Îi vedem în fiecare seară la televizor. Raşi, tunşi şi frezaţi gravi şi importanţi - politicieni sau moderatori - vorbesc discuţii. Despre ce? Despre Constituţie, despre interesul naţional, despre Europa sau despre orice. Când îi priveşti, ai impresia că pe umerii lor apasă întreaga Românie. Dacă nu-i cunoşti, poţi crede că sunt într-adevăr oameni importanţi, onorabili şi responsabili. Dacă, însă, ai avut ocazia să stai cu ei la masă şi i-ai mai şi auzit cuvântând, calificativul din titlul articolului ţi se pare un eufemism. Alianţa DA a murit demult. Cu toate acestea, în pofida evidenţei, nimeni nu vrea să recunoască. Dorinţa de a rămâne la putere, cu orice preţ şi în orice condiţii, îi determină pe liberali şi democraţi să se prefacă că se înţeleg şi că interesul naţional îi uneşte. În realitate, nici nu se înţeleg, şi nici interesul naţional nu-i ţine împreună. Spectacolul jalnic pe care îl oferă zi de zi Alianţa DA este fără precedent în istoria recentă a României. După eşecul de necontestat al "portocaliilor", colac peste pupăză, a apărut şi PLD cu Valeriu Stoica, care îşi propune, nici mai mult, nici mai puţin, decât să reorganizeze dreapta românească. PLD ne arată că mai este loc destul sub clar de lună şi pentru somnambuli de genul celor care-l compun. Acest partid s-a născut la comanda lui Traian Băsescu. Nu convingeri doctrinare, diferite de cele ale PNL, i-au determinat pe fidelii lui Băsescu să se despartă de colegii lor. Ei au făcut jocul PD şi al Preşedintelui de la Cotroceni, adevăratul conducător al democraţilor. Pretenţia acestor "servitori" de a reprezenta dreapta, împreună cu un fals partid popular - PD -, este mai mult decât ridicolă. Boc sau Blaga nu au nici măcar înfăţişare de oameni de dreapta. Despre convingeri, ce să mai vorbim! Cel mai "strălucitor" sub clar de lună pare a fi Traian Băsescu. El a reuşit o performanţă greu de egalat. A impus la putere Alianţa DA, iar mai apoi a distrus-o. Acum, dă vina pe PSD pentru distrugerea majorităţii parlamentare. Cei doi papagali, Boc şi Blaga, îi ţin isonul, preocupaţi de soarta celor din opoziţie. Câinele moare de drum lung şi prostul, de grija altuia. Dacă Blaga tot vrea să înfiinţeze bordeluri, poate că ar fi bine să apară şi un bordel politic. "Curve" ar fi destule! Numai că un creştin-democrat, aşa cum se pretinde Vasile Blaga, ar trebui să ştie că morala creştină nu se împacă cu legalizarea prostituţiei. Dacă susţii lucrul acesta în PPE, eşti considerat un ageamiu. Pentru un socialist, travestit într-un creştin-democrat, se admite!