Unul dintre martorii audiaţi, luni, în dosarul fugii lui Omar Hayssam, respectiv menajera acestuia din perioada 1999 - 2008, Mioara Rusu, a declarat că cetăţeanul sirian a fost în România "cel puţin" până în 3 iulie 2006, în timp ce procurorii susţin că acesta a fugit în 29/30 iunie 2006.

La Curtea de Apel Oradea s-a desfăşurat, ieri, un nou termen de judecată în dosarul fugii omului de afaceri sirian Omar Hayssam, fiind audiaţi alţi patru martori propuşi de avocaţii fraţilor Omar. Astfel, bona Adriana Martin, angajată de fratele mai mic al fugarului, Omar Muckles, a susţinut că în zilele de 28, respectiv 29 iunie 2006, Muckles şi-a derulat normal programul, iar în seara zilei de 29 iunie, când se presupune că Omar Hayssam a fost îmbarcat de fraţii săi pe vasul Iman T, "s-au uitat la un meci de fotbal amândoi, şi Muckles, şi Mahmoud". "Reţin acest amănunt pentru că erau mai mulţi, veniseră cu mai mulţi prieteni", a spus bona. Următoarele două persoane audiate, secretara lui Omar şi una dintre contabilele firmei City Center, au avut declaraţii contradictorii. În timp ce Mihaela Bulearcă, funcţionar economic în firma City Center, a afirmat că în 28 iunie 2006 Omar Muckles a venit ca de obicei la serviciu şi a semnat documentele care urmau să fie depuse la bancă la ora 12.00, Maria Nica, secretara lui Omar Muckles, a spus că în 28 iunie cei trei fraţi Omar au venit mai târziu la serviciu, deoarece s-au întors de la un termen de judecată al unui proces pe care îl avea Omar Hayssam. "Au venit la birou în jurul orei 12.00. Omar Haysam era însoţit de cei doi fraţi ai săi, dar şi de alte persoane. În respectiva zi avusese un termen al unui alt proces. Omar Hayssam nu se simţea prea bine, mergea încet, dar nu sprijinit, se deplasa singur", a spus Nica. La rândul ei, Mioara Rusu, menajera lui Omar Hayssam în perioada 1999 - 2008, a spus în faţa judecătorilor că Omar Hayssam a fost în ţară cel puţin până în 3 iulie 2006, în vreme ce procurorii susţin că a fugit cu câteva zile mai devreme, în noaptea de 29/30 iunie, pe vasul Iman. "În perioada 1-3 iulie 2006 am fost cu ei la casa din Snagov. Era sfârşit de săptămână, am fost să-i ajut cu mâncarea şi curăţenia la Snagov. I-a fost rău atunci, îmi aduc aminte, am încercat să-l ajutăm cum am putut, şi eu, şi soţia lui. Nu a vrut să chemăm salvarea, a zis că va merge la medic după ce se întoarce la Bucureşti. Îmi aduc aminte pentru că în perioada respectivă mă pregăteam pentru parastasul surorii mele. A fost ultimul week-end în care l-am văzut. După aceea am plecat acasă, la parastas, iar când m-am întors nu l-am mai văzut", a declarat Mioara Rusu. Un alt martor, un bărbat cu identitate protejată, prezentat ca "Radu Vasile" şi audiat la termenul din 7 mai, spunea că în vara anului 2006, după 29 iunie, l-a văzut pe Omar Hayssam pe strada Năvodari, unde acesta are casă. Audierea martorilor va continua şi la următorul termen de judecată al procesului, din 17 iulie.