“Nu mă interesează chefurile, şpriţurile şi protocoalele nimănui”
Senatorul Radu Ţârle a contracarat, ieri, acuzele care i-au fost aduse de liderul PD Bihor, Petru Filip, susţinând că această formaţiune politică avea nevoie şi de o reprezentare externă, prin care să fie promovată imaginea judeţului şi a României. De asemenea, Ţârle a precizat că nu-l interesează chefurile, şpriţurile şi protocoalele, acesta fiind motivul pentru care nu este acceptat.
Cu toate că mulţi dintre membrii PD Bihor, în frunte cu Petru Filip, au profitat de pe urma proiectelor propuse de Radu Ţârle, mergând în SUA pe banii procuraţi de parlamentarul bihorean, nici unul dintre aceştia nu i-a luat apărarea în şedinţa Biroului Permanent Judeţean în care s-a luat decizia asupra candidaturii lui Ţârle pentru un post de europarlamentar. Votul colegilor săi din BPJ l-a mirat pe Radu Ţârle, cu atât mai mult cu cât susţinerea candidaturii nu ar fi însemnat automat poziţionarea sa pe un loc eligibil pe lista cu care PD se va prezenta la alegerile din mai. "Puteam fi lucrat şi la Bucureşti", susţine Ţârle, care a precizat că atunci când s-a pus problema votului, unii dintre membrii BPJ erau pregătiţi să ridice mâna, însă deputatul Ionela Bruchental-Pop a propus să se voteze pe buletin. "Am candidat singur pe două locuri şi am ajuns pe locul trei", a menţionat Ţârle. Acesta s-a arătat nemulţumit de afirmaţiile lui Petru Filip, care susţinea că parlamentarul democrat a funcţionat ca o instituţie externă a partidului, PD fiind ceva colateral. "Avem nevoie şi de o reprezentare externă. Asta ştiu să fac, în asta m-am implicat. Asta sunt eu, un om de relaţii internaţionale şi încerc să promovez imaginea judeţului şi a României. Dacă faptul că mă întâlnesc într-o singură zi cu 23 de senatori americani nu contează...", a afirmat senatorul PD. Radu Ţârle, membru al comunităţii peticostale, a mai ţinut să răspundă şi afirmaţiei potrivit căreia "PD nu este instituţia Martorilor lui Iehova sau a Mormonilor". Astfel, acesta a precizat că nu-l interesează religia nimănui, ci doar caracterul persoanelor. "Programele mele urmăresc formarea de caracter. Dacă nu-i interesează acest lucru, e problema lor. Nu mă interesează chefurile, şpriţurile şi protocoalele nimănui, de aceea nu sunt acceptat. La aceste şpriţuri şi chefuri se iau deciziile. Eu sunt omul proiectelor", a declarat Radu Ţârle. El a adăugat că nu-l sperie gândul că nu va mai fi parlamentar, nefiind legat de un scaun. Totodată, a afirmat că unii dintre actualii colegi de partid erau nemulţumiţi că, în delegaţiile în SUA, erau incluşi şi reprezentanţi ai PNL. "Mulţi nu înţeleg de ce am relaţii bune cu liberalii. Ei nu ştiu sau nu-şi aduc aminte că, la alegerile din 2004, am fost propus de PD, dar pentru a figura pe listă a trebuit să am şi acordul PNL", a menţionat Ţârle, care a admis că se gândeşte să părăsească PD, dar, deocamdată, nu a luat nicio decizie. A mai precizat că nu a renunţat la ideea de a discuta cu preşedintele PD, Emil Boc, pentru a-l informa cu privire la ceea ce se întâmplă în filiala condusă de Petru Filip, cu toate că acesta din urmă consideră un astfel de gest drept o copilărie, însă această întâlnire va avea loc după sărbători.
În ceea ce priveşte proiectele care presupun deplasarea oficialităţilor în SUA pentru schimb de experienţă, senatorul Radu Ţârle a precizat că acestea vor continua, "indiferent dacă unii vor fi sau nu de acord cu acest lucru". Dintre personalităţile publice locale care, potrivit lui Ţârle, "au caracter", senatorul democrat l-a nominalizat pe prefectul Ilie Bolojan. "Încerc o colaborare cu toţi oamenii de bine, iar cel care m-a convins că-l interesează în primul rând cetăţeanul este domnul Bolojan", a declarat Radu Ţârle, acesta fiind de părere că, pentru modul în care acesta a reuşit să restructureze serviciile din subordine, Guvernul ar trebui să-i întindă covorul roşu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.