Un orădean, Ioan Baican, a protestat, ieri, în faţa Judecătoriei Oradea, după ce bărbatul a mai făcut acest lucru în vara acestui an, însă fără ca autorităţile să facă mare lucru pentru el. Astfel, înarmat cu o pancardă, omul s-a postat ieri dimineaţă în faţa instituţiei, sperând că măcar de această dată cineva îi va întinde o mână de ajutor. Problemele familiei Băican au început după ce i s-a vândut imobilul în care locuia, fără ca Angela Băican sau fiul ei să aibă habar. Totul a fost posibil, spune protestatarul, ca urmare a obţinerii, în mod ilegal, de către sora Angelei, a calităţii de curator, acordată de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Oradea. În timp ce orădenii se plâng că trebuie să aştepte zile în şir pentru rezolvarea unei simple cereri, de această dată, angajaţii Primăriei au reuşit rezolvarea cererii depusă de Florica Moza în doar câteva ore, lucru de care s-a mirat chiar şi preşedintele Ion Iliescu, sesizat ulterior printr-un memoriu. De la vârsta de 18 ani, orădeanul Ioan Băican îşi îngrijeşte mama, bolnavă psihic. Angela Băican a contactat o meningită puternică, care a transformat-o într-o femeie fără nici un ajutor, bolnavă de oligofrenie în grad de imbecilitate. Cei doi locuiesc într-un imobil situat pe strada Clujului 162/a. Ioan Băican spune că sora mamei sale le-a vândut casa, fără a avea dreptul să facă acest lucru, iar în contractul de vânzare-cumpărare apare semnătura lui în fals. Cei doi au aflat despre vânzare abia în momentul în care cumpărătorul i-a înştiinţat că trebuie să părăsească imobilul". Am acţionat-o în judecată pe care care ne-a vândut apartamentul şi am câştigat la Oradea. Consider că notarul care a întocmit contractul de vânzare-cumpărare ştiind că face un fals trebuie să dea socoteală. După mai multe memorii înaintate atât preşedintelui ţării, cât şi Ministerului Justiţiei, am obţinut anularea contractului, dar cumpărătorul a făcut recurs, şi acum aştept primul termen al procesului" , a declarat Băican. Omul se teme însă că va pierde acest proces şi va fi evacuat împreună cu mama lui din locuinţă. Prin protestul de ieri, el a cerut tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de situaţia în care se află şi a notarului care a întocmit procesul de vânzare-cumpărare.