În faţa Prefecturii şi a Palatului de Justiţie tronează neputinţa
"Emblema" indiferenţei celor aflaţi la putere...
Vorbe, vorbe şi iarăşi vorbe. Dar nimic concret şi nici vizibil. Se aşteaptă, poate, schimbarea schimbării sau cine ştie ce? Mulţi cetăţeni ai Oradiei, doresc ca în părculeţul dintre Prefectură şi Tribunal să nu mai existe această privelişte revoltătoare, respectiv, adăpostul confecţionat din folie de nylon, ornamentat cu lozinci şi cu articole decupate din ziare, dar, şi mai revoltător, drapelul României agăţat de un ciot de mătură.
Nu este treaba mea cine sunt locatarii acestui adăpost improvizat, suportat luni în şir, fără a se ţine cont de cele mai elementare norme de civilizaţie. Din nefericire, zilnic, în trecere, sunt nevoit să privesc această coşmelie, simbol al indiferenţei. De neînţeles este şi indiferenţa celor care conduc destinele Bihorului, precum şi a celor plătiţi să aplice legea. Am întâlnit mulţi cetăţeni străini care se întrebau care este rostul acestui adăpost şi de ce organele locale tolerează o astfel de colibă într-un parc în care se cinsteşte memoria poetului Ady Endre. Mie, ca orădean şi român, mi-a fost pur şi simplu ruşine!!
Am citit în presa locală expunerile şi declaraţiile edililor despre demersurile viitoare ce se vor întreprinde în interesul cetăţenilor urbei, şi mă întreb şi-i întreb şi pe alţii unde sunt rezultatele acestor promisiuni? Cum este posibil ca o vară întreagă problema socială a celor care şi-au încropit adăpost între cartoane, să fie ignorată cu desăvârşire? Chiar este imposibilă rezolvarea acestui caz, domnilor de la conducerea Primăriei şi a Prefecturii, domnilor lideri de partide politice care aveţi reprezentanţi în conducerea Primăriei şi a Prefecturii?! Până când suportaţi această imagine respingătoare în centrul oraşului? Răbdarea cetăţenilor conştienţi şi loiali interesului de bine, pentru oraşul nostru, a ajuns la limită. Ruşine, domnilor!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.