Mitingul pentru „firesc” s-a încheiat de câteva zile, dar valurile propagate în comunitatea orădeană arată cât este de fragilă şi volatilă. Oamenii sunt diferiţi, se raportează la valori diferite, au idei şi nebunii proprii, iar democraţia nu-i ajută cu nimic atunci când o majoritate de conjunctură încearcă să-şi impună voinţa asupra tuturor.

 

Democraţia este imperfectă atunci când instrumentele ei sunt folosite pentru a comite abuzuri. Derapajele majorităţilor de conjunctură sunt arhicunoscute în istoria noastră recentă. Vă mai amintiţi câtă lume a avut curajul să-l contrazică pe Ion Iliescu la începutul anilor 90 când a spus că în România vom avea o democraţie originală?! Cei care au avut curajul să o facă au fost fugăriţi şi s-au ales cu capetele sparte de mineri prin Piaţa Universităţii. Acel derapaj al unei majorităţi compuse din cetăţeni care credeau în sloganuri de felul „Noi muncim, nu gândim”, sau „Nu ne vindem ţara”, dar apoi s-au trezit şomeri şi sclavi în ţări străine, ne-a lăsat şi cu o Constituţie imperfectă în multe privinţe, şi cu un decalaj uriaş de dezvoltare economică faţă de alte ţări din fostul bloc comunist (Polonia, Cehia, Ungaria).

Mitingul pentru apărarea familiei tradiţionale organizat de cultele creştine din Oradea, oraş pilot al unei Coaliţii care şi-a propus să modifice Constituţia, este un derapaj al unei majorităţi de conjunctură manipulate de liderii religioşi. O demonstraţie de forţă în faţa partidelor politice şi a instituţiilor statului. O demonstraţie de forţă orchestrată de şefii cultelor în numele apărării unei valori care nici măcar nu este ameninţată aşa cum încearcă să prezinte lucrurile. Căsătoria este reglementată de Codul Civil şi Codul Familiei ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Constituţia foloseşte sintagma „între soţi”. De cât bun simţ este nevoie pentru a accepta un firesc atât de evident şi cât de mari sunt interesele cultelor pentru a schimba legea fundamentală? Suntem un stat laic sau am început să alunecăm spre teocraţie? Căsătoria nu a fost „inventată” de creştinism, a existat şi în „păgânism”, a fost reglementată în societatea romană de la care moştenim rădăcinile trainice ale ştiinţelor juridice. Revenind la oile Domnului adunate în piaţă pentru a proteja familia tradiţională, se ridică întrebarea dacă acţiunea coordonată de şefii cultelor este sau nu o acţiune democratică. Pe formă, fără îndoială – cetăţenii pot adera, se pot coaliza pe diferite interese şi pot să-şi exprime voinţa prin mitinguri, propuneri legislative etc. În esenţa ei, reprezintă însă o acţiune antidemocratică. O majoritate de conjunctură poate provoca tot la fel de mult rău precum un tiran. De obicei, grupurile cele mai vulnerabile sunt minorităţile de orice fel. Şi aici apare discriminarea. Să o luăm altfel. Un cetăţean dintr-un grup minoritar sexual are aceleaşi obligaţii precum ceilalţi din grupul majoritar. Plăteşte aceleaşi taxe, suportă aceleaşi rigori ale legii, dar nu beneficiază de acelaşi drepturi. În cazul de faţă, apărătorii familiei tradiţionale le refuză dreptul de a se căsătorii între ei. O prohibiţie rezonabilă în faţa altarului, în fond orice cult poate refuza să-i cunune religios. Dar civil nu sunt discriminaţi? Se poate invoca lipsa de moralitate, dar intrăm pe alt tărâm unde poate fi invocată lipsa de moralitate şi în familia tradiţională, când soţul îşi altoieşte nevasta sau îşi abuzeză copiii. Tema căsătoriei între persoane de acelaşi sex trebuie dezbătută în societate cu calm, fără grabă, dar a debutat în forţă cu un verdict impus de o majoritate de conjunctură manipulată, fanatizată de lideri. În fond, ce facem cu această minoritate: o acceptăm că există, că se dezvoltă sentimente între ei şi se sudează cupluri sau îi aruncăm în puşcărie precum în comunism, sau direct în crematoriu după metoda nazistă?!

Tocmai pentru că oamenii sunt diferiţi şi se raportează la valori diferite face ca echilibrul într-o comunitate să fie extrem de sensibil. Mitingul din Oradea a generat o polemică cu accente violente pe reţelele de socializare şi în media. Apărătorii corectitudinii politice, progresiştii, i-au catalogat în fel şi chip pe tradiţionalişti (bigoţi, lobotomizaţi etc.), iar aceştia, la rândul lor, le-au răspuns pe măsură, gata să coboare Inchiziţia din pod. Valorile la care ne raportăm unii pot deveni rapid inacceptabile pentru ceilalţi, iar din astfel de fracturi se nasc întotdeauna conflicte sângeroase. Avem nevoie de echilibru în societate tot atât de mult precum avem nevoie de aer ca să respirăm. Undeva, cumva, trebuie să dibuim calea de mijloc în care toleranţa, compasiunea şi iubirea aproapelui să nu fie doar recitată ipocrit la amvon, ci să devină un mod de viaţă.