Teama că un alt partid şi-ar putea asuma laurii pentru construcţia unui nou aeroport i-a făcut pe consilierii judeţeni PD Bihor să-şi înregistreze la Consiliul Judeţean Bihor "promisiunea" că în luna august vor depune un proiect de hotărâre referitor la această investiţie. Pentru a nu scăpa o astfel de oportunitate, obsedaţi de a-şi face cât mai multă campanie electorală, grupul PD a cerut să i se breveteze iniţiativa. Astfel, tineretul din PD s-a apucat înainte de şedinţă să transmită în dreapta şi-n stânga pe la consilieri o informaţie, trecută chiar şi pe ordinea de zi, prin care grupul de consilieri judeţeni ai PD Bihor promite că pentru luna august vor depune un proiect de hotărâre referitor la posibilitatea construirii unui nou aeroport în judeţul Bihor. De asemenea, ei se angajează să elaboreze şi un proiect de hotărâre referitor la necesitatea unei strategii de dezvoltare în domeniul turismului. Dacă unii dintre consilieri au văzut cu ochi buni această iniţiativă, alţii, însă, s-au întrebat ce anume se ascunde în spatele unei astfel de acţiuni demagogice. "Consilierii PD Bihor trebuiau să vină cu un astfel de proiect când au fost la putere, când puteau să asigure finanţarea. Ce au făcut ei azi nu înseamnă nimic. Ideea lansată de conducerea PD Bihor că vor vinde terenul actualului Aeroport şi din banii obţinuţi vom construi altul nou mi se pare absurdă", a precizat Vasile Gârba, consilier PRM. Nici consilierii PNL nu s-au arătat foarte încântaţi de acest proiect, privindu-l cu suspiciune şi cerând ca, până la inaugurarea noului aeroport, să funcţioneze cel vechi. În schimb, conducerea CJ Bihor s-a arătat deosebit de entuziasmată faţă de noul proiect. "E o idee strălucită. Nu ne va costa nimic să construm noul aeroport", a declarat Kiss Alexandru, preşedintele CJ Bihor. Acesta s-a mai arătat interesat şi de "cât va creşte terenul în zonă", adică la nord de viitoarea Autostradă Borş-Braşov, acolo unde mai marii judeţului au proprietăţi întinse.