Daea a vorbit cu oaia. Şi a aflat că ovina naţională şi-ar dori să fie înţeleasă de noi toţi. De la Mioriţa încoace, noi, românii, ne tot străduim să facem asta - s-au scris tratate întregi pe acest subiect - şi, ce fatalitate!, încă nu putem spune c-am fi reuşit. Un singur lucru e sigur, Daea e în fruntea tuturor savanţilor care vorbesc cu oaia.

 

* PSD pregăteşte o lege pentru etichetarea alimentelor cu risc. Aşa ceva au mai încercat şi liberalii, dar iniţiativa a fost respinsă cu succes de majoritatea parlamentară. Nimic nou sub soare. Nicio idee nu se pierde, totul se reciclează sau se plagiază. O trânteşti, ţi-o însuşeşti şi apoi o dai de bună ca şi cum ar fi a ta. Onoare muncii! * Premierul Mihai Toader: „Lupta împotriva corupţiei nu înseamă doar DNA”. Pe bune?! Ca să rămânem în zona acronimelor, o fi însemnând şi PSD?! Belirea sau măcar castrarea dnei Kovesi o fi şi ea una din prevederile miraculosului program de guvernare pe care numai domnul Dragnea îl ştie de-a fir a păr? * Apropo, cică preşedintele PSD ar fi primit, cadou, de la nepoţi un BMW X5. S-a întors lumea cu susu’n jos. Pe vremuri, bunicii şi unchieşii făceau daruri nepoţilor, astăzi e invers. Asta zic şi eu protecţie socială tip PSD! L-au văzut pe preşedintele Camerei umblând într-o teleguţă şi ce şi-au zis nepoţii ăştia: „Hai să nu ne fie ruşine de el!” Aşa că l-au miluit cu o maşină de câteva zeci de mii de euro. Cum n-avem toţi nici mătuşi Tamara, ca Năstase, nici nepoţi aşa buni precum cei ai dlui Dragnea?! * Nici cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu trebuie să ne fie ruşine. Ăsta a moştenit, acu’ recent, două apartamente. Te pomeneşti că or fi de la iubitele lui din perioada modelismului comunist, care nu-l pot uita. * Un lucru e clar. Cu cât urci mai sus pe scara socială, cu atât vei primi mai multe donaţii de la mătuşi, nepoţi şi foste iubiri. Asta înseamnă: „Patria recunoscătoare”. * Dragnea s-a scăpat. Nici Tudose n-ar fi bun de premier. Lucrurile sunt tot mai clare, preşedintele PSD vrea să ne convingă că el şi numai el poate fi prim-ministru. Fapt, de altminteri, cât se poate de evident. Din moment ce el e singurul care ştie, în litera şi spiritul său, programul de guvernare. * Ministrul Învăţământului, Liviu Pop, a „inventat” un nou judeţ, Târgoviştea. Reforma administrativă, concepută de Liviu Dragnea, a şi început pe nevăzute, chiar în Dâmboviţa, care, iată, a rămas fără municipiul reşedinţă de judeţ, mutat pesemne în Maramureşul natal al dlui ministru. * Am mai avut la Învăţământ un ministru care număra stelele de pe steagul Europei şi, de fiecare dată, îi dădea altceva. * Dar, iată, există şi rezultate cu care dl ministru Pop se poate mândri. Anul ăsta au fost note mari la bac. Dracu’ ştie cum se întâmplă, dar aşa iese de fiecare dată când sunt pesediştii la guvernare! O fi şi asta una din măsurile programului de guvernare pe care îl ştie numai Liviu Dragnea, dar îl aplică integral toate guvernele. * Apropo de nemulţumirile exprimate deja de preşedintele PSD la adresa premierului şi a unor miniştri, ştiţi de ce n-a schimbat încă Dragnea noul guvern? Fiindcă ştie că, fiind vacanţă, nu poate aduna atâţia parlamentari cât să-i mai iasă o moţiune de cenzură nici dacă ar avea majoritatea lui Iliescu din 1992. Da’ vine ea şi evaluarea de toamnă, restanţele, în jargon studenţesc. Ce ziceţi, Tudose trece anu’? * Camera Deputaţilor a cumpărat birotică şi hârtie igienică de 526.000 de lei! Din câte se pare, cu cât vor să pară mai deştepţi, cu atât situaţia devine mai căcăcioasă. * Dacă şefu’ cel nou, Orban, a anunţat că nu le dă vacanţă, de furie sau de plictiseală, liberalii atacă noul program de guvernare. Aşa din prima. Parcă nu e tocmai oportun. Dacă n-au fost în stare să atace guvernarea, s-ar cuveni să-şi vadă de treabă, măcar o lună, două. * La subiect! Cică PNL pregăteşte o guvernare din umbră. Deocamdată e o guvernare „la umbră”. * Pus în afara partidului care i-a dat totul, Victor Ponta a anunţat că, la toamnă, îl vom regăsi într-o nouă formaţiune politică. Cum PRU e pe nicăieri sau s-o fi refugiat în Serbia, într-un microbuz, cu Ghiţă, nu-i mai rămâne decât grupusculul lu’ ăla micu’, Partidul Pro România. Vedeţi bine, dacă eşti om politic, vara, pe caniculă, nici partidul nu creşte. La toamnă... doamnă. * Băieţii cu adevărat „deştepţi” de la Rise Project au mers o dată până unde Dragnea ar fi fost de 16 ori, în Brazilia, şi ceea ce au aflat, că multe afaceri de la capătul lumii s-ar lega de numele preşedintelui PSD, n-a prea plăcut Puterii. Apoi, ce să vezi, a dracului coincidenţă! Fundaţia Rise Project a fost „călcată” de ANAF. Desigur, a fost absolut întâmplător. Erau în planul de control pe anul acesta şi nu puteau fi daţi de-o parte. Domnu’ preşedinte, ne organizăm şi noi Putin? * Cică noua politică fiscală a PSD, care zice că, de la anu’ viitor, firmele vor plăti impozit pe cifra de afaceri şi nu pe profit, va îngropa companiile. Nu-i nimic! PSD va reînfiinţa CAP-urile în locul lor. Dacă nu credeţi, scrie şi asta în programul de guvernare. * „Colegul” Felix Rache, pamfletar la A3, a fost numit în Guvern pe post de consilier de stat la cabinetul premierului Mihai Tudose. Să nu vă miraţi că vom avea o guvernare de tot râsu’. * La Berevoeşti, munca în folosul comunităţii se prestează pe moşia primarului Bogdan Proca. Şi asta nu e tot! Edilul avea zapcii ca să îşi ţină în mână muncitorii, vreo 40 la număr, plătiţi cu ajutor social de la primărie. Deh, ca fost poliţist, omul pare specialist în bătăi, imobilizări şi sentinţe cu executare pe tarlaua personală. * Celebrul fost senator PSD Cătălin Voicu, poprit vreo cinci ani după gratii, are din nou probleme. Biet samsar pentru nişte sărmani generali pensionari din servicii, Voicu a făcut presiuni la Electrica pentru niscai contracte în valoare de 1,4 milioane de euro, bani „aspiraţi” din fondurile statului. Din servicii ce se naşte, numai euroi ştie paşte. * Primarul din Poieneşti, Vaslui, Nelu Caragaţă, a fost ginit de procurorii DNA taman când negocia, telefonic, o afacere de vreo 3.000 de lei, comision curat. Culmea e că primarul ar fi căzut din întâmplare în plasa magistraţilor. Asta ne ajută să avem o idee despre amploarea fenomenului numit „comision”. E ca şi când ai arunca cârligu’n baltă fără momeală. Din atâţia peşti nesătui, sigur muşcă unul. N-am scris intenţionat de la care partid e primarul, ca să nu ne mai acuze unii cititori că suntem „liberali şi anti-pesedişti”. * BOR are, de ceva vreme, o sumedenie de probleme sexuale. Foarte bine, poate asta o să le mai taie „ideile” unor părinţi care nu fac cinste locului lor. Nu ne rămâne decât să sperăm că medicamente de tip Viagra nu se află pe lista compensatelor bisericeşti. *

Dragnea, guvernatorul celui de-al 27-lea stat brazilian, Teleorman