Acum când niște „oameni în alb” au venit la tine în curte și ți-au omorât porcul promițându-ți bani la sfântu așteaptă, când ai văzut cu ochii tăi, oameni nevinovați, loviți cu brutalitate și gazați de jandarmii, acum, mai crezi că votul tău nu contează?

 

Despre vot sunt câteva maxime care pe oamenii inteligenți îi motivează în general. Prima este afirmația lui Aristotel care spunea că cei care nu votează vor ajunge negreșit să fie conduși de oameni mai proști ca ei. Alta este cea care spune că „Pentru ca răul să triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic” (Edmund Burke). Cea mai nouă afirmație auzită în legătură cu a merge la vot, deși nu se poate compara ca anvergură cu cele două menționate anterior, este cea a politicianului american John McCain: „Chiar când nu votezi, să știi că votezi! Pentru că dacă eu votez și tu nu, votul meu se pune dublu!”.

Dacă genul acesta de raționamente, poate prea subtile pentru o categorie, trebuie să recunoaștem, destul de mare de români, nu sunt suficiente, poate ce se întâmplă în ultimul an în România, îi va motiva. Iau ca exemplu doar două evenimente petrecute de curând: pesta porcină și incidentele din 10 august.

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), pesta porcină africană evolua, în septembrie 2018, în 11 judeţe, 190 de localităţi, cu un număr total de 826 de focare şi 46 de cazuri la mistreţi. În total au fost eliminaţi 159.645 de porci afectaţi de boală. Pentru băieții cu diplomat care plimbă ștampile pe la diverse birouri, acestea sunt niște cifre. Pentru zeci de mii de familii din România, această situație este mai mult decât tragică și va duce la convulsii sociale severe. Sunt mii de gospodării în fiecare județ care depind de aceste animale. Oamenii nu vor avea ce pune pe masă de sărbători, nu vor mai avea ce vinde sau de unde cumpăra, de unde face rost de banii necesari pentru alte lucruri importante în gospodărie. De ce s-a ajuns la asta? Pentru că avem un guvern incompetent. Un analfabet funcțional ministru, coordonat de un premier de același calibru și de niște păpușari preocupați doar să scape de pușcărie. Toate acestea puteau fi evitate și toată această dramă națională putea fi anulată dacă se luau măsuri rapide și se aplica un plan de contingență pentru răspândirea virusului, așa cum s-a făcut pe vremea guvernului Cioloș. Sau dacă se acționa, în 2017, când Comisia Europeană a oferit un raport cu recomandări după apariţia primului focar de pestă porcină. Dacă în locul unui partid preocupat să-și scape liderii și baronii din teritoriu din pușcărie ar fi fost ales un guvern cu oameni competenți, poate că nu ar mai fi venit „extratereștii” în alb să vă ia porcul din curte. Pentru că, da, votul contează!

Să luăm ce-a de-a doua situație. Pe 10 august 2018, jandarmii au intervenit în forţă, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoriei din București, pentru a dispersa protestatarii, majoritatea din diaspora, aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 400 de persoane, printre care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD. Dintre aceste persoane, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme. Au fost făcute peste 770 de plangeri la Parchetul General, împotriva modului în care au acționat jandarmii, televiziunile manipulatoare prezentând, în mod exagerat, cazul unei jandarmerițe ajunsă la spital, deși fusese apărată chiar de protestatari. Cum ar veni, jandarmul, pretegătit să gazeze și să bată oameni, era o vicmină iar cele 400 de persoane care veniseră să protesteze pașnic (nu să bată oameni) nu existaseră. Jandarmeria a mers pe același sofism „ad misericordiam” (apel la milă) mințind că jandarmerița ar putea merge în scaun cu rotile (deși știau că nu va fi așa) sperând să atragă atenția de la intervenția brutală și disproporționată asupra unor oameni, cei mai mulți dintre ei, pașnici. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan s-a spălat pe mâini spunând că prefectul Bucureștiului Speranța Clișeru a dat ordin pentru intervenția brutală, aceasta din urmă a spus că la 12.00 când a semnat hârtia, deja se intervenise. Pe 3 septembrie, procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august. Specialiștii au explicat că oamenii turbulenți trebuiau izolați, că oamenii nevinovați, unii cu mâinile lăsate pe lângă corp nu trebuiau loviți, că gazele nu trebuiau pulverizate la nivelul feței etc., dar important este cine a dat ordinul și, oricum am lua-o, tot guvernarea este de vină. Prefectul Capitalei, ca toți prefecții din țară, este numit politic, ministrul de Interne, structura în subordinea căreia se află Jandarmeria, este condus de Carmen Dan, secretara de școală generală din Teleorman propulsată în fruntea ierarhiei politice de liderul Dragnea. Guvernul este unul politic şi nimic nu se face fără ordinul șefului PSD. Prin urmare, oricum ai vrea să interpretezi situația ajungi la aceeași concluzie: PSD este responsabil de acele incidente. În plus, existau și motive serioase, pentru acest gen de manifestare. Protestele începute cu OUG 13, împotriva guvernelui PSD-ALDE sunt și astăzi la ordinea zilei. Alegerile prezidențiale au fost oarecum decise de diaspora, Iohannis câștigând în fața lui Ponta, pe atunci șef al PSD-ului.

Cum s-a ajuns la asta, cu un guvern care a mărit salarii și pensii (este drept, înghițite într-o bună parte de creșterea prețurilor, de mărirea ratelor la bancă) care are o creștere economică istorică, etc? Au înebunit brusc românii de atâta bine? Nu, nici vorbă! Românii au ajuns la un nivel la care nu mai pot fi cumpărați atât de simplu și nu au acceptat această mare mită națională. Vă dăm niște bani în plus, dar lăsați-ne și pe noi să ne scoatem hoții din pușcării, să furăm în continuare. Toate astea s-ar mai fi întâmplat dacă ar fi ieșit mai mulți oameni la vot? Iar cei care au votat PSD, au votat pentru ca lor, sau celorlalți, oameni simpli și cinstiți, să le ia „oamenii în alb” porcul din curte sau să fie bătuți cu bestialitate oameni plecați în pribegie pentru o bucată de pâine mai bună, pentru simplul fapt că vor să aibă unde se întoarce când tot exilul se va trermina? Ați votat pentru asta? Dacă da, înseamnă că meriți tot ce vi se întâmplă!