Întâlnire informală cu șeful de partid. Președintele Ciucă a dat Ordin de Zi pe unitate: „Nu vă mai mâncați între voi”... sunt pesediști destui. * Ca să nu i se „piardă vocea în alt partid”, Ramona de Bruynseels s-a înscris în AUR. Așadar, partidul lui Simion a câștigat o nouă voce, care, însă, nu are cum s-o bată și nici să o egaleze pe cea a Dianei Șoșoacă. Fosta favorită a „profesorului” Voiculescu pare a fi o personalitate cel puțin paradoxală. Zice: „Mi-a ajuns! Am văzut, din exterior, ce înseamnă politica”. Deci, acum vrea să vadă și „din interior”? * Tudose și Stănescu nu sunt de acord cu Ciolacu. Cei doi lideri ai PSD nu vor, precum președintele lor, ca partidul să fie reprezentat, la prezidențiale, de un candidat independent. „Avem și noi faliții noștri”... sau, pe limba și pe mintea lor: „Oamenii buni sunt deja în PSD”. Adică, cine nu e în PSD e „nebun”?! Parcă însuși Mihai Tudose plecase, la un moment dat. Când a fost bun, când a venit sau când a plecat? * Lucian Bode, ministrul plagiator, ocupă un loc fruntaș în topul celor mai vizibili miniștri. Cu siguranță, șeful Internelor s-ar lipsi bucuros de atâta notorietate. * Eurodeputatul Nicu Ștefănuță pleacă din partidul care l-a făcut cineva. Useristul s-a trezit acum, ia auzi!, că nu poate gira „direcția pe care o are, de ani buni, acest partid” și că el are „alte valori”. Cum se face oare că, la câștig, politicienii noștri împărtășesc același valori cu orice partid și, când se văd cu sacii în căruță, se trezesc că vor... în caleașcă? Până una alta, motivul despărțirii ar putea fi mult mai prozaic. USR a anunțat că Ștefănuță datorează partidului 30.000 de lei din lefușoara lui de europarlamentar. S-au comis crime (politice) mai mari, pentru sume mai mici decât asta. * Zis și făcut! Nu poți să nu rămâi mut de admirație, văzând cât de iute promisiunile făcute devin fapte, atunci când este vorba de interesul direct al politicienilor. Luni, ministrul Marcel Boloș spunea că primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene trebuie motivați și premiați, atunci când obțin bani europeni. Joi, bonusul de până la 50% din salariu a și devenit realitate, prin decizia Guvernului. „Merită, cu vârf și îndesat”, a spus titularul de la Investiții și Proiecte Europene, despre banii pe care urmează să-i ia colegii lui din administrație. Spor peste spor, ca să muncești cu dor! În România, la stat, mai precis, nimeni nu mai lucrează pentru salariu, ci doar pentru: sporuri, bonificații și alte avantaje?! Nu cumva scrie în fișa postului acestor aleși că trebuie să facă eforturi pentru a dezvolta orașele, comunele și județele care i-au ales, inclusiv aducând fonduri europene?! Nu au promis, în campanie, ei că vor face și vor drege, pentru binele comunităților lor? Și, dacă e așa, de ce să-i plătești pentru că-și fac treaba?! Pentru că aleșii noștri sunt mai aleși decât ... toți aleșii lumii! * PNL e adeptul categoric al reciclării. Florin Roman, dovedit plagiator, și fostul ministru Sorin Cîmpeanu, care a copiat și el, au fost reciclați de liberali. Amândoi sunt acum vicepreședinți, la Camera Deputaților și, respectiv, la Senat. „Vrednic este!”, cum ar exclama colegul lor de partid, diaconul-ministru Marcel Boloș. * Despre Șică ... „numai de bine”. Când să-l fi uitat liniștiți, uite că apare o jună să-și povestească, în târg, idila cu fostul premier. Cristina Todoran, presupusa amantă a lui Ludovic Orban, pare că a avut parte de o remarcabilă ascensiune socială, tocmai datorită relației ei cu fostul lider liberal. Ce-or fi făcut cei doi e, până la urmă, treaba lor. Dar, un stat cu instituții sănătoase ar trebui să aibă o minimă curiozitate în legătură cu genul ăsta de „cariere”. * Dar cine? Nu-și bagă ei nasul în treburi mai grase. De pildă, e chiar curios că, până mai ieri, n-a avut nimeni nicio mirare cu privire la activitatea directorului Romarm, Gabriel Țuțu, fost ofițer SRI. Asta până i-au fost „demascate” afacerile cu familia Pițurcă. Cum să numești, în fruntea unei companii strategice, pe cineva care a dus la faliment propria-i firmă? Chiar a crezut cineva că Țuțu va fi mai atent cu afacerile statului decât cu propriile-i interese?! Așa stând lucrurile, să zicem mersi! Prejudiciul de opt milioane de lei, din afacerea măștilor neconforme, e doar un banal autogol. * E clar, în perioada asta, partidele testează potențialii viitori președinți. Geoană apare (obsesiv) pe prima poziție, într-un clasament al candidaților ipotetici. În replică, liberalii l-au scos la teste pe Boc. Iar Cotrocenii par să-l încerce pe Hellvig. Ce-o fi în capul taciturnului numai el știe! Dar pare tot mai clar că până și Iohannis a ajuns să se îndoiască de faptul că actualul premier i-ar putea fi succesor. * Tot despre președinte. Cică șansele ca Iohannis să prindă postul de șef al NATO sunt minime. Stoltemberg se îndreaptă, cu pași siguri, spre un nou mandat. „Ghinion”, cum ar zice cineva... sau când destinul te bata cu vorba ta. * Ciolacu e infinit mai slobod la gură decât Ciucă. „Eu nu mă încalț cu fesul”, a spus președintele PSD, dând de înțeles că, în ce privește „rotativa” guvernării, nu are de gând să pună carul înaintea boilor. Bine, bine, dar ce te faci dacă, până la urmă, se dovedește că fesul ți-e prea mare? Îl joci în picioare? * Liberalii i-au dat lui Nicușor Dan o misiune imposibilă. Dacă mai vrea susținerea politică a PNL, trebuie să facă Bucureștiul bec, în mai puțin de șase luni. De fapt, cererile liberalilor nu sunt decât tot atâtea motive pentru a motiva retragerea sprijinului politic, pe care primarul Capitalei l-a și pierdut deja. * La Târgu Mureș, un urs a intrat, de bună voie, la grădina zoologică. O fi socotit el că e mai bine să fii „bugetar”, decât prin codri (defrișați) fugar. Până la urmă, fiara s-a răzgândit și s-a întors în sălbăticie. A băgat și el de seamă că nu mai e loc la ciolan. * Premierul Ciucă a luat parte la Gala Cercetării Românești. E clar, prim-plagiatorul țării n-a sesizat crunta ironie a organizatorilor. Dar, în același timp, e foarte probabil să n-o fi observat nici chiar ei... * „În Guvernul Ciolacu nu vom accepta probleme de integritate”, a anunțat președintele PSD. Deci, Bode e pe făraș?! Sau, judecând după cum își tot dau la gioale liberalii și pesediștii, nici nu vom avea un „Guvern Ciolacu”? * Aflat în vizită oficială, nu la schi, în Azerbaidjan, Iohannis a vizitat Muzeul Covorului. Abia de aici înainte o să ne ducă cu... preșu`. *

Cel-ales cu stea în frunte