Aşa cum a promis primarul Oradiei, listele cu noul punctaj acordat solicitanţilor de apartamente ANL vor fi afişate, în cursul acestei zile, atât la sediul Primăriei, cât şi pe site-ul www.oradea.ro. În urmă cu o lună, Ilie Bolojan a solicitat reevaluarea tuturor celor 700 de dosare. În urma verificărilor, 26 din cei 78 de beneficiari au fost excluşi de pe listă.

Ilie Bolojan a cerut Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor, imediat după preluarea mandatului de primar, reverificarea tuturor celor 700 de dosare. Controlul venit de la Prefectură a scos la iveală că punctajul acordat solicitanţilor nu a respectat criteriile stabilite prin hotărârile Consiliului Local sau s-a făcut o interpretare eronată a actelor normative în vigoare. De exemplu, s-a acordat un punctaj suplimentar dacă soţul avea mai multe studii, deşi legea prevede că punctajul se acordă doar solicitantului. De asemenea, deşi legislaţia prevede că se acordă 10 puncte unui solicitant căsătorit, comisia constituită la nivelul Administraţiei Imobiliare Oradea a acordat 20 de puncte, punând la socoteală atât solicitantul, cât şi soţul sau soţia. În aceste condiţii, Instituţia Prefectului a solicitat constituirea la nivelul AIO a unei noi comisii de reevaluare care a trebuit să ţină cont de toate recomandările. Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii AIO, în urma analizelor, din cele 78 de persoane aflate iniţial pe lista de beneficiari 26 au fost excluse. Cel care a coordonat activitatea de reanalizare a dosarelor, Cristian Beltechi, exclude vina colegilor care s-au ocupat de această activitate, dând vina pe legislaţie. "În lege sunt cuvinte şi articole care se pot interpreta", a motivat Cristian Beltechi greşelile colegilor.
În urmă cu o lună, Ilie Bolojan declara că, în cazul în care reclamaţiile cetăţenilor vor fi reale, funcţionarii vinovaţi vor fi concediaţi. "Am avertizat că, dacă vom avea reclamaţii şi acestea vor fi întemeiate, membrii comisiei de repartizare vor fi concediaţi", a fost declaraţia lui Bolojan.

Cele 78 de apartamente ANL sunt situate pe Bulevardul Decebal. Din păcate, nu toate vor fi repartizate tinerilor care nu au împlinit 35 de ani. În urma unei hotărâri a Consiliului Local luată în urmă cu două săptămâni, în 16 dintre aceste unităţi locative vor fi cazaţi chiriaşii evacuaţi din apartamentele retrocedate foştilor proprietari.