Inflație de candidați la șefia USR. Au fost 11, au rămas șase. Prea destui și așa! Ce chichirez să fii președinte peste un partid ratat? * Primul sondaj de după alegeri îl dă pe Ciolacu aproape președinte, 31%. După el, surpriză!, Simion, la jumătate. Geoană, altă surpriză, scoate abia 15 procente! Ciucă numai 13! Însă, în cazul lui, nu e nicio surpriză. * Îmbătat deja de fărâma de putere pe care i-au dat-o alegerile din iunie, George Simion ne propune statutul de țară „neutră”. Gicule, nu poți fi neutru, dacă ai deja statutul de membru NATO, știai asta? Sau poate tu vrei să ne scoți din alianța cu vestul? Și să-i dai lui Putin... restul. * Adrian Solomon, președintele PSD Vaslui, a dat afară circa jumătate din jurnaliștii care veniseră la sediul partidului pentru o conferință de presă. Cei evacuați au fost cei care nici măcar nu fuseseră invitați, indezirabilii adică. „La nuntă nu te duci neinvitat”, a explicat Solomon. Deci, liderul PSD Vaslui voia să se „nuntească” cu „o anumită parte a presei”. PSD se mai schimbă, „Pe ici, pe colo, prin părțile esențiale”, însă la Vaslui, în fieful lui baronului Buzatu, niciodată. * Mircea Geoană tinde spre onoranta poziție de atotștiutor. Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara l-a uns pe „prostănac” Doctor Honoris Causa. În context, merită reiterată ideea că politicienii, cu atât mai mult cu cât sunt și dr., nu fac bine pe nimeni. * Ciucă, gafă sau acces de sinceritate? Iohannis a lipsit de la summit-ul PPE fiindcă „nu se discută împărțirea funcțiilor”. Evident, din aceeași cauză șeful statului a lipsit și de la reuniunea NATO. Dacă tot a pus cruce șefiei Alianței, de ce s-ar mai fi deranjat? * Dar, așa din „off” (sau de of) președintele e plin de păreri. Cică viitorii lideri ai UE trebuie să fie „curați ca lacrima”. Ups, rămâne Europa fără conducători! „Drac mort, rață înecată”... și politician „curat ca lacrima” nu s-au văzut încă. Doar dacă, nu cumva ?!, Iohannis se autopropune din nou. Uite d`aia nu muncește el, ca să nu greșească. Să rămână „curat ca lacrima”. * „Pupat, toți, Piața...”. Dacă, săptămâna trecută Gheorghe Flutur tuna și fulgera, în partid: „Trădători, ipocriți...”, acum s-a potolit. Pentru imensa performanță de a fi pierdut conducerea Consiliului Județean Suceava, liberalii i-au promis locul din capul listei pentru Senat. „Am găsit resursele să mergem mai departe uniți și puternici”, comenta un lider local al PNL. În politică, victima și călăul pot „merge mai departe uniți”, atunci când compensația e îndestulătoare.

Al 12-lea jucător

* Ciolacu a fost la meciul cu Ucraina. Mai mult decât atât, Antena 3 l-a declarat al 12-lea jucător al Naționalei! A strigat premierul mai tare decât ceilalți 30.000 de români din tribune?! Nu s-a auzit. Sigur, reclama asta o să-l coste. Oare Piedone Sr. se vrea parlamentar? * Și dacă tot s-a dus la meci, uitând de meciurile de acasă, Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu șeful guvernului bavarez. Șeful guvernului nostru a luat cu el, plocon, o ladă cu mici. Fiecare cu ce are. Ei cum BMW-ul, noi cu micii. Suntem... mici. /* Între timp, în țară, a fost nevoie de fix 10 zile pentru numărarea voturilor la Parlamentul European. Zece zile! A stat Europa după noi, că număram... din doi în doi. Statul nefuncțional e reprezentat de analfabeți funcționali. * Lucian Bode a pierdut și cel de al doilea proces prin care încerca să se spele de acuzațiile privind plagiatul. „Curat murdar”, așa a rămas. Dar asta nu va afecta nicidecum cariera politică a numărului doi din PNL. În galeria iluștrilor plagiatori, înaintea lui Bode, stă „ustașul” Ciucă. Deci s-ar putea spune că îl apără „o armată”. O armată de impostori cu pretenții. * Fosta glorie a PSD și, după unii, a unor budoare fără de pudoare, Ana Birchall și-a anunțat candidatura independentă la prezidențiale. Ea zice că are cel puțin două calități foarte la modă acum, e femeie – ca Elena Lasconi, și independentă – ca Mircea Geoană. Rămâne de văzut ce părere o avea despre asta „independentul”, binefăcătorul de altădată al d-nei Birchall. Fiindcă, un lucru e clar, candidatura asta, pe stânga, nu-l ajută deloc. * „Ne vom revedea”, a spus Gabi Firea, lăsând Senatul pentru Bruxelles. Iară replica asta: „I`l be back”?! Numa` Terminatori în politica de pe Dâmbovița, domnule! Doar că, deși ne-a amenințat și el la fel, Piedone n-a „picat” la fel de bine ca Firea. * Vă mai amintiți de Alexandru Cumpănașu? Un mărunt politician român, cu ifose de prezidențiabil. A mințit, a câștigat bani de pe urma minciunilor lui și instanța l-a scos nevinovat! Se vede treaba că, la noi, Justiția nu e doar cea care dictează legalitatea, creează chiar și realitatea. O realitate „paralelă”, desigur. * În acest timp, USR propune, prin lege, ca plagiatorii să fie obligați să restituie statului sumele câștigate datorită diplomelor fraudate. Ei, abia de aici înainte, bugetul țării va trece pe plus. Să trăim noi s-o vedem și pe asta! Bode, Ciucă și mulți alții ca ei, venind cu bani de acasă. * Tudose către PNL: „Dragoste cu sila nu se poate”. Adică, dacă vreți, sunteți liberi să ieșiți de la guvernare. * Ciucă a și sărit cu o replică voit tăioasă: „PNL rămâne  la guvernare, dacă nu este împins pe scări”. Deci, de bună voie, liberalii nu se dau duși de la ciolan. Așteaptă invitație „specială”.

