Astăzi, de la ora 12.00, o instanţă a Tribunalului Bihor se va pronunţa în dosarul 2674/2004 asupra pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate, invocată prin recursul declarat împotriva respingerii contestaţiei privindu-l pe Vasile Petruţ, candidatul PD la Consiliul Local Oradea. Dacă solicitarea recurentului va fi admisă, judecarea recursului se va suspenda până când excepţia va fi dezbătută la Curtea Constituţională. Preşedintele BEJ, judecătorul Ovidiu Ciuma, ne-a declarat, ieri, că nesoluţionarea cazului până la 16 mai, data scadentă a definitivării listelor electorale, va atrage după sine radierea lui Vasile Petruţ de pe lista PD şi înlocuirea lui cu un alt candidat compatibil.