Oamenii Bisericii, în război cu Semnul Fiarei (II)
Tabăra celor care susţin introducerea cipurilor electronice în actele de identitate susţine că, şi fără ele, omul poate fi supravegheat. Telefoanele mobile conţin cartele cu cip pe baza căruia omul poate fi localizat foarte precis. Cartelele magnetice conţin şi ele cip după care poţi fi identificat. Introducerea cipului în actele de identitate are însă o dimensiune malefică pentru că de ele nu poţi să te dispensezi atunci când nu doreşti să fii controlat sau urmărit. Paşaportul şi actul de identitate sunt pe viaţă, de aici şi până la dictatura biometrică, controlul total al omului, nefiind decât un pas.
„Lăsând la o parte orice panică şi tulburare, care nu fac cinste creştinilor, pot afirma cu toată convingerea că introducerea cipurilor este, fără îndoială, un scandal, o jignire, o umilinţă şi o lipsă de respect adusă persoanei umane. Neacceptarea cipurilor biometrice nu trebuie privită ca o reacţie de fanatism religios, ci ca una firească de apărare împotriva unei înregimentări electronice forţate într-un sistem de supraveghere suspect, ocult şi periculos", susţine profesorul Mihai Valică.
Miza - controlul total al omului
RFID este prescurtarea de la Radio Frequency Identification Device şi este denumirea cipului care oferă posibilitatea tehnică de a lega la reţeaua de calculatoare orice obiect, inclusiv oamenii. Aşa a apărut ideea unui „internet al tuturor lucrurilor", un alt fel de World Wide Web. Oficial, tehnologia nu este încă total disponibilă pentru punerea în practică a planului. S-au făcut experimente în diferite părţi ale lumii, cele în care au fost implicaţi oamenii fiind secrete. Interesele anumitor companii, organizaţii şi state pentru dezvoltarea tehnologiei este uriaş şi se presupune că în foarte scurt timp se vor elimina toate impedimentele tehnice. Nu trebuie uitat că tot ceea ce este creat de un om poate fi re-creat la fel de bine de un alt om. Cu alte cuvinte, nimic nu este perfect, deci şi sistemul integrat de supraveghere şi control al tuturor lucrurilor va fi imperfect. Astfel, au fost creaţi viruşi care au reuşit să invadeze cipuri implantate. Primul a fost creat în 2006 de trei cercetători olandezi de la Universitatea Vrije din Amsterdam. Lucrarea intitulată „Ţi s-a infectat pisica cu un virus de calculator" a primit titlul de „cea mai bună şi cu cel mai mare impact" şi a avut parte de o publicitate ieşită din comun. În studiul „Cipul RFID-Quo vadis?" se dă un alt exemplu. Paşapoartelor li se pot adăuga nenumărate elemente de siguranţă, dar s-a dovedit că ele pot fi clonate, contrafăcute. Hackeri din Olanda au realizat un paşaport cu datele de identificare ale lui Elvis Presley, care a fost recunoscut drept autentic de către un scanner de pe aeroportul din Schiphol din Amsterdam.
Au dat legi ilegale
Problema legalităţii introducerii paşapoartelor electronice a fost adusă oficial în atenţia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, creionându-se chiar şi modalităţile prin care actele normative pot fi atacate în instanţă pentru a fi anulate. „Autorităţile competente au avut în vedere la introducerea acestor acte cu elemente de siguranţă tip cip şi biometrice îmbunătăţirea securităţii cetăţenilor şi prevenirea şi combaterea infracţionalităţii şi a fraudelor constând în falsificarea acestor documente", se arată în preambulul memoriului. Numai că introducerea acestor acte s-a făcut exclusiv pe baza unor ordonanţe şi hotărâri de guvern fără a fi dezbătute în Parlament. „Având în vedere că aceste prevederi prezintă un impact deosebit asupra persoanei umane, considerăm că lipsa informării de către autorităţile emitente a cetăţenilor, cei care de fapt sunt vizaţi direct prin introducerea actelor, reprezintă o vătămare vădită a dreptului acestora de a aprecia dacă aceste măsuri aduc atingere sau nu drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Mai mult, faptul ca aceste reglementări nu au fost puse în dezbatere publică, apelându-se la modalităţi excepţionale de legiferare, în sensul că au fost adoptate aceste măsuri prin intermediul actelor normative emise de Guvern în regim de urgenţă, amplifică vătămarea", se arată în memoriu. Rând pe rând, sunt demontate toate argumentele care dau drept sigure elementele biometrice de siguranţă conţinute de aceste acte. „Practic este inutilă introducerea amprentării digitale în paşaport întrucât această dată biometrică devine fiabilă şi ajută numai în cazul producerii unor eventuale evenimente (...) când oamenii vor fi amprentaţi în timp real. Dispozitivul de citire a cipului va reţine informaţia că, de exemplu, cetăţeanul x a trecut în statul x din afara U.E. în ziua x. Nimeni nu va verifica la acel moment dacă amprenta şi imaginea facială ale celui care foloseşte documentul de călătorie sunt ale lui sau utilizează o identitate falsă." Astfel, amprenta este inutilă ca dată biometrică în sine, aceasta şi-ar justifica utilitatea numai dacă se urmăreşte identificarea la graniţe nu doar a documentului în sine, ci şi a persoanei printr-un dispozitiv de citire a amprentei (adică degetul este pus pe un dispozitiv electronic de citire şi computerul verifică dacă datele corespund).
Drepturi fundamentale încălcate
În „Abordare juridică a A.P.E.L. cu privire la introducerea actelor electronice biometrice prevăzute cu cip RFID în România", memoriu adresat Sinodului BOR, se prezintă cu argumente faptul că nu mai puţin de şapte drepturi fundamentale ale omului sunt încălcate odată cu introducerea acestor paşapoarte (vezi facsimil): dreptul la siguranţa persoanei, dreptul la viaţă intimă şi privată, dreptul la libertatea conştiinţei, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la demnitate al fiinţei umane, dreptul la libera circulaţie şi protecţia datelor cu caracter personal. La finalul documentului au fost punctaţi paşii care trebuie urmaţi pentru anularea actelor normative emise de Guvern pentru introducerea actelor de identitate biometrice.
Din păcate, Sinodul BOR nu a adoptat o poziţie tranşantă cu privire la introducerea noilor paşapoarte, lăsând libertatea credincioşilor de a opta între noul tip de paşaport biometric şi unul simplu, temporar. De asemenea, legile prin care au fost introduse noile documente au fost aprobate tacit în Parlament, fără dezbatere. Camera Deputaţilor a introdus ulterior câteva amendamente la intervenţia Patriarhului Daniel, care a solicitat prelungirea valabilităţii paşapoartelor temporare. Semnul Fiarei a câştigat o luptă, dar războiul nu s-a încheiat.
deci cam cand o sa iau io viza de sua in conceptia autorului? pt viza sua e obligatoriu pasaportul biometric!!! mai lasa-ma nene cu izolarea si fanatismul religios in secolul globalizarii si informatizarii. niste moshi expirati!!!
Laudat fie Isus! Excelent articol, Daniel Man! Felicitari!
MINTI INBIBATE CU....BIGOTISM si cascadorie INTELECTUALA! Sa-i dea n inainte si sa vedem unde ajunge,la ce stabiliment!!
Cei care au facut comentariile anterioare isi etaleaza IGNORANTA crasa si dobitocia. Problematica adusa in discutie de autor e foarte actuala. Cand oamenii se vor dezmetici va fi prea tarziu. Vor fi incatusati de PUTEREA MONDIALA. Felicitari autorului pentru articolele dedicate acestei problematici si lui Gojdu!
va rog sa ma iertati dara cred ca domnul autor ni ia la putin
Ti s-a infectat pisica cu un virus de calculator?:))) Ai pus-o! Tara arde si unii se scarpina-n nas...
stai linistit, sandor. nimic nu e intamplator. ultima propozitie ascunde ordinul de atac codificat al unei secte fff periculoase: ”Semnul Fiarei a câştigat o luptă, dar războiul nu s-a încheiat”. E clar, ii anti_BASE cata vreme el e Intunericul. Foarte subtil autorul, felicitari, abia astept episodul 3: Fiara din permis! Asta-i cel mai tare, se va dovedi ca nu exista sofer in Romania care sa n-aiba pe dracu-n el. Senzational, extraordinar, nu pierdeti, nu ratati!
vai si-amar ce articol. autoru-i chiar dus cu pluta. d-apu d-astea scrii tu amu cand is alegerile? o, sada dracu, d-apu de elvis si internetul tuturor lucrurilor si aeroportul schipol din amsterdam si dictatura biometrica si patriarhul daniel si fanatism religios ti-ai gasit a scrie? tulai, tulai cum sa duce dracu si ziaru aista... de unde scoateti ganganii din astea tulburi la cap?