Dlui Petru Filip, primarul municipiului Oradea Subsemnatul Sarca Teodor-Ioan, domiciliat în Oradea. str. Gh. Doja, nr. 108, bl. C4, ap. 10, prin prezenta, protestez faţă de modul în care aţi decis să rezolvaţi problema transportului în comun pe durata (extrem de mare) a efectuării lucrărilor de reabilitare a Podului Decebal şi a înlocuirii şinelor de tramvai pe porţiunea cuprinsă între str. T. Vladimirescu şi respectivul pod. În primul rând, precedentele lucrări (Olosig-Pod) trebuiau încheiate pe 01.06.2004 (aşa după cum singur aţi promis, probabil, pentru a avea puncte în plus la alegerile din 6 iunie). De atunci şi până azi, au trecut două luni! Ori de câte ori am trecut prin zona în lucru, nu am văzut altceva decât muncitori stând, mâncând etc. (evident că nu tot timpul, altfel nu s-ar fi putut construi chiar nimic). Ceea ce este însă mai grav e faptul că locuitorii din zona Decebal ("Albina") şi Splaiul Crişanei nu mai au cu ce să ajungă acasă (chiar dacă, eventual, au abonament pe actuala linie de tramvai 3). Şi asta în condiţiile în care soluţii ar exista (până la urmă, nimeni nu neagă că aceste lucrări nu trebuie executate, dar acest lucru se poate realiza şi cu mai multă înţelegere pentru locuitorii din zonele amintite). Iată câteva din posibilele soluţii: 1) Autobuz care să facă legătura dintre Biserica "Emanuel" şi pod, de la T. Vladimirescu intrând pe Roşiorilor şi Constructorilor; 2) Autobuz de la Olosig până la Piaţa Decebal şi retur (poate cea mai simplă soluţie, în condiţiile în care bănuiesc că accesul pietonal pe pod nu va fi restricţionat); 3) Dacă soluţiile 1 şi 2 nu pot fi aplicate, cel puţin cei care au abonament pe linia de tramvai 3 să poată să folosească în baza acestui abonament autobuzul 14 între Piaţa Unirii şi T. Vladimirescu (firesc, limitat strict la această distanţă). În încheiere, vreau să mai spun că nu v-am votat nici în turul 1, nici în turul 2 şi se pare că am avut dreptate. Aceste rânduri scrise de mine personal (fără să fi "plagiat" ceva) au fost expediate şi presei. Poate în ceasul al treisprezecelea se va întâmpla o minune.