Motto: „Înțeleg lipsa nevoii de antrenament cultural doar la cel care se așază în originar (ca Eminescu). Dar câți o pot face, câți o fac, astăzi? Totul este în derivat și atunci trebuie originarul secund”. Constantin Noica: Carte de înțelepciune; 534

 

Cultura și civilizația sunt expresia fidelă a sufletului unui popor. Când îți lipsesc argumente majore care să-ți promoveze imaginea națională, care te legitimează sau te discreditează în ochii lumii, atunci frumusețea acelui suflet este expusă de cultură și civilizație, de istoria acestei culturi și civilizații. Iar această istorie nu poate fi mai bine cunoscută, mai rapid și mai intuitiv decât vizual în muzee. Memoria sufletului unui popor este depozitată în muzeele sale. Vreau să-mi cunosc mai bine strămoșii și mă hotărăsc să culeg imagini de pe cordonul ombilical al poporului român, care este drumul lui Traian, de la Tibiscum (lângă actuala Juga-Caransebeș) pe valea Bistrei, prin Porțile de Fier ale Transilvaniei, prin Țara Hațegului până la Sarmisegetuza-Regia. Doar două momente voi relata din acest drum, ele ilustrând grava atrofie a conștiinței de sine a poporului român și mai ales a reprezentanților plătiți să aibă grijă de memoria culturii și civilizației acestui popor, a miilor de angajați ministeriali și locali ai Ministerului Culturii. Ajung la Deva, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane. Surpriză.

Pe pliantele (mai multe feluri) de promovare sunt tipărite, pe coperta I, trei steaguri: român, englez și maghiar. Ce au de a face englezii și maghiarii cu civilizația dacică trebuie întrebați culții de la Ministerul Culturii. Faptul că în pliant există și explicații în engleză nu justifică faptul că titlul și conținutul muzeului este autentificat de steagul englez. El este doar un pretext pentru a putea fi prezent și steagul maghiar. Ce caută steagul maghiar aici? Chiar dacă ar fi să se spună că muzeul funcţionează într-o clădire care a aparținut familiei princiare Bethlen, acest lucru nu are nici o justificare. Principatul Transilvaniei era de sine stătător, respectat ca atare până și de turci. Deci, dacă pe pliant figura stindardul principatului Transilvaniei, totul se putea susține referitor la clădire, nu la muzeul în sine, căci muzeu înseamnă conținut și nu clădirea care-l adăpostește, muzeul putându-se muta din clădire în clădire. Scopul infiltrării steagului maghiar în muzeul dacic și roman este altul. Zona este vizitată, chiar dacă nu foarte intens, de suficienți străini care nu cunosc istorie. Imaginile ca cele amintite, se fixează definitiv pe retină. Tehnica este cea a stimulului subliminal, care influențează gândirea prin intermediul inconștientului. Vizitatorii vor reține că aici există o dublă problemă de moștenire și de proprietate, că de fapt românii au luat de la unguri un teritoriu, că de fapt etc...etc... Este o performantă promovare disimulată a iredentismului. Concomitent, fiecare grup de turiști străini care vizitează Budapesta, un oraș frumos, este dus obligatoriu și în piaţa milenară unde li se ține un discurs despre „marea nedreptate” care s-a făcut Ungariei la Trianon. Cum să nu o facă, dacă și în România, în mod oficial, o pot face. Probabil pliantele au fost comandate într-o perioadă în care Ministerul Culturii era condus de UDMR, dar de atunci s-au perindat atâția miniștri și secretari de stat români care se bat cu pumnul în piept de patrioți ce sunt, iar în comitetul de cultură al județului Hunedoara au încasat salarii încă două duzini de orbi și surzi! Nu degeaba strigă poporul că cei care ne conduc sunt incapabili pentru rolurile pe care le joacă.

Al doilea moment este biserica din Densuș. Este singura biserică din lume care de aproape 2000 de ani funcționează într-un templu păgân, adaptat nevoilor liturgice creștine. A fost scos altarul, pe care se făceau sacrificii, din mijlocul clădirii, de sub turnul tip furnal, pe care ieșea fumul și care acum este turnul bisericii și s-a pus un altar (tot din blocuri cioplite de romani) în extremitatea estică a naosului. Ca soluții interioare, ca profil exterior și ca eleganță de ansamblu, această biserică este un prototip arhitectural de sine stătător, care ar fi trebuit să inspire arhitecții de biserici. Ca unicat mondial (templu păgân în precreștin, funcționând aproape 2000 de ani ca biserică) și ca prototip arhitectonic, același Minister al Culturii trebuia de mult să-l propună pentru patrimoniul UNESCO. Ar îmbogăți lumea și ne-ar îmbogăți pe noi ca imagine identitară. Înscrierea în patrimoniul UNESCO ar atrage atenția asupra monumentului și i-ar conferi o altă valoare turistică.