Fărădelegea cu care Episcopia Romano-Catolică a ridicat abuziv un gard metalic în parcul Muzeului Ţării Crişurilor a rămas fără prea mare ecou, oficialităţile locale preferând să tolereze o astfel de ilegalitate, decât să atragă asupra lor mânia prelaţilor catolici. În cele două luni care s-au scurs de la efectuarea lucrării fără autorizaţie, Episcopia Romano-Catolică s-a ales doar cu o amendă de 15 milioane de lei... Deşi au fost somaţi, conform primelor declaraţii ale arhitectului şef al municipiului Oradea, să demoleze gardul şi să readucă spaţiul la stadiul iniţial, impertinenţa conducătorilor Episcopiei a fost dusă la extrem, aceştia arborând o atidudinea dispreţuitoare faţă de legile pământeşti. În final, funcţionarii Primăriei s-au resemnat destul de repede şi s-au mulţumit să le aplice doar o amendă simbolică. Mai mult, toleranţa funcţionarilor a mers până acolo încât le-a conferit contravenienţilor un termen de şase luni pentru a intra în legalitate. În aceste condiţii s-a creat un precedent periculos, pentru că, de acum încolo, orice construcţie din oraş va putea fi ridicată fără autorizaţie şi doar în cazul în care proprietarul este prins asupra faptului va fi obligat să se supună rigorilor legii. În rest, cel care scapă de vigilenţa inspectorilor de urbanism scapă şi de corvoada birocratică a eliberării autorizaţiei de construcţie. "Episcopia a forţat nota. Nu a fost o acţiune legală. Conform legislaţiei, Primăria putea dispune intrarea în legalitate fie prin impunerea demolării, fie prin conferirea unui termen pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie. Însă, decizia finală a executivului a fost de oprire a lucrărilor, aplicarea unei amenzi şi oferirea unui termen pentru obţinerea avizelor. În cazul în care lucrările se vor continua, Episcopiei i se va face dosar penal", ne-a precizat Lucian Chindlea, inspector şef al Inspectoratului Teritorial în Construcţii. În această săptămâna Primăria Oradea a eliberat certificatul de urbanism, iar în baza acestuia şi a altor avizele i se va elibera Episcopiei autorizaţia de construcţie.