect asupra comportamentului oamenilor. După haosul moral, va urma convertirea tuturor dezamăgiţilor, în final a tuturor. De către cine? De către islam, de către mozaism, budism? Şi acest fenomen converge cu celelalte două. Vor fi cu toţii cetăţeni ai lumii, din ce în ce mai mulţi, cu din ce în ce mai puţine locuri de muncă, deoarece automatizările reduc drastic necesarul de personal. Deci, o populaţie, care va depinde vital de ceea ce vor binevoi şefii. "Ori joci cum ţi se cântă, ori joci cum îţi cârâie maţele". Instrumentul principal de conducere este cureaua, o strângi sau o lărgeşti. Problema poate părea delirantă, dar ea este extrem de serioasă. Cred că evoluţia generală a lumii albe este într-o direcţie greşită. Cred că analizele nu s-au făcut pe termen lung, sau poate... că aşa... bate vântul. Au cumva popoarele un cuvânt de spus în această direcţie? Semnele vremurilor care vin poartă în ele umbra morţii unei civilizaţii. Se lasă ea chiar atât de uşor şi de inconştient intoxicată? Sau au murit bărbaţii şi au rămas fetiţele?