 

ŞOŞoacă vrea la Cotroceni

* Un lucru e clar, „căsnicia” scârțâie. PSD și PNL nu se înțeleg pe data alegerilor. Liberalii vor să schimbe ceea ce chiar ei au hotărât odată. Pesediștii vor alegeri acum, la început de toamnă, până nu cresc facturile și se duce dracu` bunăstarea lui Ciolacu. Prima rundă de negocieri n-a adus niciun rezultat. O fi deschis președintele PSD ușa de la scări? * Până să își primenească partidul, useriștii fac ce știu mai bine, se mănâncă între ei. La Constanța, 13 membri USR sunt propuși pentru sancțiuni pe linie de partid pentru că apar pe listele simpatizanților lui Geoană de pe whatsapp. Delict de opinie! Noul președinte al USR va avea o misie grea. Va fi cam cum ai pune un popă șef peste un trib de canibali. * Mircea Geoană e acuzat că folosește însemnele NATO în campania sa prezidențială. „Care campanie?! Eu nici n-am zis că voi candida”, ar fi replicat președintele cu cel mai scurt mandat din istoria lumii. Blat! Știe toată țara, numai domnul candidat încă nici nu a aflat. * Bruxelles dus-întors. Diana Șoșoacă, cea care nici n-a apucat bine să pășească în hemiciclul Parlamentului European, se vrea acum la Cotroceni. Da, da, ȘOȘoacă a anunțat că va candida la președinție și, probabil, ăia cinci la sută care i-au dat votul pentru Parlamentul European au să i-l mai dea o dată. Și ei și lor le e tot una ce votează, important e pentru cine! * Abia acum a ajuns Ciolacu să conteze cu adevărat în politică. Acum că au început să-i scormonească trecutul. Dacă teza de doctorat a lui Ciucă e la „secret”, președintele PSD nu putea nici el să fie mai prejos. Cum nu avea altceva, Ciolacu și-a „secretizat” diploma de bacalaureat. Ce politicieni avem! Și mintoși și secretoși! * Că veni vorba despre secrete de stat. Nu știe nimeni cum s-a făcut că avizul „negativ” al Armatei s-a pierdut, undeva între Minister și Palatul Cotroceni. Fapt este că CSAT-ul n-a luat cunoștință de refuzul militarilor de a disponibiliza un sistem Patriot în favoarea Ucrainei. S-ar putea ca explicația să fie foarte simplă. Cum orice dezbatere de idei încurcă teribil simapsele politicienilor noștri, cineva s-o fi gândit să-i scutească de dureri de cap. Mai simplu așa... și mai bine! Cine știe ce ar fi ieșit din CSAT, dacă mai citeau și chestia asta? Una peste alta, să-i ajuți pe ucraineni e ca și cum ți-ai ține dușmanul ocupat în cafturi cu vecinii. Strict din perspectivă pragmatică, e un act de patriotism. * Justiția română „eternă și fascinantă”. Mario Iorgulescu, puștiul ăla care, beat și drogat fiind, a ucis un om, poate să se întoarcă acasă. Onorabilii noștri magistrați au hotărât că procesul trebuie reluat de la zero. Și asta se petrece în țara în care oamenii politici se bat în piept că au adoptat „Legea Anastasia”. Pardon, puteți să vă ștergeți undeva cu legea voastră! Coana Justiția face ce vrea ea. Până la urmă, și de data asta, „mortu-i de vină”. * Scandal cât codrul la Poliția din Cluj. Dacă e drept ce spun procurorii, „oamenii în uniformă” patronau „mafia lemnului”. Iată o explicație mai mult decât plauzibilă pentru ritmul terifiant în care dispar pădurile patriei. Și dl. Predoiu - pentru cei care l-ați uitat, ministrul liberal al Administrației și Internelor - e încă în funcție. Țara ca o pradă! „Restul e....” paradă. *

Micromoft