De-a (T)V-Aţi ascunselea la DGFP Bihor
Magistraţii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea derulează o anchetă în care sunt implicaţi patru administratori de firme din Bihor şi Timiş, acuzaţi de obţinerea de rambursări ilegale de TVA în sumă totală de 47 miliarde de lei.
În mare parte, cercetările în dosarul penal care îl priveşte pe Gheorghe Telescu, administrator al unei societăţi din Timişoara şi alţi trei administratori, au fost finalizate de către ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, care au stabilit că, în 2001 şi 2002, aceştia au obţinut ilegal rambursări de TVA, prin intermediul unor firme din Bihor. Inspectoratul Judeţean de Poliţie informa, zilele trecute, că "grupul de infractori a simulat scriptic exporturi masive de fie vechi, pentru care au solicitat şi obţinut rambursări ilegale de TVA în sumă de 47 de miliarde lei de la autorităţile fiscale bihorene". În cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, rambursarea taxei pe valoarea adăugată cade în sarcina Direcţiei de Control Fiscal, la vremea respectivă coordonată de nimeni altul decât Ioan Lascău, care până nu demult era în vizorul procurorilor de la PNA fiind suspectat de comiterea unor infracţiuni de corupţie. Procedura prevede ca, înainte de acordarea rambursării, inspectorii fiscali să efectueze un control de fond la societăţile care depuneau cereri în acest sens şi doar dacă se constată că societăţile solicitante îndeplinesc toate condiţiile se poate da "undă verde" rambursării sumelor respective. Surse din Finanţele bihorene ne-au dezvăluit că, pentru a obţine mai repede sumele necesare, era suficient ca unii administratori să plătească un comision de circa 10% unuia dintre conducătorii DGFP Bihor pentru ca rambursarea să se facă cu mai multă operativitate. Astfel că, în acea perioadă, conform surselor noastre, s-a ajuns ca aceia care nu plăteau comisionul respectiv să fie "purecaţi" la sânge, iar unii dintre ei, chiar să piardă rambursarea. E limpede, aşadar, că inspectorii fiscali, dar în special şeful Direcţiei de Control Fiscal, îşi puteau rotunji în mod simţitor veniturile doar din comisioanele achitate de administratorii firmelor în cauză...
Comentarii
Nu există nici un comentariu.