Se zice că în orice nenoroc este şi un sâmbure de noroc. Evreul zice "ia să văd eu ce câştig îmi aduce mie pierderea asta?". Atât vorba românească, cât şi cea evreiască fac aluzie la "inteligenţa de la purtător", la inteligenţa faptului de a nu pierde oportunitatea nici unei clipe. Norocul curge continuu pe lângă noi ca un râu tăcut, dar trebuie să avem o suficientă vedere a minţii pentru a nu trece rumegători pe lângă el. Uneori, însă, norocul scoate în cale numere mari. Sunt ocazii rare în viaţa unui om, în istoria unui loc, a unei populaţii, de a realiza un lucru deosebit. Dar să concretizăm.

Oradea s-a trezit cu o ocazie unică, cu imense spaţii disponibilizate prin desfiinţarea Diviziei militare locale. Majoritatea au primit o destinaţie publică şi onorează conducerea oraşului: Biblioteca Judeţeană şi spaţii universitare etc. A rămas clădirea cea mare, fostă a comenduirii, şi nu ştim ce să facem cu ea! Sau facem pe înceţoşaţii şi, de fapt, şi-a pus ochii pe ea vreun "şmecheraş", ori o reţea de marketuri total nedătătoare de bacşiş? Poţi presupune orice. Lumii îi place să vorbească!
Deocamdată, ni s-a spus doar că preconizatul spaţiu pentru muzeul judeţean ar fi prea scump pentru amenajare. Oraşul rămâne cu un muzeu, unul din primele 10 ale ţării, în chirie, prin grija politicienilor. Când compari suma necesară pentru această amenajare cu sumele risipite pe caldarâmuri care trebuie schimbate după 2 ani sau cu alte "unicate", comenzi private, realizezi cât de mărunţi suntem, cât de puţin înţelegem că o uniformă, oricare ar fi ea, şi un scaun obligă la ţeluri sociale.
Avem zeci de mii de studenţi, dar nu avem o casă a studenţilor. Avem o "Academie de Ştiinţe şi Litere Bihor", dar nu are un sediu. Avem mii de cadre didactice, dar nu avem o casă a universitarilor. Avem o Facultate de Arte Plastice şi plasticieni în oraş, dar nu avem un spaţiu expoziţional (ar merita unul reprezentativ). Revista Familia a fost plimbată prin tot felul de spaţii improprii. Fotografia artistică orădeană ar merita şi ea un spaţiu al ei. Avem, ziceam, zeci de mii de studenţi şi mii de cadre didactice, dar nu avem o librărie universitară şi mai sunt încă multe necesităţi culturale care nu pot duce o viaţă autentică din cauză că nu dispunem de un spaţiu adecvat care să permită un cadru organizatoric funcţional. Unde ar fi locul tuturor acestora, dacă nu lângă Universitate şi Biblioteca Judeţeană? Oradea are acum ocazia de a crea un centru cultural cum încă nu are niciun oraş din ţară. Comasarea atâtor activităţi culturale în apropiere unele de altele ar genera o fructuoasă efervescenţă. În general, Provincia nu progresează, nu are un crescut randament creativ şi nu se poate impune din cauza slabei densităţi a intelectualilor şi a celor cu putere creativă. Se dispersează în marea masă, nu se pot stimula reciproc. În Bucureşti, unul dintre factorii dinamogeni ai creativităţii este tocmai densitatea de intelectuali şi posibilitatea de interreacţie. Eu unul cred greu în gurile rele. Sper şi cred că actualii lideri politici locali şi consilierii lor sunt de bună-credinţă şi că doresc acestui oraş un viitor civilizat, focar de cultură. Dacă însă vor sacrifica această şansă unică şi istorică a oraşului pe altarul afacerilor dubioase, pot fi sigur că viitoarele generaţii le vor cunoaşte numele dintr-o listă a ruşinii şi că va exista o preocupare pentru a li se ridica statui la groapa de gunoi a oraşului.

Dar, repet, eu cred că este doar o alarmă falsă, de guri rele, care fructifică veninos orice şuşoteală. De aceea, doresc liderilor locali succes în crearea Centrului Cultural Bihorean, cu înscrierea lor pe listele istorice luminoase ale locului.