Deşi am trecut de jumătatea lunii ianuarie, reprezentanţii noii coaliţii de guvernământ se cam codesc să scuture pomul servicilor deconcentrate de pesediştii cocoţaţi ciorchine pe creanga guvernării locale, uitând că degeaba au câştigat alegerile, dacă nu au pus mâna şi pe putere. Preocupate peste poate de modificarea regulamentului de funcţionare a celor două camere parlamentare şi de pregătirea propriilor congrese de primăvară, PD şi PNL par să-şi fi epuizat lista cu specialişti o dată cu nominalizarea titularilor din fruntea prefecturilor. Cum în subordinea acestor instituţii se mai află câteva zeci de servicii deconcentrate, pesedizate în ultimii ani de la vlădică până la opincă, misiunea noilor reprezentanţi ai guvernului în teritoriu nu va fi deloc uşoară. Şi asta nu numai pentru că majoritatea şefilor direcţiilor, inspectoratelor, oficiilor şi agenţiilor judeţene au calitatea de funcţionari publici, care le conferă o oarecare inamovibilitate în funcţie, dar şi pentru că o parte dintre ei au dovedit competenţă profesională şi au dobândit o binemeritată autoritate. Chiar dacă au fost promovaţi de fostul partid de guvernământ, aflat, în urmă cu patru ani, în aceeaşi criză de cadre, nu toţi şefii de servicii deconcentrate au iscălit de bună voie adeziunile la social-democraţie care li s-au vârât sub nas, unii dintre ei încăpăţânându-se chiar, spre cinstea lor şi disperarea fruntaşilor filialei PSD, să rămână apolitici. E firesc să-ţi doreşti puterea cu orice preţ, chiar cu cel al câştigării alegerilor, şi de aceea orice demers al noilor guvernanţi de a-şi subordona avanposturile ministerelor din teritoriu pare legitim şi perfect justificat. E mai greu, însă, să înghiţi declaraţiile de loialitate ale unui şef de serviciu care, până mai ieri, te înjura de la toate tribunele campaniei electorale şi astăzi pare dispus să militeze pentru punerea în operă a programului de guvernare al duşmanilor politici. Şi nu ar fi "politicaly correct" faţă de propriii camarazi de partid, care mai au încă buricele degetelor mâncate de aracetul afişelor electorale, să ignori dreptul acestora de a şi le înmuia, la rândul lor, în borcanul cu miere al puterii. Nu are rost să ne îmbătăm de pe acum cu apă rece, pariind cu ochii închişi pe competenţa, profesionalismul sau moralitatea viitorilor conducători ai servicilor deconcentrate. Dar, cu siguranţă că sunt instituţii care pot fi mai bine conduse şi care sub un nou management pot demonstra că sunt cu adevărat în slujba cetăţeanului, a contribuabilului, nu numai a celor cu carnet de membru PSD. Vrem, nu vrem, deocamdată, politicul trebuie să îşi subordoneze şi administraţia, în limitele conferite de statutul funcţionarului public. Deoarece au acceptat regulile unui asemenea joc, în urmă cu patru ani, mă şi mir că nici unul din şefii serviciilor subordonate prefecturii sau unor ministere nu a catadicsit să-şi dea demisia de onoare, asumându-şi astfel partea de vină pentru pierderea alegerilor de către PSD, şi să revină la anonimatul propriei competenţe profesionale dinaintea numirii sale în funcţie. Ar fi un gest de aparentă moralitate şi absolută normalitate, chiar dacă în spatele lui cu greu s-ar ascunde dorinţa perversă ca viitorul titular al unei funcţii astfel vacanţate să-şi rupă gâtul cât mai repede...