În spatele uşilor închise... în nas
Aflat, ieri, pentru câteva ore, în Bihor, premierul Adrian Năstase a participat la o întâlnire cu aleşii locali şi noii parlamentari ai PSD+PUR, desfăşurată în Sala mare a Teatrului de Stat Oradea, în spatele uşilor bine păzite şi închise în nasul reprezentanţilor presei. Măsură de precauţie oricum inutilă, câtă vreme instituţia este condusă de "duşmanul de clasă"... politică, Lucian Silaghi, vicepreşedinte al PD Bihor, prezent, numai "ochi şi urechi", la întâlnirea cu premierul.
În conferinţa de presă care a urmat "sfatului de taină", Adrian Năstase s-a eschivat să răspundă la întrebările privind politica de alianţe a PSD+PUR în vederea formării unei majorităţi parlamentare. Cu toate acestea, la întrebarea ziarului "Crişana", Năstase nu a exclus ca, în ipoteza în care partidul său va forma viitorul Guvern, Alexandru Athanasiu, proaspăt senator de Bihor, să rămână titularul portofoliului de ministru al Educaţiei şi Cercetării. Ceea ce spune totul despre promisiunile de susţinere a intereselor bihorenilor asumate de dl ministru în campania electorală. În privinţa unor eventuale măsuri de "protecţie socială" care i-ar viza pe unii parlamentari PSD aflaţi la final de mandat, Năstase a amintit atât vidul de conducere de la nivelul unor prefecturi din ţară, după promovarea prefecţilor sau subprefecţilor pe poziţii eligibile ale listelor parlamentare, cât şi existenţa pentru unii dintre "pensionarii parlamentari" a unei "cote politice" de 20% din listele corpului diplomatic. Mult mai pragmatic, Ioan Rus, responsabilul politic al PSD Bihor, a precizat că la propunerea organizaţiei judeţene, fostul subprefect Alexandru Retegan va fi titularizat în postul de prefect, pe care îl ocupă în prezent ca interimar, după suspendarea de drept a lui Gheorghe Sârb...
Comentarii
Nu există nici un comentariu.