Independent, inteligent, impertinent
Mircea Geoană, prezidențiabilul nemărturisit, nu se dezminte. „Prostănac” a fost, prostănac a rămas. „După lupte seculare, rămâne cum am stabilit: anul 2024 e anul independenților în România”, a scris președintele cu cel mai scurt mandat din istoria lumii, pe pagina sa de socializare. Nu trebuie să fii mare filosof, nici să faci cine știe ce analiză pe text ca să te întrebi cum vine chestia cu „luptele seculare”. Luptă el de secole sau o fi vrut doar să fie... spiritual? Apoi, nu i-a prea ieșit. Prostănac rămâne, „cum am stabilit”. * Și totuși, Mircea Geoană e, constant, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului sondajelor electorale! „Stupid people”, cum zicea Brucan? * Uite, același Geoană a trecut destul de lin peste scandalul cu plagiatu` și doctoratu`. Ce dacă a copiat, fără să pună ghilimele, din rapoartele a doi foști președinți americani, Clinton și Bush? La nivel înalt, lucrurile se „reglează” între ei, ca între... președinți. * Dar asta nu e tot, presa a scos la iveală faptul că „endependentul” nostru și-a început doctoratul în 1993 și l-a finalizat după 12 ani și-o lună. În tot acest timp, Geoană trebuia exmatriculat de mai multe ori, dar s-a bucurat de niște privilegii pe care nici rectorul de azi al ASE nu și le poate explica. S-ar putea spune că forța ce-l sprijină pe Geoană e vechiul PCR: Pile, Cunoștințe și Relații. De ce-am alege un președinte nou, cu aceleași vechi metehne? * Ciolacu s-a prins, Guvernul va finanța academiile de fotbal. „Pâine și circ”. Pâine mai puțin, populism din plin. * După o temeinică documentare, deputatul PSD Iulian Bodea vrea să reglementeze mai strict activitățile de video-chat. Adică să le pună pe butuci. Mergea ceva în țara asta și, în numele puritanismului, gata! Același parlamentar și chestia asta spune totul despre Iulian Bodea, vrea să reintroducă uniforma obligatorie în școli. Următoarea măsură propusă va fi clonarea lui Ceaușescu? * Și „profesorul” Dan Voiculescu e încercat de gânduri nobile. Cel poreclit „Varanu”, vrea să sporească nația printr-o serie de măsuri demografice. După ce-a sfârșit Teologia, domnu` Dan vine cu demografia. * Ăștia de la PNL chiar au o problemă, sunt scindați rău în interior, aproape schizofrenici. Unii, tot mai mulți, cer ieșirea de la guvernare, asta în timp ce e tot mai clar că viitoarea guvernare va fi tot ca asta, PSD-PNL. De ce-ar ieși, ca să se întoarcă iar? „Mult zgomot pentru nimic”, zău așa. * Eurodeputatul Eugen Tomac ne „amenință” că „după prezidențiale, vor mai pleca din țară încă cinci milioane de români”. I-a numărat el și i-au ieșit fix atâția!? „Strugurii sunt acri”? * Băsescu zice că Ciucă e „politician făcut la apelul de seară”. Clar, liderul PNL e un fel de ordonanță a președintelui și tocmai d`aia „oștășilă” n-are nicio șansă să devină titular la Cotroceni. Poate, cel mult, în calitate de șef al gărzii, dacă o mai avea chef să se joace de-a soldățeii. * Hop și Ponta, în apărarea lui Geoană. Fix un avocat ca ăsta îi lipsea „Prostănacului”, plagiator ca el! Fostul premier zice că aceia care cântăresc doctoratele politicienilor sunt „Șobolani securiști, care caută prin gunoi, la ordin”. Cum ziceam, decât un avocat ca Micul Titulescu, mai bine unul mort. Ia citiți atent enunțul anterior! Adică teza lui Geoană e „gunoi”!? Ponta a spus-o! * Șică vrea la președinție. Păi, la ce ofertă se arată, de ce n-ar spera și el? „O candidatură a mea este naturală”, a spus Ludovic Orban. Pe cât de naturală, pe atât de inutilă, s-ar putea spune... * O bucurie nu vine niciodată singură. Vlad Voiculescu, fostul ministru userist, care tocmai „s-a ales” eurodeputat la Bruxelles, a fost părăsit de partenera sa. Femeia, cu care politicianul are și un copil, și-a dibuit bărbatul cu un cont „fals” pe o aplicație de potriviri amoroase. Nedreaptă decizia ei. Ar fi trebuie să știe că „politica e arta posibilului”, iar omul, ca orice politician, căuta... soluții. * Râzi din gușă! Cozmin Gușă, alt candidat încă neanunțat, a primit o scrisoare de susținere din partea lui Trump. O fi existând o coaliție ocultă și universală a clovnilor din politică?! Gușă e, deci, susținut de Trump, care, probabil, pentru 1.000 de parai, ar susține-o și pe Șoșoacă, pe Simion, ba, la nevoie, chiar și pe Ciolacu. Lui Guță - pardon Gușă - trebuie să-i fi crescut rânza, dar, dacă stai bine să te gândești, cum să te lauzi cu susținerea unui infractor, fie el și fost președinte al SUA? Ce-o fi în mintea și-n sufletul „suveraniștilor” noștri nici nu vreau să mă gândesc. Trebuie că: Șoșo, Gicu și alții ca ei au înroșit telefonul roșu de la Kremlin, plângându-se tătucului că au fost trădați de „marele aliat din apus”. * Deputatul Ciprian Ciubuc – ex AUR, e urmărit penal pentru distrugere. Și-a păscut oile în lucerna și trifoiul altora. Ce Ciubuc pe capul lor. El, săracul, ar putea fi nevinovat. Așa l-au învățat la partid, că toată țara e a lor, a suveraniștilor, autonomiștilor, autohtoniștilor, auriștilor... * RetuRO nu e ceea ce părea a fi. În buna tradiție românească, ceea ce a început bine, riscă să se termine prost. Mașinăriile care recuperează sticle au și ele plăcerile lor literare, nu citesc orice fel de etichete. Așa se face că românii sunt „furați” de milioane de lei. Și, în ciuda realității din teren, ministrul Fechet zice, din birou, că treaba merge bine. * Dubios democrația trecea. Opoziția a marcat, în această sesiune, o premieră deloc dorită. S-au făcut trei ani de la ultima tentativă de a doborî, pe cale pașnică, Guvernul României. Dormiți liniștiți, PSD și PNL vor guverna pentru voi încă 20 de ani. * După „comasare” a venit „intercalarea”. S-au certat cât sau certat, cei de la PSD și PNL, pentru ca, în cele din urmă, să bată palma pe calendarul alegerilor. Vom vota trei săptămâni la rând. Alegerile pentru Parlament se vor ține taman de Ziua Națională. Ăsta da patriotism! Sărbătorim prin muncă! Să nu poți bea o țuică fiartă, un pahar de vin, în cinstea zilei de 1 Decembrie?! Huoooo! Rușineee! Ciolacu și Ciucă cred oare că, iarna, românii se vor duce la vot trei duminici una după alta? Și-au făcut ei, cică, niște calcule. Așa or să-i scoată pe „extremiști” din joc (sic!?). Ciolacu își maximizează șansele, iar Ciucă are și el ocazia de a mai însemna ceva în partid. A și zis-o Ionuț Stroe, cică: „Echipa câștigătoare nu se schimbă”. Echipe ce?! Na, mă rog. numa` să nu le dea cu virgulă... * După cum arată rezultatele de la Evaluarea Națională, programul „România Educată” e deja un succes. Așteptăm confirmarea acestui trend la Bac! * Ce-a făcut, ce n-a făcut, președintele Consiliului Județean Călărași cu niște contracte pentru paza unor obiective, că a lăsat descoperite patru „unități” ale armatei. Bine că Iliuță n-a vândut și stocurile. Într-o zi se va găsi unul s-o facă și pe asta, să „privatizeze” baza de la Kogălniceanu, cu soldații americani și cu tehnica din dotare cu tot. Plătește Putin! * Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, l-a invitat pe președintele Iohannis să dea meditații la fizică, pe site-ul de profil pe care abia și-l-a lansat. Funeriu i-a atras atenția președintelui că, de data asta, va trebui „să își achite contribuțiile la stat”. Slabă gluma, mai ales că îl știam pe Funeriu om foarte serios. Cum să vrei să angajezi un profesor pensionar, care, pe deasupra, n-a mai stat lângă o catedră, decât ocazional, în ultimii 25 de ani?! * Și, ca să încheiem rotund, Mircea Geoană, candidatul nemărturisit, și-a înregistrat sigla electorală pentru alegerile prezidențiale. Desigur, candidatura sa mai e un secret numai pentru el. Dar, dl. Geoană înțelege să ne mai perpelească puțin, lăsându-se așteptat. Sau să ne ia de proști... *
Tears for beers
Comentarii
Nu există nici un comentariu.