Motto: "Adesea în calea celor care vor să înveţe stă autoritatea celor care predau".  (Cicero 106-43 î.e.n)

Ciudat de actuale sunt vorbele de acum 21 de secole ale lui Cicero! Dar nu rugina dascălilor este boala învăţământului românesc actual, chiar dacă boala ruginii didactice este perenă şi universală. De fapt învăţământul românesc are atâtea boli încât te miri că mai are putere să horcăie.

Două sunt sursele acestei stări de agonie. Desigur prima sursă este subfinanţarea, care a alungat absolvenţii de valoare ai universităţilor de a se dedica învăţământului. A doua sursă este brambureala din capul clienţilor politici, care au ajuns ca nuca în perete pe posturi de decizie în învăţământul românesc din ultimul sfert de secol. Digresionând, clientelismul politic a fost marea nenorocire a societăţii şi economiei româneşti, clientelismul marca Năstase-Marko Bela, care la un moment dat au decis: "De la miniştri la femeie se serviciu..." şi de atunci mocirla este tot mai adâncă. De 25 de ani, valuri după valuri, turme de geniali incompetenţi au cârpit şi au tot cârpit reforme, nefiind capabili să facă o adevărată reformă. Nici unul nu avea în cap o paradigmă raţional-ştiinţifică a învăţământului. Fiecare vedea doar 2 metri dincolo de  bombeul pantofilor şi credea că asta-i buba, stârpind-o, nefiind capabili să înţeleagă faptul că, dacă tai craca ce-ţi stă în cale, cade tot ceea ce este pe cracă. Aşa s-a ajuns la o prăbuşire năpraznică a nivelului învăţământului, a culturii generale şi de specialitate, indiferent la ce nivel de absolvire ne referim. Este şocant când vezi că intră "cu medii mari" la facultăţi cu pretenţii tineri care nu ştiu să vorbească şi să scrie corect gramatical. Unii aşa îşi iau şi licenţa. Încercaţi "să pipăiţi" cultura generală a licenţiaţilor proaspeţi, dar înainte de asta asiguraţă-vă că aveţi un somnifer  pentru seară. Cea mai dificilă problemă a unui profesor, care se ocupă de specializări postuniversitare este aceea de a-i învăţa (pe majoritatea, excepţiile nu infirmă nimic) să gândească logic în tipul de gândire a domeniului. De exemplu un absolvent de medicină trebuie să posede modul de gândire biologic general, care este altul decât cel fizic, apoi modul de gândire medical, care este unul specific şi abia apoi modul specific de gândire a specialităţii alese. De ce s-a ajuns sau cum s-a ajuns aici? Să începem din altă parte. În perioada interbelică învăţământul românesc a dat culturii şi ştiinţei universale nişte titani, toţi fiind "produşi locali", de la clasa I la licenţă. Care este secretul? Un lucru simplu. Dacă nu ai fundament, construcţia se va prăbuşi. Sau cum este fundamentul aşa va fi şi construcţia. Lucrurile simple sunt esenţiale. Acest lucru l-a înţeles un genial organizator Spiru Haret, care a ştiut că de calitatea învăţământului primar (primele patru clase) depinde evoluţia ulterioară a oricărui om. A înfiinţat acele performante şcoli de învăţători, care produceau învăţători adevăraţi. Ce au făcut bramburiştii reformatori şi decidenţi sociali postdecembrişti cu ele? De un secol este demonstrat că în funcţie de calitatea şi de claritatea informaţiilor din copilărie depinde dezvoltarea ulterioară a psihicului. Într-o carte de excepţie, Istoria Angliei, F. Mauriac se întreabă la începutul cărţii cum a fost posibil ca un trib nenorocit, care a fost tribul picţilor, care, dacă ar fi dispărut (şi s-ar fi putut uşor), nu i-ar mai fi pomenit nici istoria, şi care mai apoi a ajuns la câteva mii de oameni, poporul englez a ajuns să  domine cultural, politic şi economic lumea? Analiza i-a oferit un rezultat simplu (toate lucrurile mari au la bază simplitatea), învăţământul i-a propulsat. Învăţământul produce oameni, un învăţământ produce Dacii, alt învăţământ produce Rolls Royce-uri.

Şi se întreabă Mauriac ce fel de învăţământ? Analiza oferă răspunsuri la fel de simple. Tot ce oferea învăţământul englez în primii ani erau modele de oameni. Alexandru cel Mare, Cezar etc... modul lor de a gândi, de a se comporta, de a soluţiona probleme. Pe lângă modele umane (matriţe care formează oameni, după chipul şi asemănarea lor, ca orice matriţă) se predau cunoştinţe clare, nu multe, dar clare, crescând progresiv în complexitate, care să pună bazele unei gândiri limpezi şi eficiente. La noi? Manualele sunt obiecte de achiziţii oneroase, bătălii între edituri, mai mult sau mai puţin având legătură cu tema, dar, ca în orice achiziţie, muşchii dictează în dauna profesionalismului. Nu doar banii sunt publici, dar şi copiii sunt trataţi ca fiind copii publici. Tot felul de fabrici universitare au produs tot felul de specialişti, care nu au de lucru. Aşa vor şahiştii să ţină un curs "de formare a gândirii" (oare profesorii de sport?), arhitecţii să-i înveţe pe copii să se uite la clădiri, preoţii fără parohie "să fie în serviciu" etc... Stai şi te cruceşti. Am auzit că nu ştiu în ce clase primare se primesc cunoştinţe despre instalaţii etc...

Există un proverb chinez: "Omului flămând să nu-i dai peşte, pentru că îi faci rău, dă-i o undiţă şi învaţă-l să pescuiască". Va deveni independent şi nu va mai cerşi. Nu poţi să înveţi un copil să gândească în mod corect, într-un domeniu specific, dacă întâi nu i-ai format gândirea generală. Aceasta însemnă să începi cu exact citirea şi modelele general umane de urmat, ca bază atitudinală faţă de tot ce-i va oferi viaţa, plus elemente de matematică, pentru a-i pune bazele logicii.

Pentru trecerea spre realitatea palpabilă îl vei face să înţeleagă elemente de fizică şi chimie, iar pentru realitatea socială, istorie şi geografie.  Aducere la zi. Da, dar după ce îi pui bazele. Este o lege absolută a naturii. Totul evoluează de la simplu la complex. Asta nu înţeleg aiuriţii noştri pseudogeniali, care vor să predea "ultimele teorii", pe care nici ei nu le ştiu le înţeleg, dar "au morgă"... Apropo de modernitate. La un moment dat americanii au zis că vor face "clase de genii", luând cei mai dotaţi copii şi formând clase trecute direct pe calculatoare. De toţi s-a ales praful. Au devenit nişte banali oarecare, deşi s-au născut pentru a fi performanţi. Natura nu iartă. Iar dacă e să vorbim de modernitate iarăşi saltul uriaş al ştiinţelor a fost făcut de generaţia care, în sfârşit de secol XIX şi început de secol XX, s-a format clasic, de la simplu la complex (de la Einstein la Watson şi Crick).

Odată cu "modernizarea învăţământului, pornind de la tot felul de teorii: "Lu-lu-lu şi Gu-gu-lu" a început seceta, adică nu s-a mai produs nimic esenţial în ştiinţă şi cultură, comparabil cu performanţele anterioare. Dacă vrem să creştem căpşunari şi buni măturători, nu trebuie decât să continuăm pe drumul iniţiat de reformatorii postdecembrişti. Nu poţi încărca zilnic, săptămânal etc... un copil decât cu un număr de ore. Conţinutul şi consecinţa formativă a acestor ore este esenţială. Apropo de copiii şahişti, arhitecţi, instalatori etc... în alte ţări, în locul acestor năzbâtii cu ochii pe banii publici, se predau ore de dezvoltare a creativităţii, ceea ce înseamnă privire spre viitor.

În legătură cu abecedarele pe tabletă este bine de reţinut că motricitatea, scrisul de mână influenţează dezvoltarea cogniţiei. Această motricitate este atât de importantă pentru intelect, încât la schizofrenii cronici, acolo unde medicaţia nu influenţează boala, se foloseşte dezvoltarea motricităţii digitale, învăţându-i cu o tehnică specială să cânte la pian. În joc sunt inteferenţele dintre celulele neuronale. Sunt lucruri încă incomplet descifrate de psihoneuroştiinţe. A trata cu superficialitate aceste probleme doar prin târguiala dintre nişte editori cu ochii pe banii pulbici şi nişte decidenţi în necunoştinţă de cauză este o superficialitate uriaşă. Este posibil să urmeze generaţii de oligofreni de salon (copii sacrificaţi). Nu credeţi că era necesară o dezbatere ştiinţifică amplă pe această temă, înainte de a lua hotărârea?

Atenţie la materialul biologic. Dintr-o ghindă poţi obţine un stejar falnic sau un bonsai într-un ghiveci. La fel şi dintr-un copil. Nu lăsaţi pe mâna incompetenţilor clienţi politici aceste lucruri! Am vorbit superficial despre bazele învăţământului. Fiecare nivel prezintă boli la fel de periculoase. Reforma în învăţământ ar trebui începută cu o comisie lărgită formată (sau comisii formate) din cei mai buni specialişti ai ţării, în respectivele discipline, care să elaboreze (în continuitate) principiile învăţământului românesc şi conţinutul lui progresiv, pe etape de vârstă şi apoi pe specializări. Există o mare diferenţă între oamenii de concepţie şi oamenii de execuţie, fapt total neglijat până acum (sau necunoscut, ori neînţeles) de decidenţii clienţi politici postdecembrişti. Dar numai conceptele clare pot duce la aplicaţii eficiente. Există oameni buni de concepţie şi există oameni buni de execuţie. A face confuzie între aceste două categorii de oameni înseamnă a bulversa totul.