Chiar dacă urmărirea penală dăunează grav sănătăţii, procurorii antimafia mai speră, încă, în "arestările de vineri seara"
Judecătorii Tribunalului Bihor vor încerca din nou, astăzi, să rejudece cererea procurorilor DNA de emitere a mandatelor de arestare preventivă pe numele lui Gheorghe Mudura şi Papp Sandor Istvan, după ce, săptămâna trecută, magistraţii nu au putut lua o decizie în acest sens pentru simplul motiv că cei doi oameni de afaceri s-au îmbolnăvit brusc, cu doar câteva zile înaintea audierii.
Procurorii DNA Oradea încearcă de aproape o lună să îi trimită după gratii pe cei doi interlopi orădeni, acuzaţi de infracţiuni precum dare de mită, spălare de bani sau evaziune fiscală. După numai câteva zile de arest, din cauza unui viciu de procedură, inculpaţii au fost puşi în libertate, instanţa hotărând rejudecarea cererii de emitere a mandatelor de arestare preventivă. Numai că, aşa cum era de aşteptat, de altfel, cei doi au apelat la o soluţie "la modă" în rândul infractorilor pentru a scăpa de arest, îmbolnăvindu-se subit. Avocaţii celor doi, singurii care s-au prezentat în data de 26 ianuarie în faţa instanţei, au prezentat documente medicale conform cărora clienţii lor au fost internaţi, unul în Spitalul Clinic Universitar Bucureşti iar celălalt, în secţia de Chirurgie II a Spitalului Judeţean Oradea. Din cauza afecţiunilor de care, chipurile, ar suferi, oamenii de afaceri nu au putut fi prezenţi în faţa magistraţilor, care au fost nevoiţi să amâne rejudecarea cazului pentru azi.
Conform reprezentanţilor Spitalului Universitar Bucureşti, boala din cauza căreia Gheorghe Mudura a căzut la pat a fost atât de "gravă" încât acesta a fost internat în data de 24 ianuarie şi externat a doua zi. "Suferindul" s-a mai prezentat la acelaşi spital în data de 27 ianuarie, însă doar pentru acordarea "primului ajutor", diagnosticul trecut pe fişa acestuia fiind, în mod ciudat, indescifrabil. Astfel, conform datelor din fişele medicale, în 26 ianuarie, dată la care trebuia să fie prezent la Tribunalul Bihor, Mudura nu era nici pe departe internat, ceea ce nu face altceva decât să confirme intenţia vădită a acestuia de a se sustrage urmăririi penale, aspect care, chiar şi în al doisprezecelea ceas, poate fi sesizat de către magistraţi. În ceea ce-l priveşte pe Papp Sandor, declaraţiile medicilor şi cele ale apărătorului său referitor la diagnosticul inculpatului se potrivesc ca nuca-n perete. Astfel, dacă chirurgii declarau la sfârşitul săptămânii trecute că Papp a suferit o operaţie de colecist, avocatul acestuia susţinea, ieri, că inculpatul a fost operat pentru probleme... urologice. Comform unor surse medicale, "starea de sănătate" a omului de afaceri s-a agravat atât de tare încât, cu siguranţă, nu va putea ajunge nici azi la Tribunal. Judecătorii pot însă emite mandatele de arestare şi în lipsă, cei doi pot fi daţi în urmărire generală, sau pot primi interdicţia de a părăsi localitatea sau ţara.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.