Măsurile propuse de proiectul de OUG pentru Pilonul II de pensii private desființează de facto acest sistem de economisire, cu efecte devastatoare asupra veniturilor viitoare ale românilor, asupra pieței de capital, întregului sector financiar și economiei românești în ansamblul ei.

APAPR - Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România, organizație care apară interesele a peste 7 milioane de români - avertizează că prin proiectul de OUG aceștia sunt încurajați să își retragă economiile realizate prin muncă cinstită timp de 11 ani la Pilonul II de pensii, economii prin care aceștia au devenit cel mai important investitor în economia românească. Acest îndemn la retragerea economiilor îi va lăsa mai săraci în viitor, când, la vârsta pensionării, nu își vor mai putea completa veniturile necesare traiului zilnic. Pe fondul declinului demografic de notorietate această măsură va condamna definitiv românii la sărăcie și captivitate față de sistemul public de pensii, din ce în ce mai împovărat de volumul plăților pe care trebuie sa le onoreze lună de lună.

Mai mult decât atât, renunțând la Pilonul II romanii vor pierde dreptul de a lăsa moștenire banii economisiți pentru pensie. În același timp pentru mai bine de 50% dintre români Pilonul II reprezintă singura sursă de economisire. Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor, aceste economii vor dispărea, cei mai mulți dintre români fiind puternic tentați să se îndrepte către un consum imediat.

Aceste măsuri pun în pericol nu doar pensiile private viitoare ale românilor, ci și economia României în ansamblu. Noul proiect de OUG va reduce semnificativ cea mai importantă acumulare de capital autohton din istorie, mărind astfel dependența țării, atât a bugetului de stat, cât și a sectorului privat, de finanțările externe. Măsurile vor avea un impact negativ masiv și imediat asupra pieței de capital și vor crește costul de finanțare a datoriei publice.

În același timp, măsurile compromit promovarea Bursei de Valori București (BVB) la statutul de piață emergentă, ceea ce ar fi însemnat un avantaj semnificativ pentru economia României. În perspectivă, marile proiecte de infrastructură ale României vor fi și ele grav afectate. În acest context, prevederea care își propune să stimuleze investițiile fondurilor de pensii în infrastructură devine goală de conținut.

Prin aceste măsuri Guvernul creează un cadru legislativ ostil de natură să izoleze România față de mediul de afaceri internațional. În același timp, administratorii Pilonului II sunt anihilați de combinația reducerii cu 67% a comisioanelor de administrare, concomitent cu noi cerințe nerealiste de capital, încheie comunicatul APAPR.

Guvernul a prezentat marți un proiect de ordonanță de urgență are cuprinde o serie de măsuri fiscale, printre care scăderea comisioanelor pentru Pilonul II de pensii, precum și posibilitatea de a lăsa contributorii să-și retragă banii anticipat. Alte măsuri privesc introducerea "taxei pe lăcomie", aplicată băncilor, la valoarea activelor, și calculată în funcție de nivelul ROBOR., plafonarea prețului gazelor, controlul prețurilor și pe piața de electricitate, impozit de 3% pe cifra de afaceri a companiilor energetice, taxe impuse organizatorilor de jocuri de noroc, extindeea taxării inverse pentru anumite categorii de operațiuni cu bunuri.

Măsura propusă

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, a anunțat, marți, într-o declarație de presă la Guvern, mai multe schimbări în ceea ce privește Pilonul II de pensii, schimbări care vor fi introduse printr-o Ordonanță de Urgență și care vor intra în vigoare de la începutul anului viitor.

Comisionul de administrare pentru fondurile de pensii Pilon II va fi redus la 1%, de la 2,5%, de anul viitor, conform OUG citată.

„Un alt aspect important este că o persoană care participă la un fond de pensii trebuie și este normal să se poată retrage, dacă consideră de cuviință. Se poate retrage pe bază de cerere individuală, dar nu mai devreme de cinci ani de participare la respectivul fond. La momentul la care persoane respectivă se retrage înainte de deschiderea dreptului de la pensie privată, activele cuvenite se transferă participantului respectiv cu un comision de retragere de 2% din aceste active”, a explicat Teodorovici.

În plus, comisionul de 0,5% din active va fi modificiat în funcție de performanța fondului de adminsitrare. De asemenea, fondurile de pensii Pilon II vor putea investi în proiecte public-private.