Gata, s-au dus și alegerile astea. Acu’ numa’ de Covid să mai scăpăm și putem spune că e bine. * Un lucru-i clar, politicienii au fost răi. Moș Nicolae n-a dat nimănui victoria atât de mult dorită. Prea puțin contează cine va face guvernul. Până una alta, un Parlament ales de 31% dintre alegători are o gigantică problemă de legitimitate. Practic nimeni de acolo nu reprezintă pe nimeni de aici, din țară. Așa am ajuns. Sigur, lor nu le pasă, ei sunt cu sacii în căruță. Nu vor schimba, nici de data asta, nimic. Cea mai mare pandemie e astă politichie. * Campania s-a terminat, dar Marcel Ciolacu merge înainte, din inerție. Liderul PSD a promis „un nou guvern care să oprească această pandemie”. PSD mai tare ca vaccinul e! * Insistând să facă alegeri pe 6 decembrie, Iohannis și-a faultat dur partidul. Să fii la guvernare, să faci atâta amar de campanie, să te bagi tu, președintele României, pentru PNL și să iei 25%, din 31% e de-a dreptul stânjenitor. Ia imaginați-vă cum ar fi mers partidul prezidențial în alegeri, dacă acestea ar fi avut loc la vară. După vaccinare, după ce miliardele de la Europa erau aici, după... Ei, nu i-ar fi fost mai bine? Da’ el nu și nu și nu, că Batman! Na, acum zboară! * Ah, și toate astea sunt apă de ploaie pe lângă ce-a putut să spună, în seara alegerilor, Ludovic Orban. Ex-premierul României: „Consider că PNL e marele câștigător”. O victorie atât de clară încât, două zile mai târziu, Orban și-a dat demisia. (Și) De aici se vede cât de proști ne cred ăștia. * Scurtă pauză. Noul primar al Bucureștilor, care azi face apel la răbdarea concitadinilor săi, fiindcă alegerea lui n-a adus, în mod miraculos, nici apa caldă, nici căldura, în casele lor, a binevoit să apese întrerupătorul iluminatului de sărbători. Cu o săptămână mai târziu decât se obișnuia, Capitala s-a îmbrăcat în culori de sărbătoare. Minus Sectorul 1, unde gunoaiele stau grămadă pe străzi, pricină din care primarul-general și cel de sector și-au și încrucișat săbiile. Ce dacă-s din același partid? Revenind la iluminatul festiv al Bucureștilor, Nicușor Dan a spus că a aprins beculețele după alegeri, ca „să nu se interpreteze electoral”. Proastă scuză, putea să zică, mai bine, că le-a aprins pe 7, ca să nu se spună că le-a aprins de ziua lui onomastică. E fain să fii primar! * Sunt și chestii bune cu alegerile astea. Uite, Ponta s-a lăsat la vatră. Întrebarea e pentru cât timp. * Da, nici Băsescu, mă rog, partidul lui n-a mai intrat în Parlament. Tomac, președintele marionetă, și-a dat demisia. Greșit! Cel care trebuia să demisioneze e Băsescu însuși. De câte ori crezi că poți să-ți faci „prințesa” ales al poporului?! * Despre cele bune, cam atât. A intrat și AUR-ul în Parlament! Nu, nu, nu s-a apucat Legislativul să trezorizeze valori, așa îi zice celui mai nou partid care a scos nouă procente în alegeri și va avea reprezentanți în Cameră și în Senat. Da, un fel de adunare de Vadimi mici, Funari furioși, imuni la COVID, dar foarte drept credincioși. Serios? După 30 de ani de democrație, în România, un lider de partid care declară: „Peluza m-a învățat mai mult decât toate școlile prin care am trecut” poate să ajungă în Parlament! Aici e țara, aici e nivelul ei de educație. Și noi râdeam de Viorica... * Deconturi post-electorale. Robu, fostul primar al Timișoarei, cere capul succesorului său pe linie de partid. În două luni de zile, PNL a pierdut zece procente. Le aduce Robu înapoi? Vai de noi! * La USR, Florina Presadă vrea demisia lui Barna, după rezultatul „dezastruos”. Lui Barna nici că-i pasă. Rezultatul nu contează, câtă vreme te afli în „barca” guvernamentală, tot partidul e de partea ta. Adunătură de atârnători. * Cum spuneam, premierul Ludovic Orban a (fost) demisionat din fruntea guvernului. Aripa Iohannis, adică el și el însuși, îl pune premier interimar pe ministrul Apărării, generalul Nicolae Ciucă. Sunt semnale că lovitura de palat (Victoria) ar putea fi una pe termen lung. Adică Ciucă ar fi omul dorit de președinte în fruntea guvernului pentru următorii patru ani. Generalul trece la execuții, dă afară mai mulți oameni din garnitura PNL și „militarizează” comanda Executivului. Pare că Ciucă își consolidează pozițiile în Palatul Victoria. A doua zi, partidul reacționează. Florin Cîțu este nominalizat ca potențial premier al PNL. Aripa militară, în frunte cu comandantul suprem de la Cotroceni, ezită să scoată trupele în stradă și acceptă înfrângerea. Poate, una de etapă. Apoi ni se servește povestea în care Iohannis și Orban ar fi scris același nume de premier, în același timp, pe o bucată de hârtie: Cîțu. Bambilici politic. Un fel de: „Pupat, toți, Piața Endependenți”. Iar am fost luați de proști. * Și bietul general a trecut, de la Statul Major, la statul minor. * Acu’, serios, nici cu generalul nu era cine știe ce, da’ s-a mai vorbit de Hellvig, de Hurezeanu... Chiar unu’ mai bun decât Cîțu nu are tot PNL-ul? Amintiți-vă că ăsta a mai fost propus premier și a fugit de mandat! * Asta e faină rău. Întrebat ce crede despre apariția AUR în Parlament, Kelemen Hunor a spus că nu ne lipsea chestia asta. Auriții au sărit imediat, vor veni ei cu o inițiativă care să scoată UDMR în afara legii. Ăsta e nivelul. Ba p-a mă-tii! * Doamne, ai vrut TU să vie AUR ca să vedem că suntem un popor de oportuniști? Cică, în prima zi de după alegeri, 15.000 de români s-au înscris în partid. Hooo, băi, fraierilor, nu dați năvală, că n-au luat încă puterea! * Să vă mai zic de AUR? Generalul Mircia Chelaru, proaspăt deputat, a fost condamnat definitiv în dosarul „Case pentru generali”. Trei ani cu suspendare. Ăștia vor face România mai bună?! Povești! România e fix aia care e. Printre altele, fiindcă aleșii din tura asta n-au votat „Fără penali”. Ca să vezi cum frăția infractorilor rămâne la butoane mereu. * Să vă mai spun? Chelaru a trecut prin trei partide. * Și, dacă partidul lui contează, George Simion (copreședintele AUR) a anunțat că vrea să-l suspende pe președinte. * Motive s-ar găsi, numa’ ce-i drept. S-a văzut până la OSCE că, amestecându-se în alegeri ca partizan al PNL, „președintele nu a respectat separația puterilor în stat”. * Deși n-au încă anii de căsnicie, soții Aelenei, de la Constanța, sunt un cuplu de AUR. El deputat, ea senator. Dincolo de ipoteticul conflict de interese, se vede clar că nici capii partidului nu s-au așteptat la un asemenea succes. * Scriitorul Sorin Lavric, mare filosof, tot respectu’, mai nou ideolog al AUR, zice că i-e greață de femei. Credeți că degeaba abstinență rimează cu demență? * Și, pe bune, asta nu e tot! Un general, altul!, Nicolae Roman, a fost, acum 31 de ani, implicat în represiunea de la Timișoara. Azi poate fi deputat, AUR, de Buzău. Zău?! Se întorc morții revoluției în morminte! România e singura țară din lumea asta în care un fost căpitan, implicat în acțiuni antirevoluționare, poate să ajungă general și, mai mult decât atât, să devină și parlamentar! Tot nu vedeți că țara bate câmpii?! * E ca în acel sfâșietor colind: „Am murit degeaba. Ce-ați făcut din țară?”. Degeaba... * Semnează, pentru conformitate:

Simion copilu’ de AUR*