Luni: Ce-am ajuns, nici nu ne mai plângem de vremuri, ne e mai groază de vreme. Săptămâna trecută până şi meteorologia s-a dat după politichie. Ce sondaje, care „Oracol"? Fandoseli! La început trei sferturi din ţară era sub cod portocaliu. Numai Crişana şi Banatul au scăpat de primejdie şi de ger, rămânând cuminţi sub culorile opoziţiei liberale. Apoi, către sfârşitul săptămânii, încet, încet, de la sud către nord şi de la est către vest, ţara s-a înzăpezit şi s-a îngălbenit sub codul de vreme rea, dar nu chiar aşa de rea cum fusese mai înainte. Poate să spună cineva că nu va fi aşa şi la alegeri? Nu-s mulţi ăia care ar mai paria de pedeleu', nici chiar printre pedelişti!

Marţi: Cum vă spuneam, veştile nu sunt tocmai rele. Parlamentarii USL nu pleacă din Parlament, dar nici la muncă nu mai vor să pună osu'. Ce poate fi mai rău, pe vremea asta, decât să fii nici-năuntru, nici afară? Crin Antonescu a promis că, dacă nu merg la servici, parlamentarii USL nu au să îşi ridice nici salariile, nici diurnele, nici banii de cazare, nici sumele forfetare... ci vor dona toţi banii. Imediat s-au auzit voci de parlamentari ţipând de foame, că nu au cu ce să îşi crească pruncii şi să îşi plătească ratele. Până la urmă va fi ca şi cu demisia. Plecăm, plecăm... dar poate-i mai bine să stăm. Donăm, donăm... dar parcă-i mai bine să-i luăm!

Miercuri: PDL se clatină din toate filialele şi din genunchii tuturor parlamentarilor. E de-a dreptul un miracol că o fiinţă cu o construcţie atât de delicată ca şi Emil Boc mai poate ţine capacul oalei ăsteia care stă să sară în aer. E drept că s-a aşezat şi Băsescu pe el. Dar, parcă nici gloata din partid nu mai vrea să asculte de Zeus. Mai mulţi parlamentari, în frunte cu Vasile Blaga, i-au cerut premierului să plece. Cristian Preda vorbeşte despre un guvern cu premier independent, dar format din politicieni. Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie! Una prea mare pentru Boc.

Joi: În prima zi de lucru, Parlamentul a aflat că, la Senat, Puterea nu mai poate să lucreze. Cum s-ar zice au început serviciul cu o pauză. Foarte fragila minoritate depinde până şi de senatori invalizi, cum ar fi Verestoy Attila. Fiindcă s-ar putea să nu prea aibă ce să facă, senatorii: PDL, UDMR şi UNPR au să facă şi ei ce face Opoziţia, adică nu vor lucra. Da', numai că ei vor fi în şomaj tehnic plătit. Plătit pe banii noştri, că nu scrie nicăieri în Constituţie care e norma de legi a Parlamentului. Când l-au ameninţat pe Boc cu demisia în bloc, în senatorii PDL a licărit o rază de bun simţ. Da', nu vă îngrijoraţi, le-a trecut rePeDe. Nu pleacă javra de lângă tejgheaua măcelarului.

Vineri: Astăzi chiar e o zi mare. „Suspendatul" ar putea fi acuzat de trădare. Şi, după ce or să-l scoată de la Cotroceni, în buna tradiţie românească, te pomeneşti că or să-l şi împuşte. Ei, dacă ar fi după Antonescu... Parcă îl şi aud: „Români, vă ordon... glonţ pe ţeavă"! Serios, dacă iese cum a propus senatorul Iona Ghişe, şi dacă vin useliştii la putere, Traian Băsescu poate fi, din nou, suspendat din funcţie, cu voturile a două treimi din membri Parlamentului şi trimis în cremenal. Dar, până la alegerile la termen, din noiembrie mai e mult şi cine ştie ce tumbe mai face căpitanu'. SOV a luat 6 luni de puşcărie. Fleac, a mai fost acolo. Făcând totalul, aproape că le-a executat deja şi sentinţa nu e definitivă. Numai „şantajatul", Ghiţă Sebastian, patronul de la România TV, l-a şi trimis deja pe Vântu la groapa de gunoi a istoriei. Ăsta e patron de presă? Să nu ne grăbim! Şi Vântu e din generaţia aia a activiştilor care nu ştiu să moară.

Sâmbătă: S-ar zice că numai viscolul îl mişcă pe Emil Boc. Pe vremea asta au apărut primele zvonuri legate de un posibil succesor pentru actualul premier. Gurile rele zic că Băsescu şi-a  revenit din stupoarea pe care i-au cauzat-o manifestaţiile din stradă (da' ce mult i-a mai luat!) şi că s-ar pregăti să ne uimească din nou. Mugur Isărescu, premierul de serviciu, este unul din numele puse în discuţie ca posibil urmaş al preşedintelui PDL. Se mai vorbeşte şi despre George Maior, şeful SRI, care ar putea convinge şi câţiva pesedişti să-i voteze guvernul, şi de Mihai Răzvan Ungureanu, directorul SIE. El are avantajul că, în caz de nevoie, îi poate aranja lui Băsescu o evacuare confortabilă în afară.

Duminică: De câteva zile se tot comentează, ca pe o tragedie, despre cât de mult ne-am împuţinat. Suntem cu două milioane de români mai puţini decât acum 10 ani. În tot rău şi-un bine. Dacă n-a reuşit nimeni să mai taie din numărul parlamentarilor, uite că o va face legea. Din cauza asta în viitorul parlament vor fi mai puţin cu 40 de parlamentari. Şi în ţară vom avea un pesedist mai puţin. Mazăre şi-a luat pământ tocmai în Madagascar. Bogătanului revoluţionar de la malul mării i-ar veni ca turnat rolul de împărat al unei republici bananiere.

Cetăţeanul surmenat