Directorul Fildan îşi umflă muşchii în faţa presei
Finul fostului primar Petru Filip, Dumitru Fildan, adus în Primăria Oradea în 2004 să ocupe funcţia de director executiv al Direcţiei Tehnice, şi-a luat, imediat după plecarea naşului, în serios rolul de asfaltator şef, hotărând după bunul său plac ce şi când trebuie asfaltat.
După ce Filip şi-a făcut bagajele şi a plecat la Bruxelles, acesta i-a lăsat moştenire lui Fildan toate afacerile legate de serviciile de consultanţă, studiile de fezabilitate, proiecte şi execuţia lucrărilor de asfaltare a străzilor şi trotuarelor din Oradea. Pentru a nu-şi dezamăgi naşul, Fildan s-a achitat cu brio de noile sarcini, intrându-şi repede în rol, iar de câteva luni începe să se comporte ca şi cum ar fi vătaful tuturor acestor obiective din oraş. Chiar dacă zeci de străzi din Oradea arată mai rău ca drumurile comunale, Dumitru Fildan a decis în cursul zilei de ieri că o prioritate a municipalităţii trebuie să fie asfaltarea trotuarelor din Piaţa Unirii. În condiţiile în care întreaga iarnă pe străzile H. Ibsen, Izvorului, Constanţei, Piaţa Ghioceilor, Mangaliei, Ioan Bogdan, Oneştilor etc. accesul autoturismelor riveranilor s-a făcut în cele mai cumplite moduri, niciun utilaj de asfaltare nu a fost văzut pe aceste străzi. Luni în şir şoferii erau nevoiţi să facă slalom printre gropile pline cu noroi şi nici aşa nu au reuşit să iasă cu maşina "neşifonată" din această cursă a abostacolelor din şoselele din Oradea. Cu toate acestea, minţile luminate din Primărie au decis că se impune cu necesitate asfaltarea trotuarelor din Piaţa Unirii, trotuare care, comparativ cu alte zone, nu aveau prea mari fisuri, ce să mai vorbim de denivelări majore. Însă, Fildan, care din biroul său din Primărie nu vede craterele de pe străzi, pare să fie deranjat doar de cele câteva fisuri apărute în trotuarele din faţa băncilor de la Vulturul Negru şi din jurul statuii lui Mihai Viteazul. Faptul că în urmă cu câţiva ani au fost montaţi stâlpişori meniţi să protejeze trotuarul de maşini, pentru care s-au cheltuit nişte bani, nu pare să-l intereseze acum Fildan, care a decis să-i scoată afară. În demararea lucrărilor de asfaltare a trotuarelor din jurul statuii marelui domnitor român, nu s-a ţinut cont nici de faptul că există un proiect angajat de Administraţia Imobiliară Oradea, în valoare de 1 milion de euro, care prevede reamenajarea peisagistică a întregii zone. Astfel, peste câteva luni, când acest program va fi pus în practică, se va veni din nou cu picamerul şi se va distruge tot asfaltul proaspăt turnat.
"Aşa vrem noi!"
Cel care încă din cursul dimineţii de ieri a fost implicat în supravegherea lucrărilor de decopertare şi ulterior de asfaltare a trotuarelor, Dumitru Fildan, a dovedit încă odată o totală lipsă de trasparenţă în ceea ce priveşte cheltuirea banilor publici. "Aşa vrem noi!" a fost singura explicaţie pe care Fildan ne-a oferit-o, după care, s-a răzgândit şi ne-a ameninţat cu darea în judecată în cazul în care această afirmaţie va fi prezentată în ziar. Prin Serviciul Comunicare Imagine Mass-Media, investiţia se justifică prin prisma "fisurilor, gropilor şi denivelărilor din trotuar", Direcţia Tehnică refuzând să ne comunice suma alocată acestei lucrări. Mai mult, nici specialiştii din Primărie nu văd cu ochi buni această operaţiune, considerând că este o lucrare de mântuială. "În primul rând, trebuia turnat un strat de balast stabilizat şi apoi 3 cm de covor asfaltic. Ei însă au decis să toarne un covor cu o grosime de 15 cm ca să mai umfle nota de plată", a precizat un funcţionar din Primărie. O astfel de lucrare se ridică la peste 40.000 lei, însă cei din conducerea executivului nu par deranjaţi că banii publici sunt îngropaţi sub asfaltul intereselor unor funcţionăraşi din Primăria Oradea.
Scrieti doar ceea ce vreti voi si este pe placul dumneavoastra.stiti doar sa-i imprastiati cu noroi pe cei ce isi fac pur si simplu datoria si isi vad de treburle lor si-si implinesc sarcinine.sunteti pusi sa scrieti automat sub comanda altora.cei din PSD nu-i pot suferi nicicum pe cei din primarie,mai aleas pe PDisti.sunteti niste capcauni
Nu va e rusine, PD-isti nesimtiti, sa va legati si voi de ziarista, dupa ce prietenul vostru Fildan s-a comportat ca un nevertebrat cu ea. Chiar ma intreb daca fac si ceva bine cei de la primarie sau se gandesc doar cum sa mai fure banul public. Ce aveau trotuarele din centru? Le-au "reparat" mai urat decat erau inainte de turnarea bitumului. Nu va lasati impresionata de gunoaiele astea, doamna Puscas! Articolele dumneavoastra macar ne arata ce nesimtiti si hoti ne conduc.
Doamne da ce interese meschine si mizerii in presa actuala. Unde Dumnezeu sunt ziaristii? fac astia de la primarie lucruri poate nu mereu in interesul nostru al cetatenilor dar ma oamenilor daca ne luam dupa ce scrieti voi ar trebui ca noi sa fim precum Mizilul sau mai stiu io ce amarat de oras. Da lucrurile nu-s chiar asa io cred ca voi scrieti numa la comanda probabil. Ce saracie astia numa rele fac? Doamne ajuta-ne ca numa el o poate face
ledau din picioare la toti sugacii lui mikula! mah, credeti ca daca o sa vina bolojan la primarie va fi mai bine? abia asteapta fratii mikula sa puna mina pa alte terenuri si cladiri!...si lingaii lor, sa cistige citre o licitatie!..
Fildan e la fel de inteligent ca si Gherdan. Si fiindca stie ca va fi zburat din primarie, unde nu au ce cauta toti boii, isi mai face si el de cap inca doua luni. Mare nesimtit, sa vorbeasca asa cu domnisoara reporter. In plus, e vorba de banii nostri, nu de banii lui, ca de banii lui putea sa isi toarne cat bitum voia, si in fosele nazale si anale